Vineri, 24 11 2017
Mașina unei femei însărcinate, lovită de ambulanță: șoferul era beat

Mașina unei femei însărcinate, lovită de ambulanță: șoferul era beat

Femeie însărcinată la spital, după ce mașina sa a fost lovită de o ambulanță condusă de un șofer băut. Femeia de de 23 de ani, aflată la volan, a fost rănită şi transportată la spital, în urma unui accident  petrecut în Galați. Șoferul ambulanţei, un bărbat, de 55 de ani, avea o alcoolemie de 0.22 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Potrivit polițiștilor gălățeni, accidentul a avut loc la intersecția străzilor Traian și Radu Negru, din municipiul Galați, unde şoferul ambulanţei nu a respectat semnificația indicatorului Stop și a intrat în maşina condusă de tânăra de 23 ani, din localitatea Chiraftei.

 

În urma impactului, femeia însărcinată a fost rănită şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

 

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultat pozitiv fiind înregistat doar în cazul şoferului ambulanţei, care a prezentat o alcoolemie de 0.22 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

„Ambulanţa venea de la Tecuci şi asigura transportul dializaţilor. Este vorba despre o neacordare de prioritate şi de faptul că şoferul ambulanţei a prezentat o alcolemie de 0,22 mg/l în aerul expirat. Aşteptăm să ni se comunice şi nouă în mod oficial toate datele. Femeia însărcinată a fost preluată de o ambulanţă, alta decât cea implicată în accident, şi transportată la spital, prezentând contuzii toracice şi abdominale şi sperăm să nu fie ceva grav. Oricum, am început o anchetă internă şi, dacă va fi găsit vinovat, şoferului ambulanţei i se va desface contractul de muncă”, a declarat şeful Servciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, dr. Mihai Polinschi.

 

Între timp, reprezentanţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă din Galaţi au afirmat că femeia rănită este stabilă în momentul de faţă, însă va rămâne internată în spital, având în vedere faptul  că este însărcinată în 34 de săptămâni.

 

Polițiștii au întocmit în acest caz un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

 

(Sursa: libertatea.ro)

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top