Miercuri, 21 11 2018
Gheorghe Nichita, fostul primar al Iașului trimis în judecată în două dosare de corupție, îşi începe astăzi activitatea în noul post de la Consiliul Judeţean. Preşedintele CJ, Maricel Popa, spune că decizia de numire a lui Nichita în postul de consilier personal, apreciind că experienţa acestuia în administraţie compensează problemele sale judiciare.

E revoltă în Paraguay, unde manifestanţii au atacat şi ocupat aseară Parlamentul.

Sunt percepuţi ca boemi, trăind într-o lume diferită, numai a lor, ce le permite să vadă şi să simtă altfel decât restul. Contează, însă, la fel de mult,  munca. Preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici Iaşi, Felix Aftene, spune că, în zilele noastre „un artist bun este apreciat imediat”. Aftene a vorbit despre cele mai valoroase colecţii din Iaşi, condiţia artistului şi consideră că, în lumea artelor, „lucrul bine făcut iese la suprafaţă ca uleiul!”. Într-o epocă în care colegii săi se întrec în a se exprima cât mai inedit, ieşeanul crede, totuşi, că „încă mai sunt lucruri noi ce se pot aduce în arta plastică”. 

Felix Aftene, unul dintre cei mai promiţători artişti ieşeni, a răspuns întrebărilor REPORTER DE IAŞI. Este de ambele părţi ale „baricadei”: şi preşedinte al filialei din Iaşi a Uniunii Artişitilor Plastici şi creator individual.

Fostul primar Gheorghe Nichita va lucra în cadrul cabinetului preşedintelui Consiliului Judeţean, Maricel Popa, pe un post de consilier personal. El urmează să preia coordonarea proiectului Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID).

Judecătorii Curții Supreme l-au condamnat astăzi la trei ani de închisoare cu suspendare pe fostul preşedinte al Tribunalului Iaşi, Radu Tărniceriu, găsit vinovat pentru trafic de influenţă.

Pe lângă judecătorul Tărniceru, au mai fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendarea pedepsei şi Ioan Leonte, fostul primar din Gorban, precum şi Emanuel Osoianu, un apropiat al judecătorului.

Președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Cătălin Marinescu, și-a dat demisia.

ING Groep, cel mai mare grup olandez de servicii financiare, a informat în raportul său anual că s-ar putea confrunta cu amenzi semnificative pentru spălare de bani şi corupţie, în investigaţia demarată de procurori, transmite Reuters.

Condamnare la patru ani de închisoare cu executare, în primă instanţă, pentru fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu. El este acuzat de trafic de influenţă.

Pagina 9 din 17

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top