Joi, 19 07 2018
Averi din autorizații: 10 șmecheri sugrumă piața taximetriei

Averi din autorizații: 10 șmecheri sugrumă piața taximetriei

Piața neagră a autorizațiilor: mii de euro migrează pe sub radarele autorităților din buzunarele celor care vor să se apuce de taxi în cele ale deținătorilor de autorizații. Primăria e simplă spectatoare, vătafii marilor dispecerate primind gratuit licențele cu 14 ani în urmă. Vrei să intri în piață? Cumperi autorizații cu 12.000 de euro bucata de la cei care le au: Toderașcu, Manolache, Norocea etc. Închiriatul unei licențe pe trei ani costă 7.000 de euro. Astfel, adevărata afacere nu este să te apuci de taximetrie, ci să tranzacționezi autorizații. Din 2008, s-au transferat sute de licențe pe piața neagră, deși firmele care le-au primit gratuit trebuiau fie să le folosească, fie să renunțe la ele.

 

Cele peste 1.700 de autorizații de taxi date gratuit de Primărie în 2003 se tranzacționează acum clandestin, aducând sute de mii de euro unei mâini de patroni care au închis piața pe vecie. E o afacere independentă de dispeceratele de taxi, dar aflată în portofoliul acelorași patroni și reprezintă, de fapt, grosul veniturilor obținute de aceștia.

 

Ia „bulina” cu 10.000 de euro!

Nimeni nu mai poate intra în piață cu mașini noi, luxoase, hibride, electrice, indiferent cum, fără să fie dijmuiți de vechii patroni din taximetrie, care închiriază o autorizație cu 7.000 de euro/3 ani, sau o vând definitiv cu prețuri între 12.000 și 15.000 de euro. Grosul „bulinelor”, cum li se spune acestor licențe, se află la Manolache, Toderașcu, Norocea și alți mari jucători din piață.

Pentru că e mai rentabil să le închiriezi sau să le vinzi decât să ai mașini la stradă, ei le tranzacționează pe piață ca niște vătafi. Situația e valabilă în mai multe orașe din țară, Parlamentul refuzând să ia taurul de coarne, lobby-ul actorilor din piață fiind extrem de puternic.

 

 Investițiile noi în piață sunt imposibile, pentru că autorizațiile le au patronii dispeceratelor, primite cu 14 ani în urmă

 

Noii jucători sunt descurajați

Un om de afaceri din Iași a încercat să intre pe piața taximetriei cu 10 mașini hibride, noi. I s-a spus că Primăria nu mai are autorizații libere și că trebuie să le cumpere de la patronii de taxiuri. Pentru 10 mașini i s-au cerut 70.000 de euro, închirierea „bulinelor” pe trei ani. Investitorul s-a retras pentru că niciun calcul economic nu mai făcea rentabilă afacerea.

În același timp, culmea este că patronii care au avut cândva mașini la stradă nici măcar nu se mai ocupă cu această activitate, ci vând licențe „la negru”.

 

Stăpânii pieței de 14 ani

Afacerea cu autorizații ține din 2003, când Primăria a oferit, gratuit, 1.800 de licențe. Primii veniți au fost primii serviți, majoritatea fiind patronii care aveau mașini la stradă și o mică parte de independenți. Unii au luat cu zecile, alții chiar cu sutele.

În 2008, legislația prevedea 4 taxiuri la mia de locuitori, astfel că în Iași s-au eliberat 1.473 de autorizații, dar în realitate pe piață circulă și-acum peste 1.700 de bucăți. Taximetriștii intervievați de REPORTER DE IAȘI au confirmat: „Mașini cu totul sunt circa 1.500 și mai este un excedent de 100-200 de autorizații care se vând tot timpul de la unul la altul”. Un taximetrist pe mașina proprie ne-a declarat: „Am vrut să mai iau două autorizații, dar mi s-au cerut 22.500 de euro și m-am lăsat păgubaș”.

