Atac cu armă albă la Lyon: un mort și nouă răniți, trei în stare gravă

Atac cu armă albă la Lyon: un mort și nouă răniți, trei în stare gravă

Doi bărbaţi au ucis marţi cu arme albe o persoană şi au rănit alte nouă într-o suburbie a oraşului francez Lyon, transmite AFP, citând un bilanţ actualizat anunţat de autorităţi.

Trei dintre răniţi sunt în stare gravă, conform unei surse din poliţie unul fiind într-o situaţie de urgenţă absolută. Primul bilanţ al victimelor făcea referire la şase răniţi. Persoana ucisă este un tânăr de 19 ani.

Unul dintre cei doi atacatori a fost arestat, iar celălalt este căutat, a anunţat prefectura din Lyon, fără alte detalii.

Atacul a fost comis în jurul orei locale 16:30 (14:30 GMT) în apropierea unei staţii de metrou din Villeurbanne, o suburbie a oraşului Lyon.

Un reporter al AFP a relatat de la faţa locului că a văzut un corp ambalat într-un sac mortuar şi urcat într-o ambulanţă, urme de sânge pe jos şi un perimetru de securitate format de poliţie.

A fost sesizat Parchetul din Lyon, în timp ce Parchetul Naţional Antiterorist francez (PNAT) monitorizează situaţia, dar deocamdată nu a preluat cazul, nefiind clar în acest stadiu dacă este vorba despre un atac terorist.

Anul trecut, un atac cu un colet capcană a rănit 14 persoane în acelaşi oraş. Autorul, un algerian în vârstă de 24 de ani, a fost arestat trei zile mai târziu şi a mărturisit că jurase credinţă grupării islamiste Statul Islamic.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top