Miercuri, 19 12 2018
ReporterIS - Moldova

Elevii vor avea un singur manual pentru fiecare materie în parte, iar pentru realizarea manualelor se va organiza un concurs al autorilor – a declarat astăzi, la Galaţi, ministrul Educaţiei, Liviu Pop.

El a anunţat că, pentru a se evita pe viitor întârzierea cu care ajung manualele în şcoli, s-a luat decizia începerii procedurilor pentru anul şcolar viitor.

Liviu Pop: Manualul de bază, care o să-l facem pe fiecare programă şcolară – şi-i invit pe toţi cei care doresc să devină autori de manuale să se uite metodologia pe care am pus-o în dezbatere publică, săptămâna viitoare vom aproba această metodologie – iar pentru clasele a I-a, a II-a şi a VI-a vom lansa concurs între autorii de manuale în aşa fel încât cei mai buni profesori din România, cei mai buni experţi în educaţie să poată contribuie la un manual de calitate pentru programa de bază pentru fiecare disciplină.

Liviu Pop a reamintit că editurile care nu au făcut livrările de manuale la timp vor fi sancţionate cu 0,5% din valoarea contractului pentru fiecare zi de întârziere.

(Rador/ FOTO b365.ro)

Published in Educatie

UPDATE ORA 20:37 Incidentul care vineri seară a mobilizat poliția londoneză în plin Black Friday pe Oxford Street, marea arteră comercială a capitalei britanice, s-a încheiat, au anunțat autoritățile, infirmând astfel că în zonă ar fi avut loc un atac terorist, cum se anunțase inițial, informează agențiile internaționale de presă.

După ce investigațiile nu au evidențiat existența unor probe privind focuri de armă, forțele de ordine s-au retras din respectiva zonă, unde a fost însă suplimentat numărul polițiștilor pentru ca populația să se simtă în siguranță, se menționează într-un comunicat emis de Poliția Metropolitană.

Aceasta anunțase anterior că ‘a fost alertată la ora (locală) 16:38, în urma primirii mai multor apeluri privind focuri de armă trase pe Oxford Street și în stația de metrou Oxford Circus’, care a fost imediat evacuată împreună cu stația Bond Street. În primul anunț al poliției s-a menționat că incidentul este tratat ca ‘acțiune teroristă’.

Dar la fața locului nu s-au găsit urme de focuri de armă, nici vreun suspect și nici victime, cu excepția unei femei care a fost ușor rănită în busculada creată de persoanele care au intrat în panică după ce au auzit acele zgomote ce păreau a fi focuri de armă și a căror origine încă nu a fost elucidată.

* UPDATE ORA 20:11 Londra: Poliția nu a găsit indicii privind focuri de armă în zona stațiilor de metrou evacuate

Poliția britanică a anunțat că deocamdată nu a descoperit indicii privind focuri de armă care ar fi fost trase în zona a două stații de metrou londoneze și nici victime sau suspecți ale unui asemenea incident pentru care a fost alertată vineri după amiază și care a provocat panică în centrul capitalei britanice, informează agențiile internaționale de presă.

Anterior poliția anunțase că a intervenit la stațiile de metrou Oxford Circus și Bond Street în urma unui incident tratat ca ‘acțiune teroristă’.

Conform unui comunicat difuzat de Poliția Metropolitană din Londra, aceasta ‘a fost alertată la ora (locală) 16:38, în urma primirii mai multor apeluri privind focuri de armă trase pe Oxford Street și în stația de metrou Oxford Circus’, aceasta din urmă fiind imediat evacuată, la fel ca și stația Bond Street.

Dar, o jumătate de oră mai târziu, la fața locului ‘în acest stadiu’ nu s-au găsit urme de focuri de armă, nici vreun suspect și nici victime, cu excepția unei femei care a fost ușor rănită în busculada creată, au mai precizat autoritățile.

‘Încă nu știm ce s-a întâmplat’, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliției, precizând că investigațiile continuă.
Zona respectivă era foarte aglomerată de oameni veniți la cumpărături de Black Friday.

Poliția britanică a intervenit vineri după-amiază la două stații de metrou din centrul Londrei, unde au fost semnalate focuri de armă, relatează agențiile internaționale de presă.

Incidentul este tratat ca ‘acțiune teroristă’, a anunțat poliția, fără să ofere alte precizări, menționând însă că deocamdată nu au fost raportate victime.

Cele două stații de metrou vizate, Oxford Circus și Bond Street, au fost evacuate.

Published in Eveniment

Primăria Municipiului Iași își exprimă public intenția de a identifica un partener care să amenajeze un patinoar artificial în Parcul Expoziției.

Municipalitatea va pune la dispoziție terenul, utilitățile și alte resurse logistice, urmând ca partenerul să aducă instalațiile și personalul necesare și să asigure exploatarea locului de agrement.

„Iubitorii de mişcare din municipiul Iași vor avea ocazia să practice acest sport pe un patinoar artificial. Intenționăm astfel să punem mai mult în valoare Parcul Expoziției. Sunt mulți ieșeni, mai ales tineri, care au solicitat acest lucru. În acest fel vom anima această zonă în perioada Sărbătorilor de Iarnă”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Persoanele fizice sau juridice interesate își pot exprima intenția de a participa la acest proiect trimițând un e-mail la adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..

Published in Moldova

Firma care deţine Restaurantul Moara de Foc s-a ales cu o amendă de 5.000 de lei pentru că ar fi discriminat un client pe criteriul orientării sexuale. Sancţiunea a fost aplicată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Reprezentanţii firmei care administrează restaurantul neagă acuzaţia şi au făcut contestaţie la Curtea de Apel Iaşi.

Plângerea împotriva SC Indiana SRL, societatea care administrează Restaurantul Moara de Foc, a fost depusă la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) de un cadru universitar din Iaşi, care a reclamat că a fost discriminat de patron şi unii angajaţi pe criteriul orientării sexuale.

Te rog, părăseşti spaţiul”

Tânărul, care susţine că frecventa locaţia de peste opt ani, ar fi venit acolo şi în 5 septembrie anul trecut, însoţit de două persoane. După ce s-ar fi aşezat la masă, managerul restaurantului i-ar fi spus să plece, deoarece ar fi existat anumite „discuţii” şi nu mai poate fi servit.

Oricum, ne-am săturat de alte discuţii despre homosexuali. Te rog, părăseşti spaţiul restaurantului, nu eşti binevenit, găseşte-ţi altă locaţie! Nu-ţi convine decizia, poţi să vorbeşti cu patronii, dar ei au decis asta!”, a povestit una dintre tinerele care îl însoţeau pe T.D. că ar fi spus angajatul restaurantului.

Citatul este preluat din hotărârea CNCD care a analizat plângerea lui T.D. Şi tinerei i s-ar fi recomandat să plece, invocându-se că se poate „motiva orice criteriu în selecţia clienţilor”.

Ţi-a venit gagica!”

Unul dintre martorii din acest caz au susţinut că a asistat la o discuţie a unor angajaţi despre clientul homosexual căruia „şefii doresc să îi pună interdicţie, dar doresc să-l provoace, astfel ca interdicţia de a frecventa restaurantul să fie credibilă”.

Uite, colega! Ţi-a venit gagica, ajut-o să se aşeze”, a arătat o altă martoră că ar fi spus unii ospătari la vederea tânărului, precizând că, şi în alte ocazii în care l-a însoţit pe T.D. la restaurant, ar fi surprins frânturi din discuţii în care se foloseau termeni calomnioşi la adresa acestuia.

Reprezentanţii SC Indiana SRL au menţionat însă că tânărul nu a sesizat niciodată conducerea societăţii despre fapte săvârşite de angajaţi în orele de program, despre atitudini sau gesturi din care să se deducă direct sau indirect că ar fi fost discriminat, se arată în hotărârea CNCD. Aceştia au mai explicat că, legat de incidentul din septembrie 2016, în afară de declaraţia unei persoane care îl însoţea pe tânăr, nu sunt alte dovezi, iar susţinerile altor doi martori nu pot fi luate în considerare pentru că pretinsele fapte ar fi fost săvârşite în afara termenului legal de un an de la momentul faptei, termen în care pot fi făcute sesizări la CNCD.