 

Trăiești doar din autorizații

Primăria este un simplu spectator la această piață, neputând reglementa nimic. Taxa anuală pe autorizație este de doar 130 de lei (28 de euro), iar Norocea, Toderașcu sau Manolache – exemple mai sonore – le pot închiria cu 2.300 de euro/an. Nici nu mai au nevoie de mașini la stradă. „Autorizațiile se vizează anual, trebuie doar să plătești taxa. Altele noi nu mai sunt, așa-i legea”, spune Valentin Mocanu, șeful Biroului de Transport Urban din Primărie.

Mașinile fac ITP-ul din 6 în 6 luni, deci cumva sunt verificate tehnic respectiv emisiile de noxe, dar Primăria n-a solicitat niciodată un supracontrol masiv la stradă.

 

 Taxiurile care se înghesuie în stații nu sunt o mare afacere. E mult mai rentabil să vinzi autorizații

 

Scheme de vânzare la negru

Ca orice lege, și cea a taximetriei oferă portițe pentru tranzacționarea „la negru”. Însuși șeful biroului din Primărie, Vasile Mocanu, descrie schema: „Cel mai des e contractul de muncă. O firmă cu multe autorizații maschează tranzacția sub forma angajării cu o oră de muncă pe zi. Se face contract pe perioada închirierii, de trei ani. Pe baza contractului de muncă, angajatul devine un alt operator și se transferă autorizația”. Adică un vătaf de autorizații ți-o închiriază cu 7.000 de euro sau ți-o vinde cu 12.000 de euro, dar în acte figurează că te-a angajat cu o oră pe zi. De aici rezultă și evaziunea.
Astfel, legea permite cedarea autorizațiilor fără ca Primăria să aibă niciun cuvânt de spus. „Normal, licențele trebuie folosite de cei care chiar vor să facă taximetrie, care investesc în parcul de mașini, care reduc poluarea, care vin cu autoturisme noi, iar Primăria tocmai asta trebuie să verifice: cine stă cu autorizațiile la sertar și se îmbogățește din asta și cine prestează efectiv activitatea”, spune investitorul care a vrut să intre cu 10 mașini hibride.

 

500 de licențe vândute într-un an

Mocanu spune că situația e cunoscută la nivel de Guvern: „Mai multe orașe au depus amendamente. Am informat Ministerul Administrației, am cerut celor de la ANAF să facă verificări, am cerut ARR să ia măsuri. Nu s-a întâmplat nimic. Am auzit că se învârt sume uriașe”.

Concret, REPORTER DE IAȘI a cerut celor din Primărie câte tranzacții cu licențe au fost de la începutul anului, înregistrarea făcându-se prin apariția unui nou operator. „Pe ultimele două săptămâni am avut câte două pe zi. Deci 20 în total, doar zilele lucrătoare”, a răspuns Vasile Mocanu. La 7.000 de euro bucata, în numai două săptămâni, vătafii taximetriei au făcut 140.000 de euro la negru.

La 52 de săptămâni rezultă peste 500 de licențe care se vând sau se închiriază pe piața neagră la Iași. Altfel spus, o treime din totalul autorizațiilor legale își schimbă proprietarii de la un an la altul. Anual, aceasta înseamnă o medie de 450.000 de euro (închiriere și vânzare) și nu sunt mai mult de 6-7 deținători importanți de licențe în piață. Cum s-ar spune, trece anul, faci suta de mii de euro și nu te doare capul.

 

 Mircea Manolache (Parma Taxi) a tranzacționat zeci de autorizații

 

Negocieri pe OLX: „Îți predau afacerea, nu mașina”

 

Pe OLX găsești zilnic anunțuri de vânzare de licențe la Iași. Tranzacția e mascată sub forma vânzării cu tot cu mașină. Pe un hârb care nu face mai mult de 2.000 de euro se cer 12.500 de euro. „Bulina” costă 10.500 de euro, de fapt. Ca să-și mascheze identitatea, ofertantul poate fi contactat doar cu mesaj privat.

Un alt posesor cere doar 6.500 de euro, tot pe OLX. Contactat, se prezintă „Marius” și ne explică: „Este perfect legal. Facem act prin care firma mea cedează autorizația, tu cumperi mașina, te înregistrezi cu altă firmă și nimeni nu are nimic de spus”. El a recunoscut că mașina oferită e un hârb: „O dai la dezmembrări și-ți aduci ce mașină vrei”. Întrebat de ce o vinde, spune că are nevoie de bani.

