Vineri, 21 09 2018
Pușcăriașul cu cea mai mare condamnare din Iași: 35 de ani!

Pușcăriașul cu cea mai mare condamnare din Iași: 35 de ani!

Europenii ne trimit scursurile înapoi, pentru a-i ține după gratii în închisorile românești.  Violatori, tâlhari, hoți de buzunare, brute în propriile familii au fost repatriați din țări europene. Pedepsele în alte state sunt mult mai mari decât cele pe care le dau instanțele ieșene. De exemplu, spaniolii i-au dat 35 de ani de închisoare lui Vasile Costache pentru mai multe tâlhării și un viol. Comparativ, la Iași un judecător a dat 9 ani și jumătate pentru omor.

 

Se întorc acasă o parte din infractorii ieșeni și vasluieni care ne-au făcut de râs în Europa. Doar în ultima săptămână magistrații au dispus „repatrierea” a doi violatori și un hoț, care vor fi transferați, cel mai probabil, la Penitenciarul Iași. „Campion la infracțiuni” este un tânăr de 29 de ani din Vaslui care a primit aproape 35 de ani de închisoare după ce a violat o femeie în Spania și a tâlhărit sau a încercat să agreseze sexual alte cinci.

 

Viol în stația de autobuz

Aurel Vasile Costache a fost eliberat condiționat, în aprilie 2012, dintr-un penitenciar din România, după ce a executat aproape cinci ani de închisoare pentru tentativă de omor. A plecat la muncă în Spania, unde a devenit „celebru”, faptele sale ținând prima pagină a ziarelor. Împreună cu Daniel Valeriu Codreanu, un tânăr de aceeași vârstă, și el recidivist, au atacat șase femei pe care le-au tâlhărit, pe unele agresându-le sexual. Pentru faptele comise au primit mai multe condamnări.
Cei doi tineri au atacat, în 16 iunie 2012, o femeie care se afla într-o toaletă dintr-o stație de autobuz din Alicante. De la aceasta au luat 130 de euro, două telefoane și un iPod și au încercat să  întrețină cu ea relații sexuale „acţiune ce nu a mai fost finalizată datorită rezistenţei victimei”, susțin  anchetatorii spanioli. Justiția din Spania l-a codamnat pe Costache la doi ani de închisoare pentru tâlhărie și un an de închisoare pentru agresiune sexuală.

Vasile Costache arată inofensiv în banca acuzaților, fiind însă brutal și crud

 

Atacuri în parcări subterane

Într-o parcare subternă din aceeași localitate, Costache și Codreanu au furat de la o tânără bunuri, bijuterii și bani în valoare de 1.683 de euro. Pentru că a opus rezistență, victima a fost bătută cu bestialitate de cei doi bărbați, având nevoie de 106 zile de îngrijiri medicale. Pentru aceste fapte, Aurel Vasile Costache a primit 3 ani de închisoare pentru tâlhărie, respectiv 1 an și 3 luni pentru vătămare corporală.
În 22 iunie 2012, cei doi agresori au atacat pe stradă, în localitatea Murcio, trei femei pe care le-au lăsat fără genți. „În cazul a două victime, cei doi au încercat să întreţină şi raporturi sexuale prin constrângere, nefinalizându-şi acţiunile şi abandonând victimele datorită apropierii unor trecători”, au stabilit procurorii spanioli. Astfel, după un proces, vasluianul s-a mai ales cu patru pedepse de câte trei ani de închisoare pentru furt cu violență și complicitate la agresiune sexuală, pentru ultima infracțiune primind și o pedeapsă de un an de închisoare.

