fbpx
 
Să generalizăm:
Romeo Vatră, directorul de la Aeroport, îl cheamă la el în birou pe şeful Strabag, cel care a construit Terminalul 4, şi îi dă o mapă în care îi cere o sponsorizare constând în 50 mc de BCA, 200 de baxuri de vată bazaltică de 15 cm, 100 ml profile de geam şi câteva sute de saci de mortar şi glet de tencuială. „Pentru soţia mea", ar spune Romeo Vatră.

Doi profesori universitari din Iași au ales să sprijine studenți cu merite deosebite, chiar dacă fizic dascălii au plecat dintre noi. Prin testament, au lăsat câte o mie de euro pe an, timp de 3 decenii, pentru burse de merit destinate tinerilor.

Domeniul familiei Alexe de la Sculeni pare că este construit pe un morman de infracțiuni. Direcția Națională Anticorupție, dar și presa, arată că fostul ministru Costel Alexe a fost foarte preocupat ca în acel an de mandat ministerial să profite în cel mai perfid mod de această poziție. A fost total dezinteresat de problemele țării. În schimb, se pare că singura lui grijă era cum să mai folosească funcția pentru a se îndestula alături de gașca lui.

Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus clasarea dosarului cunoscut drept „Faţada" în care primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, era urmărită penal, pentru că le-ar fi cerut mai multor oameni de afaceri, care aveau contracte cu primăria, să facă sponsorizări către o asociaţie non-profit pentru reabilitarea faţadelor blocurilor din centrul Craiovei, dar şi pentru că şi-ar fi folosit influenţa pentru obţinerea unor sume de bani pentru campania electorală din 2012.

Clubul de fotbal CSM Poli Iaşi a anunţat, joi, pierderi în valoare de 218.481 euro (1.056.578 lei) pe anul 2019, conform bilanţului financiar publicat pe site-ul său oficial.

Legăturile dintre președintele moldovean, Igor Dodon, și cel rus, Vladimir Putin, au o componentă financiară directă. Astfel, cel puțin 70.000 de euro au intrat în contul fundației “Din suflet”, a Galinăi Dodon (soția președintelui Republicii Moldova), scrie Newsweek.ro, care citează o anchetă realizată de CRJI.

Guvernul a alocat ieri suma de 5,96 milioane lei pentru organizarea la Iași a manifestărilor ocazionate de împlinirea a 100 de ani de când orașul a fost capitala de război a României, iar județul, bază pentru reconstrucția armatei.

 

„În cadrul Programului național Centenarul Marii Uniri, Iașul va găzdui importante evenimente și manifestări reunite sub titlul „Centenarul Marii Uniri și al Primului Război Mondial. Iași, capitala Regatului României 1916-1918 și Moldova – leagăn al Marii Uniri”, cu sprijin din partea Guvernului României, potrivit unei hotărâri aprobate de Executiv.