fbpx
 
Trei adolescenți de 15 ani au ajuns la Spitalul Județean Suceava înjunghiați, după o încăierare pe stradă. Scandalul, la care au participat 9 băieți, a fost surprins de o cameră de supraveghere din zonă.

Marcel Ilie Șerbiuc este din localitatea suceveană Sfântu Ilie, comuna Șcheia. Consătenii lui spun că acesta nu ar fi fost în stare să comită o asemenea crimă, descoperită la începutul lunii.

O cameră de supraveghere de pe o proprietate privată a surprins ultimele secunde din viața celor doi tineri, de 15 și 17 ani, care au murit în accidentul de noaptea trecută de la Șcheia.

Copiii de clasa a IX-a au pus la cale o bătaie ca în Piramida K1

Două fete s-au lovit cu o violență extremă, fiind cu greu despărțite

În școală era liniște, semn că episodul are loc în timpul unei ore, dar în clasa în care elevele se bat lipsea profesorul

Surse din instituția de învățământ spun că orele nu se țin, situațiile școlare sunt falsificate, copiii nu învață nimic, profesorii își iau salariile și ignoră activitatea pedagogică

Un dosar penal coordonat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a dus la efectuarea de percheziții, vineri dimineață, la o firmă cu sediul în satul Mihoveni, comuna Șcheia, relatează Monitorul de Suceava.

Un accident mai puțin obișnuit s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe raza localităţii ieșene Şcheia.

O persoană a decedat şi alta a fost rănită după ce autoutilitara în care se aflau a fost lovită de un tren, la trecerea la nivel cu calea ferată, în localitatea Şcheia, a informat, vineri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Cei patru au furat 814 coli de tablă din cupru, în greutate de aproximativ două tone și 25 de unelte electrice.

La data de 24 august a.c., în jurul orei 11.50, poliţiştii din Ciurea au fost sesizaţi prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112 de către o femeie, de 36 de ani, din comuna Șcheia, cu privire la faptul că a fost anunțată de fiica sa, în vârstă de 14 ani despre faptul că ar fi fost răpită de pe stradă de către persoane necunoscute.

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31