Riscăm activarea „opţiunii nucleare": România, în colimatorul CE după „pesedizarea" Codurilor penale

Riscăm activarea „opţiunii nucleare": România, în colimatorul CE după „pesedizarea" Codurilor penale

Comisia Europeană ia în calcul noi contramăsuri împotriva României, ca urmare a relaxării legislaţiei anti-corupţie, a avertizat un purtător de cuvânt al CE, răspunzând unei întrebări pe această temă.

„Dacă întrebarea dumneavoastră se referă la măsuri imediate şi decisive în cazul pe care l-aţi menţionat, răspunsul este 'da'. Da, se va întâmpla”, a declarat purtătorul de cuvânt al CE, potrivit agenţiei DPA, citată de Agerpres.

Cu toate că nu a fost precizat în ce constau măsurile menţionate, potrivit sursei citate, există posibilitatea lansării unei proceduri de infringement, a cărei etapă finală ar putea fi sesizarea de către Comisia Europeană a Curţii de Justiţie a UE.

O altă variantă ar fi activarea articolului 7, ceea ce duce de obicei la suspendarea dreptului de vot al unui stat în Consiliul UE, în condiţiile în care toate celelalte state membre sunt de acord cu o asemenea sancţiune.

Anunţul vine la o săptămână de la modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală în Parlament, în ciuda avertismentelor de la începutul lunii pe care Comisia Europeană le-a dat României şi care vesteau „măsuri imediate şi decisive” dacă respectivele modificări aveau să fie votate favorabil.

 

Sursa: Epoch Times


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  
Go to top