Sambata, 16 12 2017

Isac Avramescu

Programul care controlează înmulţirea şi funcţionarea celulelor mele a fost deturnat. În corpul meu s-a dat o luptă de care doar unul dintre combatanţi era conştient, celălalt neocupîndu-se de sine. Toţi cunoscuţii îmi spun vorbe pline de speranţă, pe care nici un retardat nu le-ar crede.

 

Nimeni nu ştie cînd – căci astfel de lucruri se petrec pe furiş –, dar programul care controlează înmulţirea şi funcţionarea celulelor mele a fost deturnat. Am tot mai multe celule care o iau razna: se îngrijesc exclusiv de propria existenţă şi supravieţuire, se înmulţesc frenetic şi haotic. În plus, parazitismul lor este deplin, căci încearcă să le convingă pe cele sănătoase că acea stare aberantă este calea firească şi bună, că toate ar trebui să existe în chipul acela schimonosit. Adică simpla lor existenţă şi activitate distruge organismul la care ar fi trebuit să participe constituindu-l.

 

Sîntem liberi să lovim piatra cu barosul, să ne învrăjbim, să mîncăm terciul mai repede, uneori să alegem între două terciuri. Nu am voie să rostesc orice cuvînt. Aşa proliferează boala pe seama sănătăţii. Motorul omenirii nu-i raţiunea, ci instinctele. Indivizii renunţă cu bucurie la libertăţi, amăgindu-se că deţin forţa grupului. Vom pieri cu toţii, blocaţi în biciul moebian al paraziţilor, neînţelegînd că existenţa determină conştiinţa.

 

În timp ce filozofii lumii se străduie să afle ce este libertatea, iar lumea se căzneşte s-o obţină, zapciii lumii trasează cu zel graniţe simţirilor, gîndurilor, cuvintelor şi faptelor de care stăpînii lor se tem.

 

Universităţile sunt instituţii care edifică oameni, nu fabrici de obiecte. Invocarea considerentului financiar devine imperioasă doar dacă procesul nu generează valoarea socială necesară sau dacă este preluat de mai multe entităţi, deşi mai puţine ar putea oferi aceleaşi rezultate cantitative şi calitative.

 

Pot fi mai mult de 20 de ani de când partea ţesătoare a lumii a făcut un calcul şi a născocit o idee, pe care partea vocală o strigă, cea tâmpă o repetă, iar cea laşă o îndură. Marea idee este că tinerii pe care societatea îi pregăteşte pentru o viaţă împlinită ar avea programele de învăţămînt prea încărcate, multe discipline sau părţi ale acestora ar fi inutile, toate acestea privându-i de „timp liber”.

 

Trecutul activ

În alte secole, elevii învăţau 25-35 de ore pe săptămână, în pauze se jucau, acasă învăţau, îşi făceau temele, apoi se exersau ca fiinţe sociale, jucându-se cu alţii sau participând la mici îndeletniciri casnice. Seara luau masa în familie şi mergeau la culcare. Tot atunci, studenţii participau activ şi cu interes la cursuri şi seminarii (cam 50 de ore pe săptămână), în pauze doar holul şi ţigara schimbînd cadrul, discuţiile din amfiteatre şi săli continuând firesc. După ore, poate că 90% dintre ei studiau în bibliotecă sau acasă, citind avid scrieri din mai multe domenii, şi adesea peripatetizau. Această paradigmă – mod de viaţă firesc al familiei şi al societăţii – a edificat fiinţe raţionale şi sociale hrănite cu sevele ştiinţei şi ale culturii.

 

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Clipul zilei

Go to top