Joi, 19 10 2017
ReporterIS - Items filtered by date: Miercuri, 11 Octombrie 2017
În cartierul George Enescu din Suceava lucrările de izolare termică se realizează în condiţii extreme. Trecătorii au fotografiat un „Dorel”, ţinut de picioare, cu capul în jos, la balconul unui apartament de la etajul 5 al clădirii.

 

Published in Moldova
Miercuri, în a doua zi de pelerinaj la Moaştele Sfintei Parascheva, la Iaşi, în capitala Moldovei, au sosit şi mulţi străini, impresionaţi de dimensiunea acestei sărbători religioase.

 

Oaspeţii vor să îi cunoască pe credincioşi, să stea de vorbă cu ei şi să înţeleagă de ce stau răbdători la coadă, zi şi noapte.

 

Published in Social
Premierul spaniol Mariano Rajoy i-a dat miercuri un ultimatum de cinci zile preşedintelui separatist catalan Carles Puigdemont să-şi clarifice - până luni - poziţia cu privire la declararea independenţei, a declarat o sursă guvernamentală pentru AFP, scrie Agerpres.

 

În cazul în care Carles Puigdemont confirmă declararea independenţei regiunii sale, Madridul îi va acorda un termen suplimentar - până sâmbătă, pe 19 octombrie - să facă cale întoarsă.

 

Published in Eveniment
Sărbătorirea Precentenarului Marii Uniri a declanșat un război total la Iaşi. La  împlinirea a o sută de ani de la tragicele evenimente din 1917, autorităţile judeţene şi cele locale îşi dispută programul evenimentelor destinate aniversării unui secol de când România a devenit cea pe care o ştim astăzi.

 

Published in Administratie Locala
Ești student și cu poftă de distracție? Iulius Mall Iași îți oferă nenumărate motive să îți petreci timpul liber la sesiuni prelungite de shopping și întâlniri cu prietenii. „Campus fun starts now” îți aduce șansa de a câștiga o excursie pentru patru persoane la concertul Gorillaz din Londra și peste 1.000 de premii care încurajează buna dispoziție.

 

Published in Timp Liber
Compania de procesoare grafice NVIDIA din Silicon Valley a lansat marţi primele cipuri pentru dezvoltarea autovehiculelor complet autonome şi a declarat că are peste 25 de clienţi care lucrează la construcţia unei noi clase de autoturisme, robotaxis - vehicule care se vor deplasa autonom pe rute atent alese - şi camioane de transport marfă.

 

Grupul Deutsche Post DHL, cea mai mare companie de curierat şi logistică din lume, şi ZF [ZFF.UL], un furnizor de piese auto de top, intenţionează să implementeze o flotă de camioane de livrare autonome pe baza noilor chipuri, începând cu anul 2019, a declarat NVIDIA.

 

Published in Auto
O creştere bruscă a nivelului de radioactivitate în părţi din Europa Centrală şi de Vest de săptămâna trecută continuă să îngrijoreze experţii.

 

Agenţia pentru Protecţia împotriva Radiaţiilor din Germania a detectat niveluri mărite de radiaţie în şase puncte din Europa – inclusiv în Austria, Franţa, Germania, Italia şi Elveţia. În partea de Est şi în Balcani nu au fost efectuate măsurători.

 

Published in Panorama
Orădenii ieşiţi paşnic în stradă, doar pentru a le mulţumi public magistraţilor care le-au cerut premierului şi ministrului Tudorel Toader să retragă proiectul de modificare a legilor Justiţiei, s-au trezit legitimaţi şi „avertizaţi" de poliţie că vor fi amendaţi cu sume consistente dacă „recidivează."

 

Published in Social
Un polițist din județul Vaslui care a provocat un accident cu mașina de serviciu a fost sancționat de către colegii săi doar cu trei puncte penalizare, fără însă nici un leu amendă. În schimb, agentul va fi cercetat administrativ de către superiori, având în vedere că a avariat o autospecială a Poliției.

 

Published in Moldova
Miercuri, în jurul orei 11.00, un bărbat s-a urcat pe schelele din spatele Primăriei Iaşi, nemulţumit că nu are voie să vândă buchete cu busuioc.

 

Published in Social
Pagina 1 din 4

ajofm

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Clipul zilei

Go to top