Luni, 11 12 2017
Cazul Racoveanu și fenomenul SEAP în România

Cazul Racoveanu și fenomenul SEAP în România

SEAP a ajuns alibiul perfect pentru contractele servite. Înainte, cei care evitau achiziţiile pe SEAP se acuzau singuri, deoarece obturau accesul publicului, dar tocmai acest lucru scotea în evidenţă interesele oneroase. Acum, aranjamentele se fac pe față, cu justificarea: „Am urcat achiziţia pe SEAP, am ales oferta conform legii". E o oficializare a unui mod de a fura cu legea în mână, demolând concurența liberă.

 

În 99% din cazuri nu poţi câştiga un contract pe SEAP, oricâte oferte ai face, indiferent de preţul oferit şi de condiţiile îndeplinite. Poţi sta ani de zile pe SEAP şi nu vei câştiga niciodată. Dacă nu ai aranjamentul făcut dinainte, nu ai nicio şansă. Anunţul poate sta câteva ore, invocându-se urgenţă, şi nu e timp pentru a se aduna mai multe oferte. Cel care dă banul poate alege o singură ofertă din cele stocate anterior pe SEAP, invocând o particularitate stabilită de comun acord înainte de lansarea achiziţiei. Apoi răspunsul este: „Vorbiţi la pereţi, achiziţia a fost corectă". Nu va câştiga nimeni nicio cerere de oferte decât dacă a aranjat-o dinainte.

 

Singurul beneficiu al SEAP pentru public este că afli cine a câştigat şi pe ce se cheltuie banii în general. Simplă statistică. Nu-ţi foloseşte la nimic pentru că paradoxala transparență e un atuu imbatabil pentru ordonatorul de credit. Practic, ţi-a închis gura.

 

Elena Racoveanu, din primul cerc al Puterii din Primăria Iaşi, a câştigat 200.000 de lei în ultimele 3 luni pe SEAP. Singură, fără angajaţi, fără mari investiţii, fără birouri specializate în monitorizarea pieţei. 17 contracte în trei luni, din care o parte făcute când încă mai era angajata Primăriei, reprezintă un succes fulminant. SEAP e dat naibii. A trecut de la consultanța pe proiecte europene, la organizare de evenimente. Primăria Iaşi a dat banii, 9.000 de euro, iar ea a fost singura care a aflat. Cea mai mare parte din aceşti bani n-au nicio justificare.

 

Ancheta REPORTER DE IAŞI deschide prima filă a unui fenomen despre care nu s-a vorbit în România. Cazul Elena Racoveanu, cu relaţii la vârful PSD Iaşi, este definitoriu pentru toate achiziţiile directe din România.O tânără se transformă din angajată în firmă-capușă, sub acoperirea SEAP. Poţi face milionul de lei pe an, pe persoană fizică, fără să te poată atinge nimeni. Poţi fura cu SEAP-ul în mână, iar sute de concurenţi de pe piaţă să nu poată face nimic, să-şi închidă firmele şi să emigreze. Exact cum se întâmplă și cu cei 500.000 de euro de la FIE.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top