Luni, 20 11 2017
Autorii marilor tragedii rutiere produse în județul Suceava în ultima lună erau aproape în comă alcoolică

Autorii marilor tragedii rutiere produse în județul Suceava în ultima lună erau aproape în comă alcoolică

Vasile Alexandru, de 42 de ani, din Sasca Nouă, șoferul care a produs accidentul soldat cu șase morți în care a fost implicată familia preotului Petru Gavril avea 2,30 mg/l alcool pur în sânge. Ilie Vlăduț Maftei, de 20 de ani, din Râșca, cel care a intrat cu BMW într-un stâlp de electricitate producând decesul său și al unui amic în vârstă de 19 ani, avea o alcoolemie de 2,60 mg/l. Adrian Danci, de 44 de ani, din Poiana Stampei, care a intrat cu duba pe contrasens, izbindu-se într-un TIR la Brăiești, avea o alcoolemie de 2,55 mg/l. Acesta și un pasager din dubă și-au pierdut viața  

 

Autorii ultimelor accidente rutiere grave, în care și-au pierdut viața nu mai puțin de 10 persoane, aveau alcoolemii extrem de mari. Inconștiența acestora a făcut ca oameni nevinovați să moară pe șoselele din județ.

Vasile Alexandru, de 42 de ani, din localitatea Sasca Nouă, cel care a produs accidentul rutier în care a fost implicată familia preotului Petru Gavril, avea o alcoolemie de 2,30 mg/l.

Amintim că la data de 14 octombrie 2017, în jurul orei 17.15, Vasile Alexandru, în timp ce conducea autoturismul Volkswagen pe DN 2E, din direcția Fălticeni către Cornu Luncii, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu autoturismul Volkswagen Touran, condus de preotul Petru Gavril, de 35 de ani, din comuna Horodniceni, care circula din sens opus.

accid petru gavril

În urma impactului extrem de violent au decedat șoferii Vasile Alexandru și Petru Gavril, sora și cumnatul preotului Gavril, Dumitru Cătălin Sandru, de 47 de ani, din municipiul Suceava, pa­sa­ger pe scaunul dreapta față în Volkswagen Touran, Aurora Sandru, de 46 de ani, din Suceava, pasageră pe ban­cheta din spate în Volkswagen Touran și Anisia Gavril, fetița de 6 ani a preotului, din comuna Horodniceni, pasageră pe bancheta din spate în Volkswagen Touran.

De asemenea, grav rănite au fost Maria Gavril, de 35 de ani, din comuna Horodniceni, pasageră pe bancheta din spate a autoturismului Volkswagen Tou­ran, care a fost transportată cu o ambulanță la Spitalul Județean Suceava, unde i s-a stabilit diagnosticul „pierderea cu­noștinței prin accident rutier, politraumatism abdominal, șoc hemoragic” și Anastasia Gavril, de 10 ani, din comuna Horodniceni, pasageră pe ban­cheta din spate în Volkswagen Touran, care a fost transportată cu o ambulanță la Spitalul Județean Suceava, fiind diagnosticată cu „politraumatism prin accident rutier, comă”. Din nefericire, copila avea să moară și ea câteva zile mai târziu.

Tot la spital au ajuns Ioan Gavril, în vârstă de trei ani, din comuna Horodniceni, pasager pe bancheta din spate a autoturismului Volkswagen Touran, care a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Județean Suceava, unde i s-a stabilit diagnosticul „policontuzii, traumatism toraco – abdominal” și Alexia Gavril, de opt ani, pasageră pe bancheta din spate a autoturismului Volkswagen Touran, cu leziuni ușoare.

 2,60 mg/l avea șoferul care a produs un accident rutier în care și-au pierdut viața doi tineri, la Râșca

Ilie Vlăduț Maftei, de 20 de ani, din Râșca, avea o alcoolemie de 2,60 mg/l alcool pur în sânge. Acesta a produs un grav accident de circulație în seara de 11 octombrie 2017, pe raza comunei Râșca, după ce a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate. In urma impactului deosebit de violent, acesta și un pasager aflat în vehiculul său și-au pierdut viața. 

accid rasca

La data de 11 octombrie 2017, la ora 21.55, Ilie Vlăduț Maftei, de 20 de ani, din comuna Râșca, în timp ce conducea autoturismul BMW pe DJ 155A, pe raza localității Buda, comuna Râșca, pe direcția Slătioara către Bogdănești, în dreptul Scolii Primare nr. 2 Râșca nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă și a pătruns în șanțul din partea stângă a drumului, unde a intrat în coliziune frontală cu un stâlp de electricitate. În urma accidentului a rezultat decesul a două persoane, respectiv a lui Ilie Vlăduț Maftei și a lui Daniel Rusu, de 19 ani, din comuna Râșca, pasager pe locul din dreap­ta față în BMW.

Din primele verificări ale polițiștilor, vinovat de producerea accidentului este Ilie Vlăduț Maftei, care nu a adaptat viteza de deplasare. Acul vitezometrului mașinii s-a oprit la 220 km/h. Martorii susțin că ce doi tineri au fost văzuți prin mai multe localuri din zona comunei Râșca, consumând băuturi alcoolice. In portbagajul autoturismului BMW erau de asemenea mai multe sticle cu băuturi alcoolice. Cei doi urmau să plece la muncă în Belgia.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de  „ucidere din culpă”, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs nenorocirea.

 Soferul vinovat de accidentul cu doi morți de la Brăiești avea o alcoolemie de 2,55 mg/l

Andrei Danci, de 44 de ani, din Poiana Stampei, individul care a produs un accident mortal la Brăiești – Cornu Luncii, avea 2,55 mg/l alcool pur în sânge.

In seara de 5 octombrie 2017, în jurul orei 20.00, un grav accident de circulație s-a produs pe raza localității Brăiești. Soferul unei dube a pătruns pe contrasens și s-a izbit violent într-un TIR. În urma coliziunii foarte puternice, cei doi ocupanți ai dubei au fost practic striviți, identificarea lor fiind una grea. Andrei Danci, de 44 de ani, din comuna Poiana Stampei, în timp ce conducea autoutilitara Mercedes pe DN 2E, pe direcția Fălticeni către Gura Humorului, din motive necunoscute a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu TIR-ul Mercedes condus de Gheorghe B., de 50 de ani, din comuna Arbore.

accident-braiesti4

n urma accidentului a rezultat decesul lui Andrei Danci și a pasagerului său, Iosif Boca, de 50 de ani, din Poiana Stampei. Soferul TIR-ului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind alcoolemie zero.

După asemenea val incredibil de tragedii, cauzate toate de consumul de alcool, se poate pune întrebarea cum se poate opri acest fenomen. Pe lângă inconștiența de care dau dovadă cei care se urcă băuți la volan, alcoolemiile uria­șe ale celor care au provocat situațiile dramatice de mai sus indică și nevoia e­videntă de intervenție mai dură a po­liției rutiere pe șosele. Cu toate lipsurile de care se plâng polițiștii, de la personal, la dotări materiale, nu e imposibilă organizarea de filtre, în special pe cele mai frecventate șosele și la ieșirile din orașe, acțiuni care să urmărească exact descurajarea acestui tip de comportament al șoferilor. Evident, asemenea filtre ar trebui organizate noapte de noapte, permanent, nu doar atunci când vreun șef sau de la centru ordonă astfel de acțiuni. 

Sursa: obiectivdesuceava.ro

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top