Joi, 24 01 2019
Primarul susține că autorizația de demolare a fost dată la cererea Comunității Evreiești, care, însă n-a confirmat oficial versiunea. Poarta ar urma să fie mutată câțiva zeci de metri mai în spate, pentru că încurca traficul rutier. Șeful Opoziției, Marius Bodea, spune că demolarea e un act de barbarie.

78 milioane de lei necheltuiți: drumuri importante, pod și parcuri de joacă se reportează pe 2019. Proiectul din februarie 2018 prevedea cheltuirea a 190 milioane de lei pentru lucrări mari de dezvoltare a orașului. S-au cheltuit doar 112 milioane de lei. Sunt întârzieri la modernizarea a cinci artere importante, iar podul peste Bahlui, promis din 2017, va fi început abia în 2019. Iașul stă de trei ani cu excedent de 15 milioane de euro la investiții.

Sub 60% realizare. Cu acest procent va închide anul acesta Primăria Iași la secțiunea bugetară destinată dezvoltării Iașului. Dintre cele aproape 190 milioane de lei prognozate a se cheltui, Primăria a investit doar 112 milioane lei. Deci, față de proiecția de la începutul anului, investițiile vor fi mai mici cu 78 milioane de lei, echivalentul a 17 milioane de euro.

Chirica și Harabagiu i-au dat imediat aprobarea: nu se pun cu patronul de presă condamnat pentru șantaj. Ghiocel Asimionesei are la degetul mic Primăria Municipiului Iași. I s-a aprobat concesionarea terasei de pe un punct termic din centru, dar a revenit și a cerut să primească chiar punctul termic. În locul acestuia intenționează să ridice o clădire de birouri pentru care ar încasa chirii de zeci de mii de euro lunar. Luna trecută, patronului Bună Ziua Iași i s-au permis „ajustări” la proiectul ridicat în Sărărie, pe terenul orașului: supraetajare, mai puțin spațiu verde, mai multe drumuri de acces.

Ghiocel Asimionesei a mai pus ochii pe un bun al orașului: punctul termic din spatele fostului Cinema Republica, unde visează să edifice o clădire de birouri. Este una dintre cele mai scumpe zone din oraș, ar reprezenta o lovitură pe piața imobiliară.

Coordonatorul programului Centenar de la Primărie este și susținător al Platformei România 100, a fostului premier Dacian Cioloș.

Aproape 5.000 de lei net lunar încasează de la Primărie inspectorul de specialitate Daniel Șandru, coordonatorul programului Centenar. Chiar dacă România a împlinit 100 de ani acum câteva zile, Șandru nu trebuie să fie îngrijorat că-i va fi restructurat postul: programul Centenar al Primăriei ține până în 2020. În paralel, Șandru e și activ civic, în octombrie fiind prezent la strângerea de semnături demarată de fostul premier Dacian Cioloș pentru campania „Oameni noi în politică”.

Nepotismul a creat în Primăria Iași problema clasică în organizațiile în care toți sunt rude: „Nu te poți certa cu nimeni, că poate fi soțul cuiva aflat mai sus în ierarhie”. Astfel, eficiența scade. Secretara primarului, Ioana Turtă, a evoluat spectaculos pe scara socială: e și membru CA la Ecopiața, iar din 2017 și-a angajat soțul la Servicii Publice. Cel mai mare clan este al fostei directoare de la SPI: Luminița Sălceanu are noră, doi frați și o cumnată angajați în Primărie. Mulți soți și soții veniți în funcții-cheie, odată cu ascensiunea lui Mihai Chirica, creează o sectă impenetrabilă, în care nimeni nu dă socoteală pentru faptele sale. Exemplu: Mihaela Tulică (vară de-a doua și cumătră a lui Chirica), fostă gardian la poartă, a fost pusă șefă la Control Urbanism, unde s-au dat șpăgi cu nemiluita de către mafia imobiliară. E și acum în funcție.

Primăria, sufocată de rubedenii. Oameni aflați în posturi cheie sau în grațiile primarului Mihai Chirica au reușit să-și aducă neamurile în Palatul Roznovanu sau în direcțiile subordonate. Soț, soție, frate, soră, fiu, fiică sau nepoată, așa merg gradele de rudenie. Încrengături și cumătreli pe care nici cei mai vechi salariați nu reușesc să le mai cuprindă în totalitate.

Pagina 1 din 13

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Januarie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Clipul zilei

Go to top