Tragedie în Suceava: copil de un an și șapte luni, strivit de TAF-ul condus chiar de tatăl său

Tragedie în Suceava: copil de un an și șapte luni, strivit de TAF-ul condus chiar de tatăl său

Un copil de numai un an și șapte luni și-a pierdut viața după ce a fost strivit de TAF-ul condus chiar de tatăl său. Tragedia s-a petrecut într-o familie din satul Dârmoxa, orașul Broșteni, joi dimineață.

Tatăl copilului, un bărbat de 24 de ani, nivela cu un TAF curtea gospodăriei, când din casă au ieșit băiețelul de un an și șapte luni și mama acestuia.

La un moment dat, copilul a scăpat din mâinile femeii de 20 de ani și s-a îndreptat în grabă spre utilajul forestier condus de tatăl său. Bărbatul nu a putut evita accidentul și copilul a fost strivit de roțile TAF-ului.

Părinții minorului au solicitat ajutor medical și până în comuna Panaci aceștia l-au transportat pe copil cu mașina. Băiețelul a fost preluat de un echipaj al ambulanței Vatra Dornei și transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei.

La unitatea medicală s-a stabilit diagnosticul de „traumatism cranio cerebral acut”, constatându-se decesul minorului. Trupul neînsuflețit al micuțului a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei.

Tatăl minorului a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

 

Sursa: realitateadesuceava.net


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top