Vineri, 15 12 2017
Senatul a adoptat marţi, în plen, proiectul de lege de aprobare a Ordonanţei de Guvern nr.25/2017 prin care se reintroduce supraacciza la carburant, în forma iniţială, a guvernului, şi a respins amendamentul care trecuse de comisia de buget din Senat, cu votul senatorului PSD Eugen Teodorovici, de a elimina această acciză.

Mihai Tudose a anunțat luni seara, în cadrul unei emisiuni tv, că săptămâna aceasta va avea loc o mică remaniere și că este vorba despre cel puțin doi miniștri pe care îi va invita să părăsească guvernul.

Guvernul interzice introducerea pe piaţă şi comercializarea pungilor din plastic subţire cu mâner, ca urmare a unei directive UE.

Guvernul vrea să interzică, din vara anului viitor, introducerea pe piaţa naţională a pungilor din plastic subţire şi foarte subţire, cu mâner, iar de la începutul lui 2019 va fi interzisă şi comercializarea. Măsura a fost adoptată ca urmare a prevederilor Directivei Europene în ceea ce priveşte reducerea consumului de pungi de transport din plastic subţire.

Guvernul a alocat ieri suma de 5,96 milioane lei pentru organizarea la Iași a manifestărilor ocazionate de împlinirea a 100 de ani de când orașul a fost capitala de război a României, iar județul, bază pentru reconstrucția armatei.

„În cadrul Programului național Centenarul Marii Uniri, Iașul va găzdui importante evenimente și manifestări reunite sub titlul „Centenarul Marii Uniri și al Primului Război Mondial. Iași, capitala Regatului României 1916-1918 și Moldova – leagăn al Marii Uniri”, cu sprijin din partea Guvernului României, potrivit unei hotărâri aprobate de Executiv.

Clădirea de birouri clasă A s-a ocupat cu chiriași din prima lună și produce 40.000 de euro lunar. Clădirea a fost finanțată de UE și Guvernul României în proporție de 50%, circa 5 milioane de euro. Fene Grup și Vega ’93, a cumătrilor Fenechiu și Istrate, au câștigat licitația de construire, având profit din adaosul comercial încă de la început. Oficial, administratorii afacerii cu birouri sunt Alina Hăilă, fosta asistentă a liderului PNL, și Bogdan Alexandru, angajat al lui Dan Radu Rușanu. Incubatorul de afaceri produce din prima lună de închiriere profituri de zeci de mii de euro. E practic o afacere pe viață, finantață din bani publici.

Turnul Aria Office Center, construit de „copiii” Alina Hăilă și Bogdan Alexandru sub atenta supraveghere a „părinților” protectori Relu Fenechiu și Dan Radu Rușanu, reprezintă o lovitură pe viață. Clădirea de birouri din Splai Bahlui s-a umplut cu chiriași încă din prima lună, cei peste 6.000 mp fiind ocupați în proporție de 90%, conform cifrelor oficiale. Informațiile din piață spun că suma lunară încasată de administratorii clădirii este de peste 50.000 de euro, aducând un profit de 40.000 de euro/lună.

Ar trebui să devină normalitate ca persoanele cu probleme penale să nu fie în conducerea statului sau în Guvern, a atras atenţia preşedintele Klaus Iohannis, exprimându-şi dezamăgirea că PSD „nu a înţeles nimic" din repetatele sale apeluri în acest sens.

Vicepremierul Sevil Shhaideh şi ministrul Rovana Plumb, ambele vizate de procurorii DNA în dosarul Belina, ar fi trebuit să demisioneze sau să fie retrase din funcţie, a declarat marţi seară, la Palatul Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis.

Dosarul Belina este o ficţiune şi reprezintă un atac violent la Guvern. Este prima reacție a președintelui PSD, Liviu Dragnea, după izbucnirea scandalului care pare că îl are ca protagonist. Într-o emisiune televizată, șeful Camerei Deputaților a declarat că se aşteaptă să fie chemat la DNA împreună cu fiul său, chiar dacă e de părere că miza nu este el, ci PSD.

Liviu Dragnea consideră că prin dosarul Belina nu se vrea altceva decât distrugerea Partidului Social Democrat.

Executivul Tudose a adoptat astăzi, în ședința de Guvern, mult discutata „rectificare bugetară". Dincolo despre discuțiile tehnice dacă e rectificare pozitivă sau negativă, câteva cifre sunt revelatorii despre modificările operate în bugetul pe 2017: investițiile sunt tăiate cu 10 miliarde de lei, de la Ministerul Transporturilor se iau 6,2 miliarde lei, de la cofinanțarea proiectelor europene alte 3,48 miliarde de lei - în schimb se mută „sacii cu bani" la Senat, Camera Deputaților și serviciile secrete.

Rectificarea "pozitivă" anunțată de Guvern este, de fapt, negativă: scad și veniturile, și cheltuielile totale. Crește doar deficitul. Guvernul a tăiat drastic de la investiţii pentru a acoperi creşterile salariale.

Românii din Italia cer Guvernului Tudose să renunţe la „impozitul pe sărăcie", cu referire la ordinul Executivului care prevede amendarea românilor din diaspora pentru lipsa declaraţiei fiscale. Executivului Amendarea unor oameni care poate nici măcar nu vor afla informaţia despre aceste amenzi este „jaf la drumul mare", acuză românii din Peninsulă.

Pagina 3 din 23

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top