Marti, 25 09 2018
Jaful de la Delphi, cum au acționat hoții pas cu pas

Jaful de la Delphi, cum au acționat hoții pas cu pas

Furtul de zeci de mii de euro de la compania americană Delphi a fost pus la cale într-un restaurant de lângă Grădina Botanică din Iași. Înainte de Crăciunul din 2016, mai mulți angajați și doi foști angajați ar fi stabilit în cel mai mic detaliu cum să fure aproximativ 500 de injectoare. Bunurile au fost ulterior vândute, iar bărbații, cu vârste cuprinse între 25 și 45 de ani,  și-ar fi împărțit banii, în funcție de contribuția fiecăruia. Prejudiciul cauzat SC DELPHI SYSTEMS ROMÂNIA ar fi de 22.650,88 euro.

 

Planul ar fi fost pus în aplicare în noaptea de 20 spre 21 decembrie 2016, la semnalul lui Remus Vițalariu, fost angajat al companiei, care ar fi avut și ideea jafului și ar fi găsit și cumpărătorul pentru injectoare, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor.  „Inculpatul MA a transportat cu un vehicul special un număr de doi paleți în care se aflau cele 448 injectoare tip HMCA, din zona «PRODUCȚIE» în zona «DEPOZIT», depozitându-le într-un loc ce nu este vizibil camerelor de supraveghere video și predându-le astfel inculpatului FI. Ulterior, inculpatul MA a modificat seriile injectoarelor de pe procesul verbal de predare/primire cu nr. 0038121, înscriind serii inexistente, pentru ca injectoarele să nu poată fi urmărite”, se arată în încheierea Judecătoriei Iași, prin care s-a respins arestarea preventivă a unuia dintre inculpați.

Ulteror, cei doi paleți cu injectoare diesel nu ar fi fost înregistraţi în gestiune de către Rareș Drăghici, șeful de depozit aflat de serviciu în acea seară.

 

Injectoare mutate

Cu un trans-palet Ioan Foca ar fi mutat 16 cutii verzi cu 448 de injectoare din zona Depozit, în zona Magazie și le-ar fi predat lui Cristian Socoleanu și lui Andrei Florea. Aceștia din urmă ar fi mutat ”marfa” în cutii portocalii și le-ar fi stivuit într-un palet.

„Injectoarele depozitate în cutiile portocalii, apăreau ca fiind destinate spălării, aşa cum rezultă din declaraţia dată de inculpatul D. în faţa judecătorului. Ulterior, inculpatul FI a transportat paletul cu cele 448 injectoare puse în cutiile de ambalaje portocalii, din zona «MAGAZIE» în zona «EXPEDIŢIE», predându-le inculpatului MCD” , se mai arată în documentul citat.  Cătălin Marcu ar fi dus injectoarele la compartimentul de Shipping, transportul nefiind verificat de agentul de pază care ar fi știut ce conține de fapt.

Marcu ar fi ambalat paletul în folie și l-ar fi transportat în curtea interioară.

„De aici, paletul a fost mutat de către inculpatul PMC cu stivuitorul, în zona de depozitare a ambalajelor folosite, încărcarea în camionul marca MAN aparținând SC D. și condus de către inculpatul ADF, făcându-se de angajatul ce avea în atribuție sarcina de a încărca lăzile, fără ca acesta să cunoască schema pusă la punct de inculpați.”, se mai precizează în încheiere.

 

Au împărțit banii

Apoi injectoarele au fost duse în zona Avicola, unde Remus Vițalariu le-ar fi predate cumpărătorului, primind 15.000 de euro. Vițalariu ar fi schimba banii și și-ar fi oprit 8.100 de lei, iar restul sumei ar fi împărțit-o Rareș Drăghici astfel: Andrei Mahu, Ioan Foca, Cristian Socoloeanu, Andrei Florea, Cătălin Marcu câte 8.000 de lei, Andrei Dumitru- 3.000 de lei,  Marius Procovanu -2.000 de lei și Ioan Moisa- 1.000 de lei.

 

Procurorii Parchetuluid e pe lângă Judecătoria Iași au propus arestarea lui Vițalariu și Drăghici pentru furt, dar pe 7 ianuarie anul acesta, Judecătoria Iași a decis ca cei doi să fie plasați sub control judiciar.

 

„Inculpatul D a avut o poziţie procesuală corectă, recunoscând comiterea faptei, descriind amănunţit modalitatea de săvârşire a acesteia şi implicarea fiecărui inculpat în comiterea infracţiunii (precizând chiar faptul că din incinta societăţii inculpaţii au mai sustras şi anterior injectoare, în aceeaşi modalitate, aspecte ce nu fac însă obiectul prezentei cauze penale), că acesta a colaborat cu organele de cercetare penală în vederea identificării cumpărătorului bunurilor sustrase (…)”, a precizat judecătorul de drepturi și libertăți în încheierea prin care a respins arestarea lui Rareș Drăghici.

 

Pe 8 ianuarie, anchetatorii au efectuat percheziții la locuințele a trei dintre inculpați de unde ar fi ridicat piese și componente în valoare de aproximativ 100.000 de euro, urmând să stabilească de unde provin bunurile.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30

Clipul zilei

Go to top