Marti, 23 01 2018

Un bărbat în vârstă de 74 de ani din localitatea Ibăneşti din judeţul Botoşani a murit, miercuri, după ce a fost surprins de un mal de pământ, a declarat, pentru AGERPRES, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Cristian Amarandei. 

Potrivit acestuia, bărbatul s-ar fi aflat într-o carieră de piatră din Ibăneşti, iar la un moment dat o porţiune din malul carierei s-a surpat şi a căzut peste el.

Victima a fost scoasă în stare de inconştienţă de sub pământ de către localnici.

Cadrele medicale ajunse la faţa locului au efectuat manevrele de resuscitare, însă bărbatul nu a mai putut fi salvat.

 

(Agerpres/ FOTO adevarul.ro)

Cu siguranţă vă reamintiţi câteva dintre straturile care înconjoară Pământul, cum ar fi atmosfera de exemplu, dar este posibil ca ionosfera să vă scape, la fel ca majorităţii muritorilor. Ionosfera este un înveliş de electroni, atomi şi molecule încărcate electric care înconjoară Pământul, se întinde de la o înălţime de aproximativ 50 de km până la mai mult de 1.000 km. Ea îşi datorează existenţa sa în primul rând radiaţiilor ultraviolete ale soarelui. Acest strat este printre cele mai puţin studiate de astronomii noştri, deşi, în timp scurt, lucrurile se vor schimba foarte mult.

 

Un asteroid se îndreaptă periculos către Pământ, iar acest lucru a fost confirmat de cercetătorii de la NASA.

 

NASA a confirmat faptul că asteroidul reprezintă un potenţial pericol, deoarece va trece „extrem" de aproape de Pământ pe 12 octombrie.

 

Anul trecut, rapperul B.o.B. și-a exprimat părerea că Pământul e plat pe o rețea de socializare, iar recent acesta a început chiar să strângă bani pentru a demonstra acest lucru, notează CNN.

 

Echinocțiul de toamnă 2017 va avea loc pe 22 septembrie, la ora 23.02. Ca în fiecare an, la începutul ultimei decade a lunii septembrie atenția ne este îndreptată spre momentul în care pășim în toamna astronomică. Acesta este momentul echinocțiului de toamnă, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°.

 

În noaptea dintre 31 august - 1 septembrie 2017, asteroidul 3122 Florence, botezat astfel în onoarea precursoarei serviciului sanitar modern Florence Nightingale (n. 12 mai 1820 - d. 13 august 1910), va trece, la o distanţă de aproximativ şapte milioane de kilometri, pe lângă Pământ. Este considerat unul dintre cele mai "periculoase" obiecte. Nici un risc pentru planeta noastră, dar o oportunitate de a-l observa, spun specialiştii.

 

Interacțiunea dintre transmisiile radio și particulele de energie înaltă în spațiu formează un scut în jurul planetei, protejându-l de fenomene cosmice periculoase.

 

O pereche de sonde spațiale NASA au detectat o zonă de protecție artificială în jurul Pământului care se formează atunci când comunicațiile radio de la sol interacționează cu particule de radiații de mare energie în spațiu, a anuntat agenția în această săptămână. Bula formează o barieră de protecție în jurul Pământului, protejând planeta de emisiile spațiale potențial periculoase, cum ar fi erupțiile solare și alte emanații ale soarelui, scrie theatlantic.com.

 

Un asteroid de circa 600 metri lungime va trece miercuri în apropiere de Pământ, dar fără să prezinte vreun pericol pentru planeta noastră, informează NASA citată de Agerpres.

 

„Deși nu există nicio posibilitate ca asteroidul să intre în coliziune cu planeta noastră, va ajunge totuși prea aproape pentru un corp ceresc de asemenea dimensiuni”, precizează agenția spațială într-un comunicat.

 

AMR – au mai rămas zece zile! La 19 aprilie a.c., asteroidul 2014 JO25 se va apropia de Pământ la o distanţă de cinci distanţe lunare, adică la o distanţă de 1,8 milioane de kilometri. Obiectul cosmic are un diametru de aproximativ 1,4 kilometri.

 

Bijuterii care se transformă în dispozitive medicale, plasturi care combat insomnia sau chiar un tun care ar putea proteja Pământul de asteroizi. Sunt doar câteva dintre dispozitivele prezentate la Salonul Internațional al Cercetării, Inovării și Inventicii care se desfăşoară zilele acestea la Cluj-Napoca.

 

După un an întreg de muncă în echipă, cercetătorii români au prezentat la Salonul de Inventică un tun de lumină concentrată care, spun ei, are rolul de a proteja Pământul. Invenția a fost deja brevetată.

 

Pagina 1 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Januarie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top