Duminica, 17 02 2019
Fostul acţionar FC Dinamo, Cristian Borcea, condamnat joi noapte la 5 ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor, alături de Radu Mazăre, care a primit 9 ani de închisoare, s-a predat la Poliţia Ilfov, fiind acum în custodia autorităţilor, au declarat surse din Poliţie pentru MEDIAFAX.
Vineri, 18 ianuarie, judecătorul turc Murat Arslan, laureatul Premiului "Vaclav-Havel" 2017 al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei 2017, a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru "apartenență la o organizație teroristă" de către un tribunal din Ankara, scrie Le Monde, citat de Rador. Sentința este severă pentru acest fost raportor al Curții Constituționale din Turcia, în vârstă de 44 de ani, care este acuzat de apartenenţă la comunitatea lui Fethullah Gülen, predicatorul exilat din Statele Unite, pe care autoritățile îl consideră creierul loviturii de stat eșuate din 15 iulie 2016. 
Patru cetățeni români sunt investigați de poliție în Italia și riscă o pedeapsă cu închisoarea, după ce au tăiat un porc în curtea casei în care locuiau, deși legislația din Italia prevede respectarea unor norme stricte în asemenea cazuri, relatează cotidianul Il Messaggero, citat de Mediafax.
Un bărbat din judeţul Iaşi a fost condamnat la 22 de ani de închisoare cu executare după ce, la începutul anului, şi-a ucis cu sânge rece iubita.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un cetăţean român pe numele căruia autoritățile române emiseseră în ziua respectivă un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
O carieră promițătoare în sport s-a terminat: de cinci ani a ajuns consumator de droguri. Judectorii de la Tribunal au decis ca Dan Valentin Dăncianu să execute 180 de zile de închisoare pentru că nu a achitat o amendă penală de 2.700 de lei. Bărbatul fusese condamnat pentru că polițiștii l-au prins cu cannabis în mașină. Dăncianu, în trecut o speranță a atletismului românesc, este în prezent bucătar în Anglia.

A neglijat să ducă la îndeplinire o formalitate și acum este pe cale să intre la pușcărie. Ieșeanul Dan Valentin Dăncianu (32 de ani) mai are însă o șansă să scape de încarcerare.

Daune de 52.000 de lei pentru patroana care și-a concediat pe nedrept coafeza. Magistrații de la Tribunal au decis ca Alice Nicoleta Adochiței Pandelea să-i plătească unei foste angajate 47.000 lei daune materiale și 5.000 lei daune morale. În 2009, Adochiței Pandelea, care este patroana de la Saloanele Donna Carina, a dat-o afară pe Camelia Ursache și a refuzat să o angajeze după ce aceasta și-a anulat concedierea în instanță.

Război al orgoliilor între o patroană și o fostă angajată a acesteia. Până acum, cea din urmă a câștigat pe linie, dar prima este decisă să se apere până în pânzele albe.

Mihail Vlasov, fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României - CCIR, a fost condamnat vineri de Curtea de Apel Bucureşti la 9 ani şi 10 luni închisoare, într-un dosar în care este acuzat de folosirea influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii unor foloase, delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Conform deciziei instanţei, Vlasov a primit 2 ani închisoare pentru folosirea influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii unor foloase, 6 ani pentru delapidare cu consecinţe deosebit de grave, 2 ani şi 6 luni închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Pagina 1 din 17

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28      

Clipul zilei

Go to top