Vineri, 24 11 2017
Profesor de muzică din Botoșani, suspendat de la catedră după ce a fost declarat inapt la evaluarea medicală obligatorie Foto: Botoșani Online

Profesor de muzică din Botoșani, suspendat de la catedră după ce a fost declarat inapt la evaluarea medicală obligatorie

Premieră în Botoșani, unde un profesor de muzică a fost suspendat de la catedră. Dascălul nu a trecut evaluarea medicală obligatorie, așa că a fost declarat inapt de către medici.

 

Alexandru Boatcă nu mai poate preda muzică la Școala Generală nr.7 din Botoșani. Reprezentanții Consiliului de Administrație al unității de învățământ au hotărât ca profesorul să nu mai fie lăsat la catedră, informează Mediafax.ro.

 

Dascălului i-a fost suspendat contractul de muncă, pentru că nu a trecut evaluarea medicală obligatorie. Conducerea școlii a luat această hotărâre, după ce medicul de medicina muncii a stabilit că Alexandru Boatcă este inapt de muncă „ca personal didactic într-o instituţie de învăţământ”.

 

Șeful Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Gabriel Hârtie, a precizat că profesorul a fost evaluat de un medic specialist, care l-a declarat „inapt”. Asta a dus la suspendarea contractului de muncă. Profesorul Alexandru Boatcă are dreptul să conteste atât decizia școlii, cât și cea a medicului specialist.

 

„A fost decizia medicului specialist să îl declare inapt. Dânsul are drept de contestaţie. Decizia de suspendare a contractului de muncă nu afectează în niciun fel activitatea şcolară, orele fiind preluate fie de un suplinitor, fie de ceilalţi profesori, mergându-se în sistemul de plată cu ora. Noi aşteptăm să vedem dacă vine cu vreo altă decizie”, a explicat, pentru sursa citată, Gabriel Hârtie.

 

Profesorul a fost cercetat discplinar de mai multe ori, după ce ar fi agresat elevii în timpul orelor. În primăvară, Gabriel Hârtie s-a ales cu o diminuare de 10 la sută a salariului pe o perioadă de trei luni deoarece ar fi lovit un elev.

 

Profesorul a refuzat să comenteze decizia conducerii școlii. El a depus, însă, contestații împotriva medicului care l-a declarat inapt, la Direcția de Sănătate Publică Botoșani, dar și la Tribunalul Botoșani, împotriva școlii care i-a suspendat contractul de muncă.

 

Potrivit sursei citate, acesta este primul caz înregistrat în Botoşani, în care un profesor este declarat inapt pentru a preda elevilor.

 

(Sursa: libertatea.ro)

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top