Sambata, 16 12 2017
Fostul președinte al PSD Victor Ponta a lansat încă un atac verbal la adresa actualului lider al PSD Liviu Dragnea.

 

Ponta s-a arătat foarte deranjat de acuzațiile la adresa sa, care spuneau că ar fi aprobat elimibarea unor colegi din PSD de către DNA.

 

Laura Codruța Kovesi, şefa DNA, a declarat vineri că inspectorii Inspecţiei Judiciare (IJ) care au controlat DNA în ultimele luni au pierdut un bileţel pe care sunt scrise numerele mai multor dosare instrumentate de DNA, transmite Agerpres. Raportul are peste 500 de pagini şi recomandă, în final, menținerea în funcție a șefei DNA.

 

Curtea Constituţională a admis parţial, marţi, sesizarea formulată de preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, cu privire la obligaţia şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, de a se prezenta în faţa comisiei parlamentare de anchetă privind prezidenţialele din 2009. Judecătorii CCR au respins, însă, sesizarea în ceea ce priveşte obligaţia Parchetului General de a transmite o copie a dosarului clasat către comisie.

 

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat marţi că legalitatea unei hotârâri de guvern este verificată de judecătorul specializat în contencios administrativ, nu procurorul.

 

Precizarea sa vine după ce procurorul- şef al DNA Laura Codruţa Kovesi a afirmat, referindu-se la Hotărârea de Guvern din cazul Belina, că DNA nu urmăreşte astfel de acte normative, dar când apar informaţii că ceva e în neregulă, se sesizează din oficiiu.

 

Se întâmplă în urma unei plângeri depuse de doi foști procurori ai direcției, Mihaiela Iorga și Doru Țuluș.
Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a precizat că dosarul „Belina” este „într-o etapă intermediară” și că, în ciuda declarațiilor din ultimul timp, a fost deschis în mai 2017, nu în 2014.

 

48 de ore de tăcere a lui Tudose înseamnă „Dragnea, vinovat". Bădălău, Tăriceanu, Olguța şi alţii mai mici au bâiguit câte ceva, ezitant, aşteptând ziua de luni, când premierul îşi revine din mahmureală.

 

Dar adevărata declaraţie a lui Tudose va fi menţinerea sau revocarea lui Kovesi, pentru că PSD cere imperativ debarcarea urgentă a şefei DNA. Cred că Toader ar face-o dacă ar fi după mintea lui.

 

Ținutul secret

48 de ore de tăcere a lui Tudose înseamnă „Dragnea, vinovat". Bădălău, Tăriceanu, Olguța şi alţii mai mici au bâiguit câte ceva, ezitant, aşteptând ziua de luni, când premierul îşi revine din mahmureală.

 

Dar adevărata declaraţie a lui Tudose va fi menţinerea sau revocarea lui Kovesi, pentru că PSD cere imperativ debarcarea urgentă a şefei DNA. Cred că Toader ar face-o dacă ar fi după mintea lui.

 

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, o dezamăgeşte încă o dată pe şefa PSD a comisiei parlamentare pentru anchetarea alegerilor din 2009. În loc să se prezinte în faţa aleşilor care i-au solicitat prezenţa insistent, şefa DNA i-a trimis Oanei Florea o scrisoare prin care-i comunică faptul că în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu ori în timpul liber nu a luat la cunoştinţă de situaţii sau împrejurări prin care, la acel scrutin, ar fi fost implicate unele autorităţi publice şi/ sau persoane cu consecinţa vicierii rezultatului acestor alegeri.

 

A mai existat un dosar Tel Drum la DNA, dar a fost clasat în 2010, sub conducerea lui Daniel Morar, a anunţat Laura Codruţa Kovesi. Actualul procuror şef al DNA susţine că instituţia pe care o conduce nu își alege ţinte, ci anchetează doar fapte. Aluzie evidenta la declarațiile recente ale șefului PSD, Liviu Dragnea.

 

Pagina 1 din 6

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Clipul zilei

Go to top