Blestem! Trei membri ai unei familii din Vaslui au murit în condiții identice, la câțiva ani distanță

Blestem! Trei membri ai unei familii din Vaslui au murit în condiții identice, la câțiva ani distanță

Coincidenţă sinistră în cazul unei familii sărmane din judeţul Vaslui, care îşi câştiga existenţa vânzând plante medicinale. Trei dintre membrii familiei şi-au găsit sfârşitul după ce au căzut din tei, în timp ce culegeau flori pentru a le pune în vânzare. Cele trei tragedii s-au petrecut la câţiva ani distanţă una de cealaltă. Ultima s-a înregistrat duminică, 14 iulie. 

Doina Nucă, în vârstă de 50 de ani, din localitatea vasluiană Puşcaşi, trăia singură după ce în urmă cu cinci ani soţul i-a murit în urma căzăturii dintr-un tei.

După doi ani, şi cumnatul acesteia a avut parte de acelaşi sfârşit, scrie „Adevărul”.

Familia Nucă îşi câştiga existenţa de ani de zile vânzând în pieţele din Vaslui plante medicinale şi aromatice, fructe de pădure sau ciuperci.

Duminică, 14 iulie, Doina Nucă a mers alături de alţi oameni din sat ca să culeagă flori de tei în pădurea din zona Lacul Babei. Într-o clipă de neatenţie, femeia s-a dezechilibrat şi căzut de la înălţime. Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vaslui a intervenit pentru salvarea acesteia. A fost solicitat şi un elicopter SMURD iar, pentru a ajunge la acesta, ambulanţierii au fost nevoiţi să transporte pacienta mai bine de 800 de metri, incidentul petrecându-se în mijlocul pădurii. Femeia a fost transportată la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, însă din cauza leziunilor grave suferite la coloana vertebrală, în zona cervicală, şi la cap femeia a murit. 

În urma celor doi soţi a rămas un băiat care, împreună cu soţia şi copiii, continuă îndeletnicirea părinţilor: culesul şi vânzarea roadelor pădurii. Femeia va fi înmormântată zilele viitoare, cu sprijinul Primăriei comunei Puşcasi, care va acorda un ajutor de înmormântare.

 

Sursa: Adevărul


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top