Joi, 18 10 2018
Sevil Shhaideh, propunerea de premier a PSD-ALDE

Sevil Shhaideh, propunerea de premier a PSD-ALDE

Liviu Dragnea a anunțat azi ca propunerea PSD-ALDE de premier este Sevil Shhaideh, actual secretar de stat în Ministerul Dezvoltării.

 

Dragnea a mai declarat azi că „aveam dreptul legitim sa solicit functia de premier  „după alegerile parlamentare, dar a renunțat din cauza declarațiilor președintelui și din cauza legii care interzice unui condamnat să fie premier.

 

Sevil Shhaideh este primul ministru de după Revolutie care a depus jurământul cu mâna pe Coran.

 

Liviu Dragnea: „Este un om în care am toată încrederea.”

 

Liviu Dragnea a declarat că Sevil Shaidehh este potrivită pentru ocuparea acestei funcții deoarece cunoaște activitatea tuturor ministerelor, are capacitate de muncă, viziune de dezvoltare și a dat dovada că stăpânește ”știința administrației”.

Liderul social-democraților a mai susținut că PSD și ALDE vor face doar o propunere de premier: ”dacă va fi refuzată neexistând niciun motiv, atunci vom înțelege că nu se dorește ca cei care au câștigat alegerile să facă Guvernul. Atunci nu are sens să se mai facă o propunere”.

 

Liviu Dragnea a insistat că el ar fi trebuit să devină prim-ministru, dar a fost împiedicat de ”o condamnare nedrepată și o lege neconstituțională”.

”Aveam dreptul legitim să fiu premierul României. Am ținut cont, însă, de afirmațiile președintelui și de o lege în vigoare. O lege pentru mine nu reprezintă o chestiune secundară și nu vreau ca vreun mandat al meu să fie prin forțarea unei legi.

O condamnare nedreaptă și o lege neconstituțională nu mi-au permis să solicit această demnitate pentru mine. Deocamdată! Nici nu pot arunca de pe umeri o responsabilitate uriașă dată de un vot popular masiv. E o răspundere a mea în primul rând, că eu și colegii mei am prezentat programul de guvernare ce a adus multe voturi”, a spus Dragnea.

Acesta a mai spus că nu e normal ca un om să fie decăzut din drepturi pe viață, decât dacă a fost găsit vinovat pentru genocid.

 

Sevil Shhaideh, nominalizată pentru funcţia de prim-ministru, a fost timp de aproape 20 de ani director de servicii în Consiliul Judeţean Constanţa, iar din 2012, după numirea lui Liviu Dragnea la conducerea MDRAP, devine secretar de stat în acest minister, apoi ministru, după plecarea lui Dragnea.

 

Liviu Dragnea, martor (naș) la cununia lui Sevil Shhaideh

Sevil Shaaideh a fost numită mai 2015 ministru al Dezvoltării, în guvernul Ponta. Ea a lucrat aproape două decenii la Consiliul Judeţean Constanţa.

 

După 2004, s-a apropiat atât de Nicuşor Constantinescu, cât şi de Liviu Dragnea. În 2012, a fost numită secretar de stat.

 

Sevil Shhaideh s-a angajat la Consiliul Judeţean Constanţa în 1993. A fost, până în 2007, directorul departamentului de Sisteme Informatice din cadrul instituţiei.

 

Apoi, între 2007-2012, a ocupat funcţia de şef al Direcţiei Generale de Proiecte. În aceeaşi perioadă, a fost şi coordonator al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România. Din această calitate a început colaborarea cu Liviu Dragnea.

 

Din 2012, după căderea guvernului Mihai Răzvan Ungureanu, Sevil Shhaideh s-a mutat la Ministerul Dezvoltării.

 

Pentru că este musulmană, Liviu Dragnea a fost martor (echivalentul nașului, la creștinii ortodocși) la cununia lui Sevil Shhaideh. Ea are 52 de ani.

 

Înainte de întâlnirea cu şeful statului, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a primit, din partea Comitetului Executiv Naţional al partidului, un mandat în alb pentru consultările de la Cotroceni şi pentru susţinerea propunerii de premier. Singurul detaliu oferit presei de Liviu Dragnea a a fost cel legat de culoarea politică a primului ministru.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top