Sambata, 16 12 2017
Deputatul PSD Eugen Nicolicea, preşedintele comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, a susţinut luni, la Parlament, că acuzaţiile care li se aduc lui Sevil Shhaideh şi Rovanei Plumb nu sunt susţinute legal deoarece, pe de o parte, braţul Pavel nu mai există pentru că s-a colmatat şi, prin urmare nici insula Belina, şi, pe de altă parte, a citat din legea apelor române unde se precizează că trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ teritoriale se face prin hotărâre a Guvernului.

Liderii PSD decid astăzi cum vor acționa în scandalul celor 2 miniștri ai săi, vizați de DNA: vicepremierul Sevil Shhaideh - pusă sub urmărire penală în dosarul “Insula Belina” - şi ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb.

La sediul central al PSD, unde urmează să înceapă ședința în care se va discuta soarta celor doi miniștri, au ajuns Liviu Dragnea și premierul Mihai Tudose.

48 de ore de tăcere a lui Tudose înseamnă „Dragnea, vinovat". Bădălău, Tăriceanu, Olguța şi alţii mai mici au bâiguit câte ceva, ezitant, aşteptând ziua de luni, când premierul îşi revine din mahmureală.

Dar adevărata declaraţie a lui Tudose va fi menţinerea sau revocarea lui Kovesi, pentru că PSD cere imperativ debarcarea urgentă a şefei DNA. Cred că Toader ar face-o dacă ar fi după mintea lui.

Ținutul secret

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Clipul zilei

Go to top