fbpx
 
EXCLUSIV. Culisele răzvrătirii lui Mihai Chirica

EXCLUSIV. Culisele răzvrătirii lui Mihai Chirica


Rănit în orgoliu, ignorat de liderul PSD și de sudiștii acaparatori, s-a răzvrătit împotriva stăpânului. Culisele conflictului de uzură declanșat de primarul de Iași împotriva Centrului: Mihai Chirica nu mizează pe șansele lui Liviu Dragnea de-a ajunge președintele României în 2019. Edilul n-a reușit să dezvolte o relație personală cu liderul PSD și a pierdut aproape în totalitate negocierile pe funcții la București. Deci ce mai are de pierdut?

 

Un complex freudian și dezavuarea limbajului vechi pesedist, de tip iliescian, l-au împins pe Mihai Chirica să facă acele declarații de luni, 23 ianuarie, care l-au adus în pragul excluderii din partid. REPORTER DE IAȘI a discutat cu mai multe surse informate din interiorul PSD și vă oferă o imagine mai clară a culiselor unui conflict cu rezonanțe politice la nivel național.

Ignorat și umilit
Primul fapt: încă din vară, Mihai Chirica a ratat intrarea în clubul intim al liderilor PSD de la Centru, care iau deciziile majore. „Nu i-au ieșit cărțile, pur și simplu n-a reușit să se facă simpatic. N-are nici experiență, e abia la început în relațiile la acest nivel. Liviu Dragnea l-a ignorat și de aici a apărut prima dezamăgire”, povestește un apropiat al primarului de Iași.
Momentul doi s-a produs la împărțirea funcțiilor din Guvern, imediat după alegeri, când Mihai Chirica n-a avut niciun cuvânt de spus la București. „Practic, nimeni nu l-a luat în calcul, n-a contat în negocieri, fiind o figură nouă, mulți nici nu-l cunosc”, explică aceeași sursă. Primarul s-a întors cu orgoliul rănit și a luat deja decizia de a nu mai încerca să intre în grațiile lui Liviu Dragnea.

 

Aceeași regie cu RFI și Digi TV

Complexul freudian, pe linie masculină, se referă la dorința de depășire a statului social și material pe care îl are un alt bărbat într-un grup social. Chirica a dezvoltat complexul în fața lui Dragnea, revendicând în primul rând o imagine, nu un avantaj personal. Pe 23 decembrie, când a declarat la conferința de presă din Palatul Roznovanu că „decizia nominalizării lui Sevil Shaidehh nu este cea mai potrivită”, se adresa direct lui Liviu Dragnea prin prisma orgoliului său rănit. Aceasta a fost faza psihologică a conflictului cu Centrul.
O coincidență bizară cu ce s-a întâmplat zilele trecute sugerează că asistăm la o mutare regizată: și pe 23 decembrie, declarația dată ziariștilor locali a fost repetată într-o intervenție telefonică tot la RFI, urmată imediat de un sincron luat tot de Digi TV.

 

Mihai Chirica n-a găsit ușa deschisă la Liviu Dragnea. Își face loc prin spate

 

Nu suportă pesediștii radicali

Ruptura Dragnea-Chirica era asumată deja de amândoi, primarul Iașului spunându-și că oricum nu mai era nimic de pierdut, chiar dacă, public, informația nu era încă oficializată.
Al doilea pas făcut pe 23 ianuarie de Mihai Chirica înseamnă mai mult decât o frustrare personală: primarul nu suportă vechiul activ de partid, veteranii pesediști închistați într-o disciplină de fier, conservatori, vorbind o limbă de lemn și intransigenți în fața oricărei schimbări. Primarul se mișcă într-un anturaj format din afaceriști la 30-40 de ani, care vânează tot banul public, dar cel puțin neîndroctinați. Expresii ca „mineriadă”, „lovitură de stat” declