Duminica, 16 12 2018
Mamă-medic, obligată să stea la 200 de metri de copil

Mamă-medic, obligată să stea la 200 de metri de copil

Dosar cu mare impact emoțional pe rolul Judecătoriei Iași: cel mai mult va suferi o fetiță. O sentință definitivă o obligă pe L.G., medic rezident la un spital din Iași, ca timp de patru luni să stea la distanță de fetița sa de doi ani. Decizia a fost luată la cererea tatălui care a povestit judecătorilor că atât el, cât și copilul au fost amenințați cu moartea de femeie.

Nu întotdeauna ordinele de protecție sunt cerute de membri unor familii fără prea multă educație sau din cauza consumului de alcool, ce duce la violență. O arată un caz petrecut recent în municipiul Iași, ambii soți fiind tineri intelectuali.

A pierdut și apelul

În luna august, G.L.G a depus la Judecătorie o acțiune în care a cerut, în numele său și al fetiței rezultate în urma mariajului cu pârâta, instituirea unui ordin de protecție împotriva soției sale. În urma analizei probelor, judecătorul a admis în parte cererea formulată de reclamant și a dispus emiterea unui ordin de protecţie pe o perioadă de 4 luni de la pronunţare, cuprinzând următoarele măsuri: obligarea soției de a păstra o distanţă minimă de 200 m faţă de reclamant, precum şi faţă de minoră și stabilirea locuinţei minorei la tatăl reclamant.

Femeia a mai fost obligată să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie, sentința fiind executorie și fiind comunicată în câteva ore de la pronunţare Poliţiei Municipiului Iaşi – Secţia a IV-a Poliţie, în vederea punerii în executare a dispoziţiilor. L.G. a depus apel la Tribunal, dar acesta a fost respins.

 

Soții G., cu câteva zile înainte de a se căsători, în iunie 2012

„Provocările constante au dus la agravarea situației”

În fața judecătorilor de la prima instanță, fiecare dintre cei doi și-a susținut punctul de vedere. Au început o relație în urmă cu 13 ani, s-au căsătorit în 2012 și au o fetiță de doi ani. G.L.G. lucrează la o fabrică din Iași cu acționariat american, iar soția este medic rezident la un spital din Iași. Despre aceasta, bărbatul a susținut că „are o problemă psihică”. ”(...) pe fondul unei tulburări de adaptare, astfel cum a fost stabilit diagnosticul la externarea din Spitalul de Psihiatrie Socola Iași, din data de 10.08.2018, a adus în repetate rânduri amenințări cu moartea atât reclamantului, cât și copilului minor în vârstă de 2 ani. De asemenea, a țipat în prezența copilului, speriindu-l și determinându-l să plângă.”

Avocatul femeii a argumentat că ”părțile aveau un proiect de lungă durată, dorind să emigreze în Finlanda, pârâta a luat al doilea rezidențiat, iar provocările constante au dus la agravarea situației dintre părți. (...) Pârâta s-a prezentat la spital benevol, dorind să se trateze, astfel că aceasta nu prezintă un pericol pentru reclamant și pentru minor.”

„În opinia instanței, diagnosticarea pârâtei cu tulburare de adaptare nu constituie în acest moment un motiv justificat pentru stabilirea exercitării exclusive autorității părintești doar de un părinte ci, în interesul superior al minorei este ca ambele părți să exercite autoritatea părintească, având în vedere și poziția pârâtei de recunoaștere și regret a acțiunilor sale, precum și disponibilitatea de a urma tratamentul medicamentos și un program de consiliere pentru recuperarea stării de sănătate.”
Fragment din sentință

Judecător: „Mediu cu potențial periculos pentru minoră”

L.G. a spus la proces că totul este cauzat de o „lipsă de comunicare”, că dorește să meargă la psihoterapie cu soțul ei și nu ia în calcul divorțul. Din dezbateri a mai reieșit că și bărbatul o lovise anterior pe soția sa.

În final, judecătorul a constatat că pârâta își iubește copilul, i se adresează cu diferite formule de alint („frumoasa mea”, „îngerașul lui mama, mă topesc, gata”, „te iubesc așa de mult”) și că se ocupă de îngrijirea fetiței (din înregistrările depuse s-a dedus faptul că aceasta se afla în bucătărie și gătea sau că ducea copilul la baie), ”însă starea ei emoțională fragilă, combinată cu atitudinea adoptată de reclamant, de a nu acorda sprijin pârâtei pentru depășirea acestei stări (interpelat de instanță nu a arătat disponibilitatea de a urma terapie de cuplu, deși a recunoscut că a agresat-o fizic pe pârâtă), de a petrece mult timp (cel puțin pe parcursul înregistrărilor depuse) în fața dispozitivelor electronice, poate constitui la acest moment un mediu cu potențial periculos pentru minora aflată în imposibilitate totală de apărare.”

Având în vedere și poziția reprezentantului Ministerului Public, care a propus admiterea acțiunii, magistratul a luat măsura instituirii ordinului de protecție. 

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

7 comments

  • Coconut Oil Benefits - Miercuri, 24 Octombrie 2018

    When someone writes an post he/she maintains the thought of a user in his/her
    mind that how a user can know it. So that's why this piece of writing is perfect.
    Thanks!

    Report
  • Health Benefits of Coconut Oil - Marti, 23 Octombrie 2018

    What's up Dear, are you genuinely visiting
    this web page daily, if so afterward you will without doubt get fastidious
    knowledge.

    Report
  • Coconut Oil Benefits - Marti, 23 Octombrie 2018

    It's really a nice and useful piece of info. I am happy that you simply shared this helpful info with us.
    Please keep us up to date like this. Thanks for sharing.

    Report
  • minecraft free download 2018 - Marti, 09 Octombrie 2018

    I'll immediately grasp your rss as I can't find your email subscription link or e-newsletter service.
    Do you have any? Please allow me know in order
    that I could subscribe. Thanks.

    Report
  • minecraft free download 2018 - Marti, 09 Octombrie 2018

    Howdy! I could have sworn I've been to this website before but after checking through
    some of the post I realized it's new to me. Anyways, I'm definitely glad I found it and I'll be bookmarking and checking back often!

    Report
  • minecraft - Sambata, 06 Octombrie 2018

    It's in point of fact a great and useful piece of info.
    I'm happy that you just shared this helpful info with us. Please keep us up to date like this.
    Thanks for sharing.

    Report
  • minecraft - Vineri, 05 Octombrie 2018

    Hi there are using Wordpress for your site platform?
    I'm new to the blog world but I'm trying to
    get started and set up my own. Do you require any coding knowledge to make your own blog?
    Any help would be greatly appreciated!

    Report

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top