Joi, 24 05 2018
Protest la AJOFM Botoşani. Angajaţii cer acordarea unei majorări salariale cu 15%

Protest la AJOFM Botoşani. Angajaţii cer acordarea unei majorări salariale cu 15%

Aproximativ 15 angajaţi ai Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Botoşani au protestat, miercuri, în faţa instituţiei, cerând acordarea unei majorări salariale cu 15%.

Funcţionarii AJOFM susţin că legea salarizării unice în sistemul bugetar prevede pentru angajaţii din Ministerul Muncii o majorare de complexitate de 15%, pe care conducerea instituţiei refuză să o acorde.

‘Am făcut o adresă la Agenţia Naţională şi mi s-a spus să aplic legea când cineva ajunge la limita maximă. Mai mult decât atât, mi s-a transmis de la Agenţia Naţională că nu se dă acest spor de complexitate, majorare de complexitate’, a declarat directorul AJOFM Botoşani, Teodor Dimitriu.

El a precizat că ‘majorarea pentru complexitatea muncii se aplică la limita maximă prevăzută pentru anul 2022, la salariul de bază din anexa 8 din Legea 153 privind salarizarea personalului’ şi că aceasta ‘devine aplicabilă în măsura în care prin aplicarea majorărilor succesive, de 25%, se atinge limita maximă a grilei de salarizare’.

Funcţionarii nemulţumiţi ameninţă că vor protesta şi în zilele următoare şi că vor discuta şi cu colegii lor din celelalte instituţii din subordinea Ministerului Muncii pentru a se ralia acţiunii. (Agerpres/ FOTO botosaninews.ro)

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top