Sambata, 22 09 2018
Echipele de control din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Sculeni şi Galaţi-rutier au descoperit aproximativ 7.000 ţigarete, pe care doi bărbaţi au încercat să le introducă ilegal în ţară, ascunse în vehiculele pe care le conduceau.

 

În Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni- I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, Sergiu R., cetățean R. Moldova, în vârstă de 24 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în România.

Polițistii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huși au depistat în zona de responsabilitate doi turci care au încercat să intre ilegal, pe jos, prin Punctul de Trecere a Frontierei Albița, în România, deoarece îşi doreau să viziteze municipiul Iaşi dar nu posedau vize.

 

Polițiștii de frontieră ieșeni au descoperit și confiscat 13.500 grame tutun de proveniență Duty-Free, pe care şase persoane le transportau în municipiul Iaşi, unde urmau să le predea unor prieteni.

 

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au descoperit și confiscat aproximativ 38.000 de țigarete de proveniență Duty-Free, pe care un cetățean român trebuia să le transporte în municipiul Iaşi, unde urma să le predea unor persoane a căror identitate nu o cunoaşte.

 

Bărbatul a mai fost depistat și la sfârşitul săptămânii trecute transportând ţigarete de contrabandă într-un autoturism tractat, în cauză fiind întocmită o lucrare  penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând ca acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au descoperit, într-un autoturism condus de un cetăţean român, 4.000 de ţigarete de contrabandă, pe care acesta a declarat ca le-a achiziţionat pentru consumul propriu.
În Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, echipa comună de control a descoperit ascunse, în rezervorul și bordul unor autoturisme, 11.600 de ţigarete cu timbru de acciză Republica Moldova şi de provenienţă Duty Free, care urmau să fie introduse ilegal in tara.

 

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au depistat şase persoane care au încercat să introducă ilegal în România ţigarete de proveniență Republica Moldova și Duty Free.

 

La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, I.T.P.F. Iaşi, s-au prezentat pentru a intra în ţară, cetăţenii din Republica Moldova, Serghei L., în vârstă de 27 ani, conducând un autoturism marca Volkswagen Passat, şi Victor C., în vârstă de 28 ani, conducând un autoturism marca Audi, ambele autoturisme înmatriculate în Lituania.

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au descoperit aproximativ 16.000 ţigarete de proveniență  Republica Moldova și Duty Free, pe care patru persoane au încercat să le introducă ilegal pe piața neagră din România.

 

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Sculeni și Galați rutier, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit peste 5.000 ţigarete de proveniență Republica Moldova și Duty Free, pe care patru bărbaţi au încercat să le introducă ilegal în România, ascunse în spații special amenajate, în autoturismele pe care le conduceau.

 

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-port a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în cabina comandantului unei nave, aproximativ 4.000 de ţigarete.

 

Pagina 1 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top