 

„Sunt oameni care au venit să ceară autorizații având mașini noi, hibride. Și nu am avut cum să-i ajutăm. Deși este în interesul orașului, pentru mediu, pentru aspect. Dar legea nu încurajează hibridele.” Valentin Mocanu, șef Birou Transporturi Urbane în Primăria Iași

 

Manolache, 40 de licențe în minus

Există și exemple la scară mai mare, între firme: Alex Trans Invest, controlată de familia lui Mircea Manolache prin soția sa, a creat, printr-un act adițional, patru noi societăți de transport care au preluat 13 autorizații de taxi. Ulterior, toate cele patru noi societăți de taxi create din divizarea Alex Trans Invest au dispărut de pe piață.

O altă dovadă referitoare la o altă firmă controlată de Mircea Manolache este că, în 2012, Delcar SRL avea 111 autorizații. Acum, mai deține 71. Restul de 40 lipsesc, adică au fost vândute, putându-i aduce între 280.000 și 400.000 de euro.

Senatorul PMP a explicat: „A existat în legislație, la un moment dat, o prevedere ciudată: ca proporția de firme să fie de 70%, cea de privați de 30%. La acel moment, activitatea de taxi nu era făcută de firme, mai mult de privați. Și aceștia s-au strâns, au creat firme, apoi, la un moment dat, treaba nu a mai mers și s-au despărțit, luând fiecare autorizațiile sale. Și eu am luat o firmă, Alex Trans, de la cineva care a plecat din țară. Și am făcut acte de preluare a autorizațiilor”, explică Mircea Manolache.

 

 Marius Toderașcu (Lux Taxi) avea 109 licențe, acum mai are 80. Restul nu s-au întors la Primărie, ci au fost date pe bani

 

E imposibil să intri pe piață

Tranzacționatul autorizațiilor face ca noile intrări în piață ale jucătorilor mari să fie practic imposibile. Dacă plătești 12.000 de euro pe o autorizație definitivă și vrei să intri cu 20 mașini, investiția este de 240.000 de euro. Mai adaugi 200.000 de euro prețul mașinilor, plus costurile echipării (500 de euro/bucată), asigurările, taxa de dispecerat, impozitele și ajungi la 480.000 de euro.

În trei ani, cât timp rezistă o mașină la stradă, muncești pentru cel care ți-a vândut licențele, profitul fiind infim. Dacă Primăria ar elibera autorizațiile doar operatorilor reali – la prețul real de 130 de lei/an, atunci investiția ar scădea la jumătate și afacerea ar deveni rentabilă.

 

„E o afacere care se predă: mașină, acte, locul în piață. Cineva mi-a vândut patru autorizații, cu mașini din 2004, voia peste 20.000 de euro pe ele. Cine vrea să intre în piață preia mașinile, apoi le înlocuiește. Un taximetrist serios câștigă 400-500 de euro/lună, scăzând toate cheltuielile.” Mircea Manolache, patron Parma Taxi

 

Calcul rentabilitate:

Leasing mașină nouă (inclusiv CASCO)         1.575 lei

Amortizare licență închiriată (7.000 de euro în 36 de luni)         875 lei

Echipare, RCA, mentenanță         406 lei

Taxă dispecerat   200 lei

TOTAL COSTURI LUNARE          3.056 lei

Venit/lună cu șofer angajat  4.200 lei

PROFIT BRUT LUNAR        1.144 lei

 

Scăzând impozitele, rămâi în final tot cu 800 de lei, adică exact cât obține de pe urma ta cel care ți-a închiriat licența. Adevărata afacere nu este să te înhami la taximetrie, ci să stai acasă și să vinzi autorizații.

 

Cum se învârt autorizațiile pe piață

Principalii jucători de pe piața taxiurilor din Iași au diferențe majore în numărul autorizațiilor pe care le dețineau anii trecuți și cele cu care figurează acum în evidențe. Deși nu se mai eliberează, licențele circulă într-un sistem paralel.

 

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Clipul zilei

Go to top