Vineri, 28 07 2017
Cristian Poteraș, fost primar al sectorului 6 din partea PNL, a fost pus sub urmărire de procurorii anticorupție sub acuzațiile de luare de mită și spălare de bani în formă continuată.

DNA îl acuză pe fostul primar al sectorului 6 că în calitatea de primar a luat mită de două ori. De asemenea, Poteraș mai este acuzat de spălare de bani în formă continuată.

Consilierii PNL Iaşi solicită Primăriei deschiderea terenurilor de sport ale şcolilor pe perioada vacanţei şi în afara programului cursurilor şcolare

Fostul primar al Constanței a primit patru ani de închisoare cu suspendare  în dosarul plajelor retrocedate. Este o decizie în primă instanță a judecătorilor de la Curtea de Apel București. Ea poate fi contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Fostul președinte al CJ Constanța, judecat și el în acest dosar, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Omul de afaceri Cristian Borcea, considerat unul dintre beneficiarii acestor retrocedări frauduloase, a fost achitat de către judecători.

Șeful Organizației Municipale a PNL Iași, deputatul Marius Bodea, îi cere demisia primarului Mihai Chirica pentru incompetență și probleme de ordin penal. „Nu ne permitem încă 3 ani în fruntea Primăriei cu un om în jurul căruia gravitează o caracatiţă imobiliară”, arată Bodea într-un comunicat de presă.

Un primar PSD din judeţul Vaslui arestat la domiciliu într-un dosar de corupţie a ajuns în vizorul procurorilor de la Crimă Organizată, întâmplător, în timp ce oamenii legii monitorizau un grup infracţional suspectat de infracţiuni economice şi exporturi fictive.

Doisprezece percheziţii au loc luni dimineaţa în judeţul Bacău la sediul unor instituţii publice şi societăţi comerciale, precum şi la reşedinţele unor persoane acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, spălarea banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi tăiere fără drept de arbori, într-un dosar în care prejuduciul este estimat la 1 milion de lei.

Un primar din județul Botoșani este cercetat pentru ucidere din culpă după ce vineri seară a împușcat mortal, în timpul unei partide de vânătoare, un alt vânător.

Cel mai mic oraș din Canada numără doar 4 locuitori. Este vorba despre asezarea peninsulară Tilt Cove.

Vremurile de glorie economică din Tilt Cove, fost centru minier de cupru, au apus demult. Acum, nu a mai rămas decât pustietatea. Înainte, orășelul găzduia peste 1.500 de oameni.

Zona Ursulea-Mihai Sadoveanu nu e singura în care locuinţele sunt ameninţate. Casele fostului primar Simirad, a fostui prefect Vitan şi a unor potenţi oameni de afaceri riscă să fie înghiţite de pământ. Alunecările de teren din zona Galata, mascate de tufari şi crengi, afectează acum strada din faţa vilelor. Proprietarii vilelor dau vina pe rromii care taie, fără încetare, copaci din pădurea ce oferea, până de curând, sprijin versantului. Reprezentanţii Primăriei dau din umeri: „Nu putem să sprijinim toate dealurile din jurul Iaşului”.

Una dintre cele mai râvnite străzi din Iaşi, acum vreo 20 de ani, pentru un loc de casă, pare să fi căzut sub blestemul celor 7 coline. Vilele înşirate pe buza uneia dintre aceste coline, din balcoanele cărora se putea admira panorama Iaşului, stau pe marginea unor adevărate prăpăstii.

Pagina 1 din 13

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top