S-a ajuns la proces

CNCD a constatat însă că T.D. a fost discriminat, fiindu-i refuzat accesul la serviciile oferite de restaurantul „Moara de Foc” pe criteriul orientării sexuale, aspecte confirmate de mai multe declaraţii ale martorilor. „Atitudinea angajaţilor şi a conducerii restaurantului reclamat în prezenta cauză, acţiuni ce fac obiectul prezentei sesizări, au caracter discriminatoriu la adresa petentului, pe criteriul orientării sexuale şi creează o atmosferă ostilă, degradantă, umilitoare la adresa tuturor persoanelor ce au o altă orientare sexuală (...) Atitudinea angajaţilor şi a conducerii restaurantului creează o deosebire pe baza orientării sexuale, care are ca efect restrângerea exercitării, în condiţii de egalitate, a dreptului la demnitate”, se arată în hotărârea CNCD.

Prin urmare, Consiliul a sancţionat SC Indiana SRL, prin reprezentant Marian Creţu, la o amendă contravenţională de 5.000 de lei. Sancţiunea a fost însă contestată la Curtea de Apel Iaşi.

Patron: Era un client „scandalagiu”

Patronul restaurantului are însă o cu totul altă variantă. „Nu este vorba de nicio discriminare. Nu m-au interesat înclinaţiile sexuale ale dumnealui. Nici nu îl cunosc. Consuma băuturi alcoolice, făcea scandal, din acest motiv a fost rugat să plece din restaurant. Plus că la data respectivă era ora 2.00, ori noi închidem la 11.00”, a declarat Marian Creţu, patronul restaurantului Moara de Foc.

Acesta a subliniat că ieşeanul care reclama că era discriminat nu era la primul incident de acest fel. „Greşeala a fost că atunci când făcea scandal nu a fost chemată intervenţia (firma de pază n.r.). A deranjat clienţii, a deranjat angajaţii, îi şicana. Un angajat a şi plecat din cauza lui”, a mai arătat patronul.

Declaraţie

Am fost discriminat! Hotărârea CNCD este elocventă în acest sens, iar restaurantul a primit amendă contravenţională pentru faptele comise”

T.D., pentru REPORTER DE IAŞI

Declaraţie

Colegiul director constată că partea reclamată a manifestat un comportament care a dus la crearea unui cadru intimidant faţă de petent şi faţă de persoanele ce au o altă orientare sexuală, încălcându-se dreptul la demnitate şi dreptul de a accesa, în condiţii de egalitate, serviciile oferite de prestatori. Aceste fapte reprezintă discriminare”

Fragment din hotărârea CNCD

Şi firma de transport persoane SC Trans Polosam SRL Iaşi a fost sancţionată recent de CNCD, dar cu avertisment, după ce, în luna aprilie, un angajat l-a dat jos din autobuz pe Petrică Iordache, un nevăzător din Paşcani, pe motiv că era însoţit de un câine-ghid. Firma a contestat sancţiunea la Curtea de Apel Iaşi arătând că bărbatului i-ar fi fost refuzat accesul în maşină pentru că nu a prezentat actele patrupedului.

Cazul a făcut mare vâlvă pe reţelele sociale, liderul PSD, Liviu Dragnea şi ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, cerând să se facă verificări în acest caz din partea instituţiilor abilitate.

Published in Slideshow HOMEPAGE

Acţiunea inedită a unei fundaţii din Focşani a ajuns şi la Iaşi. O caravană itinerantă proiectează filme pe care le pot “vedea” şi nevăzătorii. Acest lucru este posibil după o prelucrare care introduce în film o a treia coloana sonoră.

Poate sună ciudat, dar este cât se poate de real. Există filme accesibile nevăzătorilor, iar de acest lucru s-au convins cei prezenţi la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Iaşi, unde a fost proiectat recent filmul „Minte-mă frumos”, în regia lui Iura Luncaşu.

Şi pentru copii, şi pentru adulţi

Acest lucru a fost posibil datorită organizatorilor Caravanei Filmului Accesibilizat pentru Nevăzători (FAN): Fundaţia Cartea Călătoare din Focşani, în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor din România, proiectul fiind finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi de Centrul Naţional al Cinematografiei.

La eveniment au fost prezenţi atât nevăzători din Iaşi, cât şi din mai multe localităţi din Republica Moldova. „Proiectul a început în vara acestui an şi este format din filme pentru copii şi filme pentru adulţi. Pentru copii, avem trei filme: seria întreagă «Toate pânzele sus», «Columna» şi «Hohoho». Acestea sunt proiectate în şcolile speciale pentru copii nevăzători. Pentru adulţi, avem accesibilizate filmele «Minte-mă frumos», «Două lozuri», «Sieranevada», «Bucureşti NonStop», «Bacalaureat», «Actorul şi sălbaticii» şi «Toată lumea din familia noastr㻓, spune Gabriela Tatu de la Fundaţia Cartea Călătoare. Filmele sunt primite de la producători.

Cum “văd” spectatorii

În cadrul caravanei sunt proiectate filme artistice special “accesibilizate” pentru persoanele cu deficienţe de vedere. Acestea au o coloană sonoră în plus faţă de cele normale. „La intrarea în sala de proiecţie, spectatorii nevăzători primesc un set de căşti în care aud explicaţii suplimentare, inserate între replicile actorilor din film. Explicaţiile primite în căşti descriu schimbările de scenă, mimica actorilor, felul în care sunt îmbrăcaţi şi gesturile mai importante, astfel încât spectatorul nevăzător să înţeleagă cât mai bine acţiunea şi să se integreze în atmosfera filmului“, explică Gabriela Tatu.

Pentru prelucrarea a 10 minute de film sunt necesare aproximativ trei ore de muncă. „Filmele sunt accesibilizate de «scenarişti». Sunt de fapt nişte persoane care văd filmul şi stabilesc, cu ajutorul unui program, porţiunile din film, în care nu există replici, şi în care pot fi introduse acele explicaţii“, menţionează Tatu.

După ce scenariştii îşi termină treaba, explicaţiile sunt înregistrate într-o boxă special, de către un lector. Ulterior se mixează şi se prelucrează cea de-a treia coloană sonoră.

Feed-back-uri extraordinare

Cea mai mare mulţumire a organizatorilor este reacţia nevăzătorilor care vin să urmărească filmele. „Cele mai emoţionante reacţii le au cei care vin pentru prima dată. Ţi se înmoaie inima când spun că au înţeles singuri filmul, fără a fi nevoiţi să întrebe mereu pe cineva ce se întâmplă. Este un alt mod de a se integra în societate“, menţionează reprezentanta fundaţiei din Focşani.

Până în prezent au fost câteva sute de nevăzători care au venit să urmărească filme în cele 20 de oraşe pe unde a trecut caravana.

Aferim!“, primul film pe DVD accesibilizat

În 2014, în cadrul Festivalului de Film pentru Nevăzători a fost accesibilizat filmul „Aferim!“. Producătorii au fost încântaţi de modul în care s-a făcut prelucrarea, astfel că s-a decis ca DVD-ul să fie scos pe piaţă cu tot cu varianta ce le permite şi persoanelor nevăzătoare să urmărească filmul.

După festival, producătorii s-au declarat încântaţi de modul în care au văzut că reacţionează persoanele care au urmărit filmul şi au decis ca DVD-ul să fie scos cu tot cu varianta pentru nevăzători“, menţionează Tatu.

Mai mult, la începutul acestei luni, la Teatrul „Excelsior“ din Bucureşti a rulat prima piesă de teatru ce poate fi urmărită de nevăzători. „Este vorba despre piesa «Fluturii sunt liberi», în care actorul Alex Călin joacă rolul unui nevăzător. De altfel, Călin este iniţiatorul unei campanii de strângere de fonduri pentru tipărirea de manuale Braille pentru elevii nevăzători. Cei de la «Excelsior» ne-au spus că vor încerca ca de acum înainte, în fiecare lună, să aibă în program o piesă de teatru accesibilizată pentru persoanele nevăzătoare“, spune reprezentanta fundaţiei.

Gabriela Tatu lucrează pe mai multe planuri pentru ajutorarea nevăzătorilor

Manuale Braille şi Daisy

Activitatea fundaţiei din Focşani nu se reduce doar la Caravana FAN.

Încercăm să acoperim o plajă cât mai mare de nevoi ale persoanelor nevăzătoare sau cu deficienţe de vedere. Ne ocupăm şi de manuale Braille, pentru elevii de până în clasa a IV-a. De la clasa a V-a, manualele sunt în format Daisy, un format audio, care permite utilizatorilor să navigheze din pagină în pagină, din capitol în capitol. În plus, avem şi cărţi Daisy pentru adulţi, înregistrate de lectori în studio“, susţine Gabriela Tatu.

De asemenea, sunt organizate periodic cursuri de utilizare a calculatorului de către persoanele nevăzătoare, preşedintele fundaţiei, Mircea Bucur, şi el nevăzător, fiind expert IT.

Published in Reportaje

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top