Băiețel de 8 ani, din Neamț, lovit de două mașini într-un interval de câteva secunde după ce a pătruns cu bicicleta pe carosabil fără să se asigure

Băiețel de 8 ani, din Neamț, lovit de două mașini într-un interval de câteva secunde după ce a pătruns cu bicicleta pe carosabil fără să se asigure

Poliţiştii rutieri din Târgu-Neamţ au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Răucești, pe DN 15 C.

Din primele cercetări a reieşit că, în timp ce un bărbat, de 60 de ani, din Suceava, conducea un autoturism pe DN 15 C, în localitatea Răuceşti, din direcţia Târgu-Neamţ – Fălticeni, a surprins şi acroşat un copil în vârstă de 8 ani, din Răuceşti, care era pe bicicletă şi nu s-ar fi asigurat la pătrunderea de pe acostament pe partea carosabilă, scrie „Adevărul”.

În urma accidentului, autoturismul a intrat într-un şanţ aflat pe sensul opus de deplasare. În acelaşi timp, pentru a evita impactul cu vehiculul în cauză, o tânără, de 29 de ani, din Drăgăneşti, care conducea un autoturism din sensul opus, a virat stânga, moment în care l-a surprins şi l-a accidentat pe minorul din Răuceşti.

„În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a băiatului, care a fost preluat şi transportat la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale”, a informat Georgiana Moşu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Minorul a fost preluat de un echipaj cu asistent medical şi dus iniţial la Spitalului Orăşenesc Târgu-Neamţ cu diagnosticul: traumatism cranio-cerebral, stare comatoasă, fractură femur stâng. Ulterior, a fost preluat de un echipaj cu medic şi s-a efectuat transferul interclinic la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.

Ambii conducători auto au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Sursa: Adevărul


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top