Țigări și băuturi alcoolice în valoare de 14.000 de lei, confiscate de polițiștii de frontieră

Țigări și băuturi alcoolice în valoare de 14.000 de lei, confiscate de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, independent şi împreună cu inspectorii vamali, au descoperit în ultimele 24 de ore, bunuri accizabile (țigări și băuturi alcoolice) în valoare totală de aproximativ 14.000 de lei, pe care doi bărbați au încercat să le introducă ilegal în țară în scopul comercializării lor pe piața neagră de desfacere.

În ziua de 24 aprilie a.c, în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa /I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cetăţeanul român B.A., în vârstă de 37 de ani, care conducea un microbuz marca Mercedes, înmatriculat în R.Moldova.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă şi nedecalarată, într-un spaţiu special amenajat prin dublarea plafonului microbuzului, cantitatea de 45.200 ţigarete (2.260 pachete) de diferite mărci, cu timbru de acciză R. Moldova.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bivolari efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă de către un bărbat cu cetățenie română şi  R.Moldova, aflat la volanul unui microbuz marca Mercedes, înmatriculat în Bulgaria, oprit la un control de rutină pe raza localităţii de frontieră Tabăra. La controlul efectuat asupra mijlocului de transport a fost descoperită cantitatea de 22,5 de  litri băuturi alcoolice şi 320 de ţigarete.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii bunurilor în valoare totală de 13.933 de lei, sancţionarea contravenţională a lui B.A. cu amendă în valoare de 10.000 de lei şi indisponibilizarea microbuzului marca Mercedes, înmatriculat în R.Moldova, în valoare de 35.250 de lei, în vederea confiscării. Faţă de bărbatul cu cetățenie română şi R.Moldova se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportal, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top