 

Descris ca o fiară, nu ca un om

La 18 ani și 6 luni de închisoare Aurel Vasile Costache a ajuns să fie condamnat pentru un atac catalogat de magistratul care a dat sentința ca „brutal și crud”, potrivit presei spaniole. Împreună cu partenerul său de infracțiuni au acostat, în 18 iunie 2012, o tânără de 30 de ani în parcarea subterană a imobilului în care aceasta locuia în Alicante și i-au luat 70 de euro. „Apoi au condus-o cu forţa într-o zonă mai puţin circulată a parcării şi au obligat-o să întreţină raporturi sexuale şi să le remită şi alte bunuri pe care le avea (telefon, un lănţişor din aur)”, au stabilit anchetatorii.
Potrivit presei din Spania, cei doi au folosit același prezervativ pentru a viola victima și au amenințat-o că o vor omorî dacă va povesti ce s-a întâmplat. În timpul procesului, agresorii au susținut că relațiile sexuale au fost consimțite de victimă.
Curtea de Apel Iași a soluționat, în 11 august, o solicitare venită din partea Ministerului Justiției prin care s-a cerut transferul într-un penitenciar din România a lui Costache.

 

12.680 de zile de închisoare

„Dispune transferarea persoanei condamnate Costache Vasile Aurel, în prezent deţinut în Penitenciarul Duenas Moraleja, Palencia, Spania, într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei totale de 12.680 zile de închisoare”, au hotărât judecătorii ieșeni în 12 august.  Pedeapsa a rezultat în urma contopirii condamnărilor primite de vasluian în Spania.
Instanța a dedus însă din pedeapsă cei peste cinci ani de închisoare executați deja în Spania. Dacă Vasile Costache nu dorește să fie transferat, poate ataca sentința în 10 zile de la comunicare.

 

Arabii au speriat Vestul cu violurile. Pe acest fond și pedepsele date românilor sunt usturătoare

 

Pedeapsă pentru viol în Cipru

Andrei Tarîță a fost condamnat la 3.652 de zile de închisoare (10 ani) pentru viol și răpire de Tribunalului Penal Permanent din Nicosia (Cipru), sentință rămasă definitivă anul trecut. Acesta a fost acuzat că, în 2 iunie 2013, împreună cu un alt bărbat s-a oferit să transporte cu mașina o femeie de 50 de ani, originară din Vietnam. „După ce victima a urcat în mașină, au deviat de la traseu și au intrat într-o pădure, interzicându-i victimei să coboare din mașină, apoi au constrâns-o să întrețină cu amândoi raporturi sexuale”, au susținut anchetatorii.
Curtea de Apel Iași a decis, în 12 august, ca, pentru continuarea executării pedepsei, Tarîță să fie transferat dintr-o închisoare din Cipru într-una din România. Bărbatul a ispășit până în prezent aproape 4 ani din pedeapsă.
Din Penitenciarul din Nicosia (Cipru) va ajunge într-o închisoare din România și Valentin Păduraru, care a primit 13 ani de închisoare pentru viol, răpire și agresiune. Acesta a executat până în prezent doi ani și jumătate din pedeapă.

 

Hoți aduși din Norvegia

Alți doi concetățeni au fost condamnați pentru furturi în Norvegia. Instanța ieșeană a recunoscut, în 11 august, sentința  Tribunalului Municipal de primă instanţă din Oslo, în cazul lui Neculai Cristian Paiu și a dispus continuarea executarii pedepsei de un 1 și 5 luni de închisoare într-un penitenciar din România. Bărbatul a fost condamnat pentru săvârșirea a 20 de furturi.
Aceeași decizie a fost luată, în iulie, și în cazul lui Silviu Bădărău. Acesta primise 2 ani și 5 luni de închisoare pentru săvârşirea a 46 de infracţiuni de furt calificat şi tentativă la furt calificat.

 

Și-a agresat iubita

Curtea de Apel Iași hotărâse în urmă cu două luni să fie transferat din Spania într-o închisoare din România și Viorel Niță. Acesta execută o pedeapsă de 7 ani și 6 luni de închisoare după ce și-a agresat iubita. „Cât a locuit în Spania împreună cu copiii săi minori şi cu concubina sa, a supus-o pe aceasta în mod continuu la agresiuni fizice şi psihice, ce i-au determinat victimei o tulburare de adaptare mixtă cu predominarea de simptome de anxietate, necesitând tratament medical pentru vindecare“, arătau anchetatorii spanioli. 

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30

Clipul zilei

Go to top