Marti, 23 10 2018
Fenechiu, la trei ani după condamnare: 0 lei din prejudiciu

Fenechiu, la trei ani după condamnare: 0 lei din prejudiciu

Condiţionarea eliberării de plata pagubelor ar trebui să devină literă de lege în România. Recuperarea unei mari părţi din prejudiciul de 5,7 milioane de lei din dosarul „Transformatorul” pare să fie o utopie. Procesul de partaj dintre Relu Fenechiu şi soţia sa, Mariana, a dus la suspendarea executării silite încă din mai 2015, iar dosarul este departe de a se finaliza. Chiar dacă magistraţii ar da o soluţie, aceasta poate fi contestată. Între timp, Relu Fenechiu, fratele său, Lucian şi omul de afaceri Bogdan Damian, toţi condamnaţi la câte cinci ani de închisoare în dosar, sunt aproape de libertate.

 

Recuperarea prejudiciului în dosarul „Transformatorul” este tergiversată de aproape trei ani. Imediat după pronunţarea unei sentinţe definitive în cazul de corupţie, Relu Fenechiu şi ceilalţi inculpaţi din dosar au făcut tot ce se putea pentru a evita executarea silită.

 

Dubla contră

După ce Electrica Moldova (SISEE Moldova), compania de stat păgubită, a intrat în insolvenţă,  sarcina recuperării banilor a rămas în sarcina lichidatorului societăţii, Sierra Quadrant. La rândul său, acesta a apelat la Biroul executorilor judecătoreşti „Iovu Dragoş şi Sârbu Ciprian Ioan”. Formalităţile acestea (insolvenţă, desemnare lichidator de către judecătorul sindic, alegerea executorilor de către lichidator) au durat însă destul de mult.

Pe de altă parte, după ce au intrat în puşcărie, inculpaţii au pornit propriile campanii de tergiversare a procedurilor: au cerut revizuirea deciziei (vizând exclusiv latura civilă a hotărârii penale), apoi au formulat contestaţii la executare şi suspendarea executării silite şi, în cele din urmă, în cazul lui Relu Fenechiu, a fost intentat un proces de partaj. În acest dosar, soţia acestuia, Mariana, de care între timp acesta a divorţat, ar fi invocat faptul că deţine bunuri în comun cu fostul lider liberal şi a cerut instanţei să le împartă înainte ca acestea să fie scoase la vânzare.

 

Fenechiu a ieşit învingător până acum, chiar dacă parţial, în lupta cu Statul

 

Executare suspendată de 2 ani

După deschiderea acestui dosar, la Judecătoria Iaşi, executarea silită a fost trasă pe linie moartă, fiind suspendată din mai 2015 „până la soluţionarea definitivă a cererii având ca obiect partajul bunurilor comune”. Nici până în prezent, instanţa nu a decis cum vor fi împărţite bunurile celor doi soţi, următorul termen fiind programat la data de 23 februarie 2017 „pentru a da posibilitate părţilor să realizeze o evaluare a bunurilor cuprinse in tranzacţie”.

„Lichidatorul judiciar a solicitat punerea în executare a dispoziţiilor deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procedura de executare silită fiind demarată împotriva tuturor persoanelor obligate în solidar la plata prejudiciului către Servicii Energetice Moldova SA. (...) Din cele constatate, recuperarea prejudiciului este îngreunată de faptul că bunurile ce fac obiectul executarii silte sunt bunuri comune, motiv pentru care executarea silită asupra acestora este suspendată de drept până la parcurgerea procedurii partajului”, a precizat, pentru REPORTER DE IAŞI, Florin Dragomir, asociat coordonator Sierra Quadrant.

 

La Paştele cailor

Chiar dacă Judecătoria Iaşi va lua, într-un final, o decizie în acest caz, aceasta nu este definitivă şi poate fi contestată. Ulterior, ar putea fi găsite şi alte tertipuri pentru întârzierea executării. De exemplu, poate fi solicitată suspendarea acesteia sau este posibilă contestarea oricărui act de executare, potrivit unui avocat ieşean consultat de REPORTER DE IAŞI. „După ce rămâne definitivă, iar bunurile sunt scoase la licitaţie, soţul are întâietate în cumpărarea bunurilor”, a mai explicat acesta. Ioana Gafiţeanu, avocata care l-a reprezentat pe Fenechiu în procesul de partaj, nu a putut fi contactată pentru a-şi spune punctul de vedere despre această situaţie.

 

Doi inculpaţi, deja executaţi

Lichidatorul judiciar a explicat că până acum a fost recuperată doar o mică sumă din prejudiciu. „Până la acest moment au fost recuperate pe calea executării doar sume foarte mici (urmare a popririlor infiinţate de executorii judecătoreşti pe veniturile a doi dintre inculpaţii din Bacău), raportat la valoarea prejudiciului”, a mai arătat Florin Dragomir.

Fostul ministru al Transporturilor a fost acuzat de DNA că prin firma sa Fene Grup a vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei. În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată şi Lucian Fenechiu, Mihai Bogdan Damian, asociat unic şi administrator la SC Euro Plus SRL Iaşi şi acţionar al SC Fene Grup SA şi trei foşti directori ai SISEE Moldova. În ianuarie 2014, fraţii Fenechiu şi Bogdan Damian au fost condamnaţi definitiv la câte 5 ani de închisoare. Doi foşti directori ai SISEE au primit câte 6 ani de închisoare, iar un altul, 7 ani de închisoare. Curtea Supremă a mai dispus ca cei şase inculpaţi să plătească, în solidar, peste 5,7 milioane de lei, reprezentând daune materiale către SISEE Moldova.

 

Mariana, fosta soţie a lui Fenechiu, aliat voit sau nevoit în disputa pentru prejudiciu

 

Fenechiu: trei dosare la rând

Relu Fenechiu a mai fost condamnat de Tribunalul Bucureşti, în noiembrie 2016, la trei ani şi zece luni de închisoare cu executare, după ce şi-a recunoscut vinovăţia într-un dosar în care a fost acuzat de trafic de influenţă privind contracte încheiate de o firmă de software cu Ministerul Justiţiei şi societatea Antibiotice. Magistraţii au dispus ca de la Fenechiu să fie confiscată suma de 901.526 de euro. Anterior, anchetatorii puseseră sechestru pe mai multe din proprietăţi ale fostului lider liberal, unele aparţinând pe jumătate soţiei sale Mariana. Aceste bunuri ar urma să fie valorificate de stat, pentru recuperarea prejudiciului. Fostul ministru a cerut magistraţilor bucureşteni contopirea pedepselor primite în cele două dosare, următorul termen al procesului fiind pe 1 februarie.

Fenechiu mai este urmărit penal de DNA într-o altă cauză, fiind acuzat că ar fi primit 4,3 milioane de euro de la o firmă pentru a asigura finanţarea de către Ministerul Educaţiei a a etapei a V-a a Programului „Sistem Educaţional Informatizat” (SEI), atribuirea contractului către societatea respectivă şi derularea acestuia în bune condiţii.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top