Duminica, 24 06 2018
Un oficiu de legătură al NATO va fi inaugurat, astăzi, la Chişinău

Un oficiu de legătură al NATO va fi inaugurat, astăzi, la Chişinău

Un oficiu de legătură al NATO urmează să fie inaugurat, astăzi, la Chişinău, după mai multe amânări.

Cu această ocazie în Republica Moldova se va afla secretarul general-adjunct al Alianţei Nord-Atlantice, Rose Gottemoeller.

Oficiul de legătură al NATO – în care va fi angajat doar personal civil, după modelul unor instituţii similare din Rusia, Ucraina şi Georgia – îşi va avea sediul în centrul Chişinăului, într-o clădire în care se află mai multe reprezentanţe ale unor organizaţii internaţionale.

Acordul privind deschiderea acestui oficiu a fost semnat şi ulterior ratificat de Parlamentul de la Chişinău la sfârşitul anului trecut, iar lansarea biroului era anunţată pentru primăvara acestui an, dar a fost amânată de câteva ori, fiind invocate probleme de logistică.

Pe de altă parte, preşedintele prorus Igor Dodon, dar şi Partidul Socialiştilor care îl susţine, au anunţat că nu vor permite deschiderea acestui birou sau îl vor închide după alegerile parlamentare din 2018, pe care ei se arată siguri că le vor câştiga.

 

(Rador/ FOTO publika.md)

Citeste si...
Nota
(2 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top