Basarabean prins cu o carte de identitate românească falsă pe care urma să o folosească în Germania

Basarabean prins cu o carte de identitate românească falsă pe care urma să o folosească în Germania

Poliţiştii de frontieră din Huşi au descoperit asupra unui cetățean din R. Moldova o carte de identitate falsă, pe care urma să o folosească în Germania.

În data de 19 septembrie a.c., în jurul orei 01.30, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Drânceni, un autoturism marca Dacia Logan, înmatriculat în R. Moldova, în care se afla ca pasager cetăţeanul din R. Moldova B.G., în vârstă de 36 de ani.

În timpul controlului, colegii noştri au observat asupra lui B.G., o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, au fost efectuate verificări specifice, în urma cărora polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră prin intermediul unui conaţional, ale cărui date nu le cunoaşte, contra sumei de 300 de euro și că urma să folosească documentul în Germania.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top