Sambata, 21 04 2018
Povestea tinerilor care adoptă  oameni din stradă

Povestea tinerilor care adoptă oameni din stradă

Doi oameni ai străzii, trecuți de 60 de ani, au fost cazați într-un „azil” al faptelor bune. Laurențiu este un programator ieșean care lucrează în Franța, iar Mihai este din Onești și lucrează la o benzinărie. Cei doi au salvat doi bătrâni din ghearele iernii. I-au luat din stradă, i-au cazat la hotel şi mai apoi le-au găsit un apartament. Le plătesc utilităţile, le asigură medicamentele şi hrana de zi cu zi, le-au cumpărat aragaz şi acum încearcă să le facă acte şi pensii. Mesajul lor este acela că şi tu poţi fi Laurenţiu sau Mihai.

 

Un programator din Iaşi şi un petrolist/apicultor din Oneşti dau o lecţie extraordinară de viaţă tuturor celor care s-au resemnat şi nu mai văd în ei înşişi resurse pentru fapte bune. De doi ani, cei doi tineri au găsit un job pentru suflet - adoptă bătrâni pe care viaţa i-a doborât de pe fragilul soclu al unui trai decent.

„Nu suntem constituiţi în vreo asociaţie. Suntem, cum s-ar spune pe româneşte, de capul nostru. Încercăm să facem bine celor care nu mai pot să şi-l ofere”, ne-a spus cu modestie, Mihai Zarzu, tânărul de la care a pornit această poveste a faptelor bune.

 

Avea piciorul rupt când a găsit-o

Prima persoană salvată a fost  doamna Constanţa, o femeie trecută de 60 de ani, pe care Mihai a găsit-o cu piciorul rupt, pe o bancă dintr-un parc din Oneşti, înconjurată de bătăile de joc ale trecătorilor.  În august 2016, împreună cu prietenii săi din copilărie, Denisa, Alex şi George, a pornit în căutarea unei garsoniere pentru aceasta bătrânică, care de aproximativ doi ani dormea pe scările sau băncile Oneştiului.

La scurt timp, au fost contactaţi de ieşeanul Laurenţiu Macovei, care s-a oferit să îi ajute cu apartamentul mamei lui, decedată în urmă cu un an, fără să perceapă vreo chirie. „Din păcate, bătrânica nu are niciun venit, cartea ei de muncă a fost pierdută şi încă nu am reuşit să îi facem complet dosarul de pensii, deocamdată beneficiind de un ajutor social de aproximativ 150 de lei pe lună. Am început o campanie pe Facebook şi cu ajutorul prietenilor şi altor persoane de bine, am reuşit să plătim mâncarea şi toate utilităţile până în momentul de faţă”, a spus Mihai.

 

Așa l-a găsit Laurențiu pe bătrânul bibliotecar refugiat în casa scării (foto stanga). L-a cazat la hotel și i-a redat demnitatea (foto dreapta).

 

Al doilea om al străzii, fost bibliotecar

După reuşita de a o salva din stradă pe bătrâna Constanţa, Laurenţiu Macovei l-a găsit într-una din seri, pe scările blocului din Iaşi în care locuieşte, pe Florin, un fost bibliotecar ajuns în stradă. Învelit într-o pătură, precum un căţel de pripas, omul l-a privit umil din colţul său de hol. Privirea omului l-a făcut să acţioneze.

„Laurenţiu tocmai venise din Franţa, acolo unde lucrează, şi l-a văzut pe acel om în scară. M-a sunat şi mi-a spus că el nu poate să mănînce când îl ştie pe bătrân pe scări. În prima noapte l-a dus la un hotel, apoi m-a sunat şi mi-a spus că-l aduce şi pe bătrân în apartamentul mamei sale de la Oneşti, mai ales că are două camere, ca să avem grijă de el”, a spus Mihai.

 

Constanța avea piciorul rupt și dormea pe o bancă

 

Două demnități restituite

Aşa se face că bătrânul care dormea în casa scării de trei zile, după ce a hoinărit mai bine de un an pe la diferite azile, primării, străzi şi chiar mănăstiri, a ajuns în apartamentul din Oneşti, în condiţii modeste, dar umane. Mihai le este îngerul păzitor, acesta asigurându-le zilnic alimentele, medicamentele şi chiar ajutor în recuperarea cărţilor se muncă şi depunerea actelor pentru pensionare, astfel încât cei doi bătrâni să-şi recapete propria lor porţie de independenţă.

 

Puteți fi alături de Mihai și Laurențiu

Mihai lucrează la o benzinărie iar în timpul liber să ocupă de apicultură. Consideră că timpul lui este nelimitat atunci când vine vorba de a oferi ajutor, aşa că, atunci când ajunge la fundul sacului, atât el cât şi prietenii mai fac câte un apel pe Facebook.

„Utilităţile sar de 10 milioane de lei pe timp de iarnă, dar le-am rezolvat. Am mai avut prieteni care s-au ocupat alături de noi de bătrâni, dar au plecat la facultate şi am rămas doar eu şi Laurenţiu. Dacă o să am posibilitatea, aş vrea să fac mai mult”, a spus Mihai. Gesturile de omenie ale celor doi tineri nu sunt singulare.

 

Cei doi stau acum într-un apartament din Onești

 

Dedicați în mai multe campanii caritabile

În timp ce Laurenţiu este implicat în proiectele de la Casa Share, Mihai este iniţiatorul, de trei ani încoace, a Campaniei “Ghiozdănelul”, prin care asigură din resurse proprii, între 30 şi 70 de ghiozdane cu rechizite pentru şcolarii cu o situaţie materială precară, iniţiază campanii umanitare pentru bătrâni, de Paşti şi de Crăciun, sau „pur şi simplu” mai ajută câte o familie cu câte o căruţă cu lemne, sau câte un invalid cu câte un scaun rulant.

„Nu sunt axat pe un singur caz. Când pot, fac. Nu mă dau banii afară din casă, lucrez, fac şi o şcoală în acelaşi timp, dar cu ajutorul celorlalţi, reuşesc să duc la bun sfârşit multe dintre intenţii. Astă iarnă am rămas fără bani pentru bătrânică şi am băgat din nou o postare pe Facebook, şi am reuşit să cumpărăm un aragaz, o butelie, apoi am tras gaz şi cablu TV, am cablat la apă şi la curent apartamentul, pentru că l-am luat de la zero, şi contează fiecare ajutor pe care îl primim”, a spus Mihai Zarzu.

 

Cei care doresc să se implice în cazurile umanitare ale celor doi tineri o pot face pe numele Zarzu Mihai Cosmin IBAN : RO70 BTRL RONC RT02 6909 8901.

Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30            

Clipul zilei

Go to top