Joi, 19 10 2017
Curtea de Apel Iași a condamnat-o pe Ana Maria Surliac, cea care, în vara lui 2013, și-a ucis pruncul pe care îl născuse la domiciliu, la 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav. În urma sentinței definitive dată de instanța ieșeană, tânăra de 28 de ani, din localitatea Șerbotești, a fost ridicată de către polițiști pentru a fi dusă la închisoare în timp ce își aștepta ceilalți doi copii ai săi să iasă de la o școală din municipiul Vaslui.

 

Un polițist din județul Vaslui care a provocat un accident cu mașina de serviciu a fost sancționat de către colegii săi doar cu trei puncte penalizare, fără însă nici un leu amendă. În schimb, agentul va fi cercetat administrativ de către superiori, având în vedere că a avariat o autospecială a Poliției.

 

Elena Popa, o femeie de 49 de ani din judeţul Vaslui, a murit în condiţii suspecte la Spitalul Judeţean Vaslui. Victima şi-a pierdut viaţa după 17 zile de la o intervenţie chirurgicală realizată pentru tratamentul unor leziuni ale intestinului gros.

 

O explozie puternică s-a produs, aseară, la o locuinţă din comuna Albeşti, din cauza unei butelii montate necorespunzător, un bărbat în vârstă de 28 de ani suferind arsuri de gradele I şi II, potrivit prefectului judeţului Vaslui, Eduard Popica.

 

O familie de romi din oraşul vasluian Negreşti a instaurat teroare printre locuitorii unui cartier din oraş, vizate fiind familiile cu persoane în vârstă.

 

Localnicii se plâng că de mai mulţi ani, romii din clanul Cincileanu „fac legea” pe strada Alexandru Ioan Cuza, care străbate un cartier de case din oraş. Romii sunt acuzaţi că fură din gospodăriile oamenilor, cerşesc ajutoare, iar dacă sunt refuzaţi ameninţă cu acte de violenţă sau că le dau foc la case proprietarilor.

 

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iaşi împreună cu inspectori vamali au descoperit, ascunse într-unul din buzunarele hainei șoferului unui microbuz, trei facturi comerciale falsificate.

 

Un minor de 16 ani, din localitatea vasluiana Lacul Babei, comuna Bogdana, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de viol.

 

O femeie din Vaslui a născut în curtea şcolii. Momentul nasterii a fost surprins în imagini de un martor, care le-a şi publicat pe o rețea de socializare, cu descrierea „Sală de naștere modernă”.

 

Județul Vaslui înregistrează o explozie de înmatriculări auto în primele opt luni ale acestui an, deși este cel mai sărac din țară, cu cel mai mic produs intern brut pe cap de locuitor și cu rata cea mai mare a șomajului. Practic, numărul mașinilor înregistrate este de peste 1.100 pe lună, aproape dublu față de anul trecut.

 

Doi bărbaţi din judeţul Vaslui au murit miercuri loviţi de fulger, judeţul fiind sub cod galben de instabilitate atmosferică, vijelii şi vânt puternic.

 

Pagina 1 din 20

ajofm

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Clipul zilei

Go to top