Luni, 20 11 2017

Femeia a ajuns în unitate medicală în urmă cu câteva zile, potrivit portalului ştiri.botoşani.ro. Acuza dureri abdominale puternice şi medicii i-au făcut mai multe analize.

Nu au aflat însă cauza suferinţei bolnavei, aşa că au spus că ar putea fi vorba despre o tumoră. Abia atunci, femeia a povestit că durerile au apărut după o partidă de sex cu soţul, în care au încercat o poziţie mai dificilă. În urma mărturisirii, medicii i-au prescris pacientei calmante şi repaus de câteva zile.

Armata rusă a emis o lege care interzice personalului militar să-şi facă selfie-uri pentru ca aceştia să nu dezvăluie poziţia lor şi a camarazilor de arme, transmite The Independent.

Popa, categoric: vrea excludere. Chirica și Iacoban, înapoi în Comisia de Etică. Patru din cei 7 membri ai Comisiei de Etică din PSD Iași au votat ca Mihai Chirica și Sorin Iacoban să fie doar avertizați pentru acțiunile lor „disidente”. A fost doar un rezultat de etapă și nu verdictul final. Maricel Popa, președintele PSD Iași, reclamă existența unor conflicte de interese și solicită rejudecarea cazului. Chirica și Iacoban riscă excluderea din PSD.

Primarul Mihai Chirica și fostul deputat Sorin Iacoban vor fi retrimiși în fața Comisiei Județene de Etică, Integritate și Arbitraj a PSD Iași. Subiectul excluderii celor doi din PSD nu este nici pe departe tranșat. „Cazul va fi rediscutat în Comisia de Etică. Voi propune schimbarea unor membri din comisie pentru că o parte se află într-un vădit conflict de interese. De exemplu, unul dintre membri a fost șoferul lui Iacoban. Mai sunt și alții în conflict de interese. Trebuia să aibă decența de a se abține măcar”, a declarat Maricel Popa, președintele PSD Iași.

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a dezbătut și adoptat în cadrul Consiliului Consultativ, din data de 16 noiembrie 2016, o decizie care va crește calitatea informațiilor de localizare transmise către Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgență (SNUAU). Astfel, administratorul SNUAU va putea stabili cu o mai bună acuratețe poziția celor care solicită ajutor la numărul de urgență 112, ceea ce ar putea contribui la scăderea semnificativă a timpilor de intervenție.

Localizarea apelurilor efectuate din rețelele de telefonie mobilă

În condițiile deciziei ANCOM, furnizorii de reţele publice mobile de telefonie vor avea obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a permite transmiterea de către echipamentul terminal către administratorul SNUAU, în maxim 20 de secunde de la momentul inițierii apelului, a informației de localizare, respectiv latitudinea și longitudinea poziției geografice în care se află echipamentul terminal al apelantului, cel puțin pentru apelurile de urgență 112 inițiate de pe terminale mobile care au capabilitățile necesare. Astfel, spre exemplu, pentru terminalele cu sistem de operare Android existente pe piață, începând cu Android 2.3 (Gingerbread) este posibilă activarea unor funcționalități care să permită acest lucru.

„În plus față de îmbunătățirea informațiilor de localizare primară, aferente rețelei celulare și a introducerii datelor de longitudine, latitudine, generate de telefonul mobil inteligent, odată cu adoptarea acestei decizii, furnizorii vor putea transmite către operatorul 112 și apelurile inițiate pe o conexiune de date prin intermediul altor rețele de acces la internet, atunci când apelantul se află într-o zonă în care nu există semnal de la nicio rețea mobilă, de exemplu un subsol/demisol fără acoperire GSM/3G/4G, dar cu acces la internet WiFi. În aceste cazuri, se va transmite către operatorul 112 cea mai recentă informație de localizare primară cunoscută a terminalului, împreună cu marcajul temporar corespunzător” a explicat Eduard Lovin, Director Executiv Reglementare în cadrul ANCOM.

În egală măsură, pentru a îmbunătăți capacitatea SNUAU de a determina informația de localizare în cazul apelurilor de urgență în curs de soluționare, furnizorii de rețele publice mobile de telefonie vor pune la dispoziția acestuia orice alte informații pe care le dețin sau pe care le pot obține prin utilizarea sistemelor și echipamentelor din rețea pentru determinarea cât mai exactă a localizării apelantului, în condițiile stabilite prin decizie.

În cadrul Comitetului Național de Coordonare al activității SNUAU, ANCOM va colabora cu administratorul SNUAU, Serviciul de Telecomunicații Speciale, în vederea stabilirii unui set de parametri cu privire la realizarea unor statistici referitoare la calitatea informațiilor de localizare a echipamentelor terminale obținute de către administratorul SNUAU, precum și stabilirea unei proceduri de analiză a acestor informații.

Condițiile tehnice de localizare a apelurilor

Date fiind evoluțiile tehnologice recente la nivelul rețelelor și terminalelor de telefonie mobilă, decizia ANCOM completează metoda de localizare “cell-ID” cu metode de localizare mai precise care să permită dispeceratelor de urgență poziționări cât mai apropiate de realitate ale celor care solicită ajutorul prin apel de urgență la 112. Astfel de soluții de localizare avansate includ, de exemplu, funcționalitatea Advanced Mobile Location (AML), disponibilă deja pe unele terminale, care permite localizarea apelantului cu acuratețe sporită, pe baza informațiilor generate de sistemele globale de navigație prin satelit (GNSS), de punctele de acces de tip WiFi și/sau de metoda “cell-ID”.

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top