Sambata, 22 09 2018

Studiu de caz: iei câteva sute de metri între blocuri, perimetre închise, ca niște curți interioare. Terenuri retrocedate și, în general, cumpărate pe nimica toată cu drepturi litigioase, obținând sentințe cu cântec.

Cine te-a pus să iei terenul? Nimeni. Ce faci cu el? Vii și ne sufoci cu un bloc tip ciupercă, pentru a mări ilegal aria construită, din acela cu geamuri mici, blocuri-pușcărie, albe cu dungi maro.

Ai dat 150.000 de euro pe teren, mai bagi 400.000 de euro în fundație și, când ajungi pe la etajul 2, deja îți vin banii de la cei care cumpără apartamentele prin bancă și, în 6 luni, termini blocul. Cu 550.000 de euro investiție proprie faci 50 de apartamente, super-afacere, ai 11.000 de euro cost personal/apartament.

Inițial, ai aprobare pe un P+4, dar te duci la reautorizare, dai șpagă, și mai iei un etaj, iar la sfârșit mai faci tu o mansardă de 800 mp, fără să te vadă nimeni. Ai 6 etaje și parter, pe un teren de 600-700 mp, și ai construit locuințe ca niște celule, de 35-40 mp, cu balcoane de 1 mp, le vinzi cu 1.100 euro/mp, faci 2 milioane de euro și ai băgat maxim 700.000-800.000, cu tot cu șpăgi.

Oamenii se trezesc cu încă un bloc-plombă în fața geamurilor, ieșind din casa scării ca sub un asediu, înghesuiți deja în cartierele lui Ceaușescu, cu mașini claie peste grămadă, cu tomberoane revărsate, fără niciun copac, ești ca într-un ghetou, dar te obișnuiești și nu-ți mai dai seama. Tot ce rămâne în urmă e profitul de 1 milion de euro pe care un dezvoltator îl face în 8 luni dintr-un singur bloc, trântit în bătaie de joc pe o palmă de pământ liber.

Asta se întâmplă de 15 ani și constructorii spun că dezvoltarea nu poate fi oprită. E o nenorocire. Un oraș murdar, oribil, îngrămădit, ieftin, ca o pușcarie cu blocuri-dormitor, înghesuite peste alei, peste parcări, peste locuri în care înainte se jucau niște copii.

Achiței face din nou același lucru în Păcurari. Având sprijinul Comisiei de Urbanism, formată din consilieri care, de asemenea, sunt dezvoltatori imobiliari, al Comisiei de Oportunitate, formată din arhitecți care, în mod tragicomic, sunt angajați tot de către cei care cer aprobările, și cu sprijinul lui Chirica și Harabagiu, care i-au subjugat pe angajații Serviciului de Urbanism ca într-o închisoare, un experiment tiranic în care corupția anihilează orice tentativă de a gândi liber.

Achiței îi spune reporterului: „Ce vreți să fac cu terenul? Vi-l vând vouă". Omul trebuie să facă profit. Cu orice preț. Nimic altceva din acel cartier nu mai contează, doar un profit extravazat de o lăcomie care strică tot echilibrul. Achiței face în Păcurari, cu un bloc-plombă, profit de 70%.

Dezvoltarea înseamnă zone rezidențiale, perimetre largi, proiecte unitare, investiții în alei, parcări subterane, magazine, săli de sport, e cu totul altă afacere. Aici profitul scade la numai 25%.

În această diferență constă toată drama. Blocurile-plombă ale lui Chirica sunt un blestem. O Putere confiscată de politicieni-imobiliari, de arhitecți în conflict de interese, de oameni de afaceri care sponsorizează partidele. E o dictatură.

Distanța față de școală și de celelalte blocuri este de 15-20 m. În urmă cu 4 ani, dezvoltatorul luase autorizație de parcare, dar s-a apucat de construit bloc. I-au desființat lucrările, iar acum cere din nou aprobare de la Primărie. Vecinii din zonă făcuseră scandal, acum încă n-au aflat nimic.

A treia încercare să fie cu noroc. Asta își dorește controversatul investitor în imobiliare Gheorghe Achiței cu cei 1.089 metri pătrați de teren pe care-i deține în Păcurari la numerele 166-168.

Inițial, acum patru ani, a vrut să facă o parcare. N-a reușit, l-a oprit Inspectoratul de Stat în Construcții. Acum doi ani, s-a gândit să facă un bloc. Ghinion, n-a primit aprobare de la Primărie. Zilele acestea, mai face o ultimă tentativă. Vrea tot bloc. De fapt, ar vinde și terenul gol, orice numai să-l valorifice cumva.

Nu vreți să-l cumpărați?”, a întrebat, șmecherește, Achiței.

Autorizat pentru parcare

Cei 1.089 de metri pătrați au trecut în proprietatea lui Gheorghe Achiței în noiembrie 2013, în baza unui contract de vânzare–cumpărare. Vânzătorul revendicase anterior respectiva parcelă. „A făcut parte din terenul școlii, dar a fost retrocedat”, a explicat Cristina Nicoleta Crețu, directoarea școlii gimnaziale „Ion Creangă”.

La câteva luni de la tranzacție, în februarie 2014, pe numele lui Gheorghe Achiței a fost emis un certificat de urbanism în vederea amenajării, pe acel teren, a unei parcări sub și supraterană descoperită. Ulterior, pe 15 iulie a fost emisă și autorizația de construire tot pentru parcare.

Lucrările au început la scurt timp, însă au stârnit reacții vehemente din partea locatarilor din blocurile vecine. Aceștia au invocat faptul că zona se va aglomera, că blocurile vor fi înghesuite, că nu vor fi suficiente locuri de parcare. De la proprietatea lui Achiței și până la clădirea școlii, dar și până la cel mai apropiat bloc sunt 15-20 de metri. În plus, în urma săpăturilor inițiale, peretele de pământ dinspre curtea școlii s-a surpat pe câțiva metri.

În ciuda scandalului, Achiței a făcut o groapă în care a turnat câțiva pereți de beton. Un control al Inspectoratului de Stat în Construcții i-a închis șantierul în toamna lui 2014.

Nu a respectat autorizația

Perseverent, Gheorghe Achiței a revenit cu o nouă cerere la Primărie. Pe 7 aprilie 2016, solicitarea investitorului a fost respinsă. „Construire imobil locuințe pe teren proprietate nu se aprobă – terenul este construit, cu nerespectarea autorizației de construire nr. 654/15.07.2017, a avizelor, a proiectului, a reglementărilor tehnice în vigoare conform procesului verbal de control al IJC Iași din 16.10.2014”, se arată în documentul publicat pe site-ul Primăriei Iași. Cu alte cuvinte, lui Achiței i se reproșa că nu a respectat autorizația și că, totuși, pe acel teren a fost construit ceva.

Vrea PUZ pentru bloc

Șantierul a fost și încă este abandonat. Sunt urme vizibile de degradare, mustățile de fier-beton sunt ruginite, gardul de împrejmuire este deteriorat. Dar Gheorghe Achiței nu a renunțat la valorificarea proprietății. Pe 18 decembrie 2017, acesta a cerut Primăriei aprobare pentru desființarea construcției „edificată cu nerespectarea autorizației de construire”, cea din iulie 2014.

În paralel, în aceeași zi, Gheorghe Achiței a cerut Primăriei aprobare pentru efectuarea unui Plan Urbanistic Zonal în vederea construirii unei clădiri cu locuințe colective și spații comerciale. Adresa este aceeași: Păcurari nr. 166-168.

Deocamdată, vreau să intrăm în legalitate. Să eliminăm construcțiile de acolo. Apoi, vedem ce facem. Poate nu mai ridic nimic și vând terenul așa cum e”, a declarat Gheorghe Achiței.

Oamenii n-au aflat noile planuri
Chiar dacă pe site-ul Primăriei figurează cu solicitare de PUZ, Achiței a afirmat că nu a demarat nicio consultare publică. „De ce să consult oamenii? V-am zis că deocamdată nu fac nimic acolo”, a precizat investitorul.

Oamenii din zonă nu știu absolut nimic despre noile planuri ale lui Achiței. Nici directoarea școlii „Ion Creangă” n-a auzit nimic. „Nu este nicio consultare. Știu că în trecut au fost discuții, oamenii din zonă ziceau că vor fi afectați. În ceea ce privește școala noastră, nu cred că am avea de suferit”, a declarat directoarea Cristina Nicoleta Crețu.

Scandal uriaș în Galata, cu Achiței în prim plan

Investitorul în imobiliare Gheorghe Achiței a fost protagonistul unui scandal public în luna octombrie a anului trecut. Astfel, liberalii au scos la iveală faptul că Achiței intenționa construirea a 12 blocuri în Galata, cu încălcarea mai multor prevederi legale.

Trei ar fi fost neregulile identificate de liberali: numărul blocurilor ar fi fost dublat de la șase la 12, la regimul de înălțime a apărut un nivel în plus, iar înălțimea maximă la cornișă lăsa loc de speculații, permițând investitorului mansardarea clădirilor. Cu alte cuvinte, sporirea profitului în detrimentul condițiilor normale de locuit: spațiu aerisit, locuri de joacă, zonă verde.

Strategia lui Chirica-Harabagiu în problema cartierului aprobat lui Achiței va fi de aburire prin scoaterea în faţă a argumentului că edificabilul (suprafaţa desfăşurată a celor 12 blocuri) nu depăşeşte indicatorul stabilit în PUZ-ul final: CUT 1,26, adică 15.800 mp construiţi.

Greşeala prezentării unei planșe cu doar 6 blocuri va fi considerată irelevantă din punct de vedere legal, cât timp şi planşa cu 12 blocuri se încadrează în indicatorii aprobaţi. Rămâne întrebarea: de câte ori greşeşte Primăria la prezentarea unor planșe în vederea informării publicului? Se întâmplă frecvent sau niciodată?

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30

Clipul zilei

Go to top