EXCLUSIV. Știm lista liberalilor la Parlament. Ce părere aveți: care e bun, care trebuie șters?

EXCLUSIV. Știm lista liberalilor la Parlament. Ce părere aveți: care e bun, care trebuie șters?

În proporție de 99%, listele de candidați pentru alegerile parlamentare au fost finalizate în filiala ieșeană a PNL. Foarte multe nume noi nu sunt, însă se poate vorbi despre o ușoară primenire a listei dacă ne referim la faptul că pe locurile eligibile apar și persoane care, până acum, n-au avut experiența parlamentară.

 

Astfel, la Camera Deputaților, pe locuri eligibile îi găsim pe Marius Bodea, președinte CA la Aeroportul Iași și fost președinte al filialei județene a PNL; pe Costel Alexe, tânăr deputat cu o ascensiune rapidă în structurile de conducere ale partidului; Alex Muraru, tânăr liberal cu activitate vizibilă în partid dar și administrație (a condus Institutul Național al Patrimoniului o perioadă scurtă de timp), având o relație directă cu președinția, prin fratele său geamăn care este consilier al lui Klaus Iohannis; și, nu în ultimul rând, pe Daniel Minciună, fost șef al Direcției Județene de Drumuri unde s-a remarcat drept un om muncitor și un bun profesionist. Actualmente, Minciună este consilier județean.

 

La Senat, locul 2 eligibil este rezervat lui Dumitru Oprea. Fost rector al Universității „Al. I. Cuza”, profesorul Oprea „s-a însurat” de mandate bune cu fotoliul de senator. Ultimul sondaj privind activitatea parlamentarilor român l-a situat pe liberalul ieșean în fruntea celor mai activi senatori, cu cele mai multe luări de cuvânt în plenul camerei,

La Senat, liberalii ieșeni au și o surpriză pe care nici ei nu o cunosc deocamdată. Pentru locul 1 se caută o „bombă” cum se spune limbaj parlamentar, care să tragă lista de candidați. Inițial, a fost avansat numele dr. GrigoreTinică, șeful Institutului de Cardiologie, dar acesta a refuzat candidatura.

 

Surse din partid ne-au declarat că în momentul de față se caută un alt nume, dar, varianta plauzibilă ar putea fi candidatura USR pe listele PNL, locul I urmând a fi rezervat lui Andrei Postolache. USR are mari probleme în adunarea semnăturilor. Numărul de 200.000 de semnături este foarte mare pentru un partid nou și există deja un acord la nivel informal privind colaborarea dintre liberali și partidul lui Nicușor Dan.

 

Postolache declară categoric că nu va deschide lista PNL la Senat indiferent dacă USR nu reușește să strângă cele 200.000 de semnături necesare înscrierii în alegeri.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      
Go to top