Marti, 20 02 2018
Stăpâni de sclavi: gălățeni reținuți de procurorii DIICOT pentru exploatarea prin muncă a cinci persoane

Stăpâni de sclavi: gălățeni reținuți de procurorii DIICOT pentru exploatarea prin muncă a cinci persoane

Doi bărbaţi din județul Galați care au forţat și exploatat cinci persoane să muncească la o stână au fost reţinuţi. Demersul a fost făcut în urma unor percheziţii derulate de către poliţiştii BCCO. Cei doi ar fi folosit violenţe fizice şi psihice asupra celor cinci persoane pentru a le forţa să presteze diverse munci. Bărbații reținuți vor fi prezentanţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

 

Cei doi bărbați, de 30 și 32 de ani, au fost reţinuţi joi în urma unor percheziţii derulate de poliţiştii BCCO, sub coordonarea procurorilor DIICOT, în comuna Vânători, şi în municipiul Galaţi, într-un dosar de trafic de persoane, potrivit unui comunicat transmis vineri de Inspectoratul de Poliție Județean Galaţi.

 

Cei doi sunt bănuiți că, în perioada 2015 – octombrie  2017, la diferite intervale de timp, ar fi recrutat, transportat, transferat, adăpostit şi primit cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 40 și 50 ani, la o stână din judeţul Galaţi.

 

 

Astfel, cei doi ar fi indus în eroare și ar fi profitat de starea de vulnerabilitate a victimelor și le-ar fi exploatat supunându-le în mod forţat la diverse munci, în cadrul stânei pe care o dețin, folosind și violenţe fizice şi psihice.

 

În urma percheziţiilor, au fost ridicate bijuterii și suma de 25.000 de lei proveniți din activitatea infracțională.

 

 

Cei doi au fost reținuți şi vor fi prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

 

(Sursa: libertatea.ro)

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28        

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top