Un matiz cu însemne fasciste se plimbă prin Iași, chiar pe sub nasul polițiștilor

Un matiz cu însemne fasciste se plimbă prin Iași, chiar pe sub nasul polițiștilor

Un matiz cu însemne fasciste se plimbă de câteva luni prin Iași, fără ca autoritățile, respectiv Poliția Rutieră, să ia vreo măsură. Mai exact, automobilul cu număr de înmatriculare IS 40 ASI poartă însemnele grupării SS Einsatzgruppen. Paradoxal, mașina a fost parcată în fața autogării Codreanu, față în față cu gara Iași, locul de unde în 1941 plecau trenurile morții.

Sesizarea a venit din partea lui Alin Petru, CEO la Europe NOW - DMC Partnership care a postat câteva fotografii cu mașina respectivă pe pagina sa de facebook însoțite de următorul mesaj:

Este revoltător ca de câteva luni, în Iasi, în fata autogării Codreanu, peste drum de gara de unde au plecat trenurile morții, vad, aceasta masina cu insemne ale SS Einsatzgruppen. Politia Romana, agenții dumneavoastră din Iasi chiar așteaptă mură-n-gura de la SRI sesizări privind încălcarea OUG 31 din 13 martie 2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii? Asta pe lângă faptul imbecilul mai utilizează si niște false însemne polițienești”.

În cel de-al doilea război mondial, SS Einsatzgruppen  a fost o grupare paramilitară formată de Heinrich Himmler și operate de SS. Misiunea lor principală era, după cum spunea generalul SS Erich von dem Bach-Zelewski la procesele de la Nürnberg, "anihilarea evreilorțiganilor, și comisarilor politici.” Erau o componentă cheie a planurilor lui Hitler de a-și implementa "soluția finală a problemei evreiești" (în germană Die Endlösung der Judenfrage) în teritoriile cucerite.

Formate mai ales din oameni din OrdnungspolizeiWaffen-SS și din voluntari locali, și conduse de ofițeri GestapoKripo, și SD, aceste comandouri ale morții urmăreau Wehrmachtul în înaintarea sa spre est în Europa de est și Uniunea Sovietică. În teritoriile ocupate, Einsatzgruppen au folosit populațiile locale pentru securitate sporită și întăriri atunci când era necesar.


Citeste si...
Nota
(1 Vote)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top