Joi, 21 02 2019
Accident grav. Doi morţi şi şapte răniţi, în Suceava în urma impactului. Microbuzul implicat era din Pașcani

Accident grav. Doi morţi şi şapte răniţi, în Suceava în urma impactului. Microbuzul implicat era din Pașcani

Două persoane au murit şi şapte au fost rănite, vineri dimineaţa, pe DN 2E, în Sasca Nouă, judeţul Suceava, după ce un microbuz şi o autoutilitară s-au ciocnit, transmite corespondentul MEDIAFAX. Mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava intervin, vineri dimineaţa, la accidentul din localitatea Sasca Nouă. Conform ISU Suceava, în accident au fost implicate nouă persoane, iar două dintre ele au decedat.
Impactul a fost produs între o autoutilitară şi un microbuz de persoane. “La faţa locului intervine modulul SMURD de la Detaşamentul Fălticeni cu o autospecială pentru descarcerare şi o amblanţă SMURD şi 6 echipaje SAJ. Sunt două persoane decedate şi şapte rănite”, a declarat Alin Găleată purtătorul de cuvânt ISU Suceava. În microbuz se aflau şapte călători şi şoferul, care plecaseră de la Paşcani, la muncă în Italia. „Accidentul s-a petrecut pe DN2 E, într-o zonă dreaptă. Un microbuz de persoane care nu efectua curse regulate şi o autoutilitară s-au ciocnit frontal. În urma accidentului, şoferul autoutilitarei şi o altă persoană aflată în microbuz au decedat pe loc. Alte trei persoane aflate în microbuz au suferit răni grave şi alte patru au fost accidentate mai uşor însă toţi răniţii au fost transportaţi la spital pentru investigaţii medicale”, a spus Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Suceava. În acest caz se fac cercetări pentru a se stabil împrejuările în care s-a petrecut accidnetul şi care dintre cei doi şoferi a trecut pe contrasens. Accidentul s-a petrecut într-o zonă în care au loc frecvent accidente rutiere. În urmă cu un an, patru persoane au murit după ce maşina condusă de un preot a fost implicată într-un accident grav de circulaţie.
Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28      

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top