Luni, 18 06 2018

17 cazuri de gripă au fost înregistrate în ultima săptămână, la nivelul judeţului Vaslui, potrivit unei informări a Direcţiei de Sănătate Publică.

Din datele furnizate de autorităţile sanitare, în aceeaşi perioadă au fost înregistrate 1.111 infecţii ale căilor respiratorii superioare şi 294 de pneumonii.

Dintre cazurile de gripă, unul s-a înregistrat la grupa de vârstă 2 – 4 ani, şase cazuri la grupa de vârstă 15 – 49 de ani, şase la persoane cu vârsta între 50 şi 64 de ani, iar patru cazuri la persoane de peste 65 de ani. Toţi cei 17 pacienţi au necesitat internare‘, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Vaslui, Mihaela Topliceanu.

Aceasta a mai precizat că numărul total al infecţiilor respiratorii a cunoscut o scădere uşoară faţă de săptămâna anterioară. (Agerpres/ FOTO ziarelive.ro)

126 de cazuri noi de rujeolă s-au înregistrat în ultima săptămână, în România, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Jumătate dintre aceste cazuri sunt în judeţele Vaslui, Bacău şi Suceava.

Numărul total de cazuri confirmate de la începutul epidemiei este de 10.749, dintre care 38, soldate cu deces.

Cele mai multe decese, respectiv nouă, s-au înregistrat în judeţul Timiş, unde sunt, de altfel, şi cele mai multe cazuri confirmate.

Peste 10.200 dintre persoanele care s-au îmbolnăvit de rujeolă erau nevaccinate, cele mai multe fiind în grupa de vârstă 1- 4 ani.

Rujeola sau pojarul este o boală infecţioasă care, de multe ori, duce la complicaţii, iar pentru unul din 1000 de bolnavi rujeola este mortală. Autorităţile recomandă vaccinarea ca modalitate de protecţie împotriva acestei boli. În România, marea majoritate a părinţilor îşi imunizează copiii. (Rador/ FOTO adevarul.ro)

Părinţii şi medicii de familie, în special cei din proximitatea frontierei cu Ucraina, ar trebui să acorde o atenţie deosebită vaccinării antirujeolice, după ce s-au înregistrat noi focare de rujeolă în regiunea Cernăuţi, a declarat presei adjunctul DSP Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu.

Directorul adjunct al DSP Suceava a făcut declaraţia în contextul avertizării de călătorie emise de MAE privind cazurile de rujeolă raportate în Ucraina.

În judeţul Suceava, de la începutul acestui an s-au declarat 19 cazuri de rujeolă, dintre care unele cu forme grave ce au necesitat terapie intensivă.

Potrivit adjunctului DSP Suceava, ultimul caz de rujeolă s-a înregistrat la un copil în vârstă de 10 luni din localitatea Vicovu de Sus, ce prezenta complicaţii respiratorii grave, nefiind vaccinat.

‘Rujeola evoluează cu forme grave, cu complicaţii respiratorii, în general, la copiii mici, de aceea nu înţelegem ezitarea multor părinţi care refuză să-şi vaccineze copiii (…) Atenţionăm, în special populaţia din zonele din apropierea graniţei cu Ucraina, să se acorde o atenţie deosebită vaccinării antirujeolice a copiilor, pentru că în zonele respective există o circulaţie intensă a persoanelor’, a spus Zorescu, subliniind că, în judeţ, doar 60% din totalul copiilor catagrafiaţi au fost vaccinaţi antirujeolic.

Adjunctul DSP Suceava a precizat că prima doză de vaccin ROR se administrează începând cu vârsta de 9 luni, după care trebuie repetată la vârsta de un an.

MAE avertizează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze în Ucraina că, potrivit datelor transmise de Ministerul Sănătăţii din Ucraina, în 2018 continuă să se înregistreze noi focare de rujeolă. Potrivit Centrului de Sănătate Publică al Ministerului Sănătăţii din Ucrain, în primele două săptămâni din acest an s-au înregistrat 1.285 de cazuri de rujeolă (856 copii şi 429 adulţi), cele mai multe cazuri fiind raportate în regiunile Ivano-Frankivsk – 275, Cernăuţi – 274, Transcarpatia – 194 şi Odessa – 157.

Conform datelor statistice furnizate de autorităţile de resort din Ucraina, în 2017 au fost înregistrate 4.782 de cazuri de rujeolă (1.292 adulţi şi 3.490 copii) în 24 de regiuni din Ucraina, cele mai multe cazuri fiind depistate în regiunea Ivano-Frankivsk – 1.344, Odessa – 1.256 şi Transcarpatia – 637.

”Recomandarea medicală a specialiştilor constă în a vă verifica statusul vaccinal pentru rujeolă/antecedentele de boală şi, dacă este cazul, să vă vaccinaţi antirujeolic cu minim două săptămâni înainte de efectuarea călătoriei”, avertizează MAE.

(Agerpres/FOTO arhivă ziare.com)

Săptămâna aceasta au fost raportate 28 de noi cazuri de rujeolă.

De asemenea, aautorităţile medicale au menţionat că un al 38-lea deces cauzat de această boală este în curs de investigare. Este vorba de un copil în vârstă de doi ani, nevaccinat, din Suceava.

Ministrul sănătăţii, Florian Bodog, a reiterat la Radio România Actualităţi că vaccinarea este singura modalitate de a preveni anumite boli.

Referindu-se la panourile stradale antivaccinare, ministrul a spus că direcţiile de sănătate publică vor face verificări şi vor da amenzi cuprinse între zece şi 25.000 de lei, dacă vor constata că legea este încălcată.

(Rador/FOTO arhivă romaniatv.net)

Cinci cazuri noi de rujeolă au fost confirmate în județul Iași. Conform ultimei raportări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), numărul îmbolnăvirilor în zonă, de la debutul epidemiei de rujeolă până pe 13 octombrie, a ajuns la 67 de cazuri.

 

Numărul total de cazuri de rujeolă confirmate în România și raportate până vineri este de 8.803, dintre care 32 decese.

 

Numărul total de cazuri de rujeolă confirmate în România și raportate până vineri este de 8.803, cu 310 mai multe decât săptămâna trecută, potrivit unei informări publicate pe site-ul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).

 

Zeci de tineri din Republica Moldova sunt racolaţi să lupte ca mercenari în Siria sau în Estul Ucrainei.

 

Peste 4.700 de copii din judeţul Vaslui nu au fost vaccinaţi împotriva rujeolei, majoritatea din cauza părinţilor care refuză să meargă la medicul de familie pentru a-i imuniza. Autorităţile au confirmat până acum 40 de cazuri de boală, toate la copii neimunizaţi, existând încă alte şapte suspiciuni.

 

Zece cazuri noi de rujeolă au fost confirmate la copii, au anunţat vineri reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui. 

 

Din cauza jocului „Balena Albastră”, Prefectura Vâlcea se întruneşte luni într-o ședință de urgență. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat că este o măsură de prevenție, după ce în presa locală a apărut povestea unui copil care ar fi ajuns la spital cu zgârieturi pe mâini în urma unei porunci primite în cadrul periculosului joc. La ședință vor participa reprezentanți ai Inspectoratul Școlar şi ai Inspectoratului de Poliție.

 

„Prefectul Radu Renga convoacă luni, 3.04.2017, ora 14.00, la sediul Instituţiei Prefectului judeţul Vâlcea, în regim de urgenţă, toţi reprezentanţii instituţiilor implicate în gestionarea apariţiei jocului-fenomen «Balena Albastră». Întâlnirea va avea loc in urma apariţiei, şi în judeţul Vâlcea, a unor asemenea cazuri”, a anunţat, sâmbătă, Prefectura Vâlcea.

 

Pagina 1 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top