Luni, 11 12 2017
Criminalist celebru despre moartea lui Sabin

Criminalist celebru despre moartea lui Sabin

Unul dintre misterele de anul trecut din Iaşi nu şi-a găsit dezlegarea în ciuda tuturor eforturilor. Cazul morţii suspecte a fiului unui ofiţer SRI din Iaşi, este departe de a fi elucidat Sabin Şerban a fost găsit înjunghiat în propria casă, în urmă cu trei luni. Accidentul sau sinuciderea sunt principalele piste pe care merg anchetatorii, însă nu a fost exclusă în totalitate nici crima. Unul dintre cei mai renumiţi criminologi din România este de părere că tânărul a fost victima unui nefericit accident. Dan Antonescu a fost şef al Serviciului Omoruri de la Poliţia Capitalei.

„Din ce ştiu, nu cunosc dosarul în amănunt, este posibil ca un experiment pe care a încercat să-l facă să fie avut un sfârşit tragic pentru el. Nu cred că este vorba chiar de o sinucidere. Ar fi o ipoteză, din punctul meu de vedere, diabolică. Posibil să fie un experiment hazardat la cine ştie ce manoperă găsită pe Internet, care a avut finalul respectiv, la care nimeni nu se aştepta, cu atât mai puţin el. Asta este o variantă”,  a declarat Dan Antonescu pentru REPORTER DE IAŞI

 

Misterioasa achiziţie

Specialistul criminolog susţine că achiziţia de către Sabin a cuţitului cu care a fost găsit înjunghiat te poate duce la ideea că acesta ar fi încercat să facă un experiment. „La ce îi trebuia lui un cuţit? Era pasionat de bucătărie? Dădea examen la Masterchef? E clar, şi-a cumpărat cuţitul pentru ce?A vrut să facă un experiment. Acel cuţit despre care părinţii spuneau că nu este al casei, de fapt şi l-a cumpărat el tocmai în ideea asta. Că şi l-a ţinut ascuns e încă o dovadă în plus că ceva nu a fost în regulă acolo. (...) Din ce ştiu eu, era un tip ascuns, un tip introvertit, care nu comunica foarte mult, iată nişte elemente care te duc cu gândul către profilul psihologic: fie către cineva care face astfel de experimente ciudate, fie chiar către profilul sinucigaşului”, a precizat fostul şef al Serviciului Omoruri de la Poliţia Capitalei.

 

Dan Antonescu este cunoscut şi din emisiunile de televiziune

 

Modele în jocuri video

Dan Antonescu a subliniat că uneori adolescenţii îşi găsesc modele în locuri nepotrivite, printre care jocuri online de o violenţă deosebită, filme psihologice, etc. Mai mult, în unele cazuri aspectele de elev eminent sau cu un comportament ireproşabil în societate pot distrage atenţia părinţilor de la „adevăratele probleme pe care le are copilul”. ”De aici trebuie să vezi către ce este orientat, încât şi tu, ca fin psiholog, te numeşti părinte şi tu îl cunoşti cel mai bine, fie apelezi chiar la un psiholog să-l îndrume către drumul firesc în viaţă pe care ţi-l doreşti pentru copilul tău”, mai arată specialistul criminolog.

Totodată, Dan Antonescu a explicat că suicidul, mai ales la vârstele adolescenţei, se întâlneşte, din păcate, destul de des. „Este foarte greu de explicat. Mai ales pentru cei apropiaţi pentru că au senzaţia că îl cunosc pe tânărul respectiv. Ei comunică foarte puţin la vârsta aceasta, mai ales cu părinţii. Au dezamăgiri la vârsta aceasta, probleme în dragoste, nu ştiu care este drumul pe care să-l apuce. Nu au foarte multe modele de urmat şi de cele mai multe ori aleg un model greşit”, a subliniat Antonescu.

 

„De ce să fie cineva vinovat? El avea o dublă personalitate, dacă pot să îi spun aşa, dar nu din aspectul psihiatric. Avea o faţă pe care o prezenta părinţilor, colegilor, la şcoală, profesorilor şi cealaltă în care era el singur. Stând cu el era o altă persoană şi îşi canaliza dorinţa de curiozitate în nişte direcţii mai ciudate pentru un tip de vârsta lui” Dan Antonescu, specialist criminolog

 

Planul suprem

Acesta a precizat că pe parcursul carierei a întâlnit şi cazuri de sinucidere mascată în crimă, dar şi accidente finalizate tragic. „Pe parcursul carierei am văzut foarte multe sinucideri, dacă le putem spune atipice, pentru că ele de regulă sunt atipice. Sinucigaşii de regulă vor să transmită un mesaj fie către ei, fie către apropiaţi, fie către societate. Au fost situaţii, şi ştiu foarte bine un caz, când cineva a vrut neapărat să ducă vina spre un duşman. Aşa a gândit: că printr-o sinucidere mascată într-o crimă cel suspectat va fi duşmanul lui”, a concluzionat specialistul bucureştean.

 

Sabin era un elev foarte bun

 

Găsit mort în casă

Sabin Şerban, elev de la Liceul de Informatică din Iaşi a fost găsit fără suflare, la data de 11 octombrie 2016, de tatăl său. Avea un cuţit cu lama de 14 centimetri înfipt în spate. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, băiatul era cu faţa în sus, iar cuţitul ar fi fost înfipt în spate, în întregime, dinspre umăr, în zona omoplatului stâng. Ulterior, anchetatorii au stabilit că Sabin cumpărase cuţitul în 1 octombrie anul trecut, de la un magazin specializat din Iaşi.

Până în prezent au fost intervievate 400 de persoane, au fost efectuate 4 expertize biocriminalistice pentru identificarea profilului ADN şi au avut loc percheziţii asupra a nouă dispozitive de stocare a unor date informatice. „La dosar au ajuns raportul de necropsie, o parte dintre rezultatele expertizelor biocriminalitice, o analiză comportamentală făcută de specialişti. De asemenea, aşteptăm raportul expertizei traseologice făcută la locul faptei”, a precizat Alexandru Pecincu, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Clipul zilei

Go to top