Duminica, 24 06 2018
A vrut să fie șofer în Italia! 700 de euro, preţul unui permis de conducere fals

A vrut să fie șofer în Italia! 700 de euro, preţul unui permis de conducere fals

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un cetăţean moldovean care a procurat un permis de conducere fals, plătind suma de 700 euro,în vederea găsirii unui loc de muncă pe teritoriul Italiei.

 

În data de 01 martie a.c., în jurul orei 13.30 s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităţilor necesare intrării în ţară, cetăţeanul din R. Moldova Nicolae C., în vârstă de 40 de ani, pasager într-un autocar, care efectua o cursă pe relaţia Chişinău - Italia.

În baza unei analize de risc pe fraude documentare, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, în urma căruia a fost descoperit, asupra bărbatului, un permis de conducere similar celor eliberate de autoritățile din R. Moldova.

Astfel, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că documentul nu îndeplineşte condițiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Totodată, s-a stabilit faptul că Nicolae C. nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce.

În legătură cu cele constatate, bărbatul a declarat că, în luna ianuarie a.c., sora sa i-a găsit, pe teritoriul Italiei, un loc de muncă ca şofer. Deoarece bărbatul nu avea permis de conducere, a luat legătura cu un prieten, care în schimbul sumei de 700 de euro, i-a procurat documentul.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  fals material  în înscrisuri oficiale.

Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top