Miercuri, 22 05 2019
Mazda CX-5 furată din Italia, descoperită la controlul de frontieră (VIDEO)

Mazda CX-5 furată din Italia, descoperită la controlul de frontieră (VIDEO)

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reţinut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Mazda CX-5 care figura în bazele de date ca fiind furat din Italia.

În ziua de 04 februarie a.c., în jurul orei 05.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa- I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a intra în ţară, N. B., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 35 de ani, conducând o autospecială marca Iveco, tip platformă, pe care transporta un autoturism marca MAZDA CX-5,  înmatriculat în Italia.

Existând suspiciuni cu privire la certificatul de înmatriculare prezentat la controlul de frontieră pentru autoturismul în cauză, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, constatând astfel că documentul nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

 

Totodată, poliţiştii de frontieră au mai stabilit faptul că autoturismul în cauză figurează în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de Italia la data de 04.08.2018.

Cu privire la aspectele constatate, N. B. a declarat că nu este proprietarul autoturismului, iar la rugămintea unei cunoștințe, el trebuia doar să îl transporte până în Budapesta. Bărbatul a mai adăugat că nu ştia că maşina este furată sau implicată în vreun litigiu

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals și furt, iar autoturismul, în valoare de 75.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării verificărilor.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

PMP dreapta
antibiotice fluxiv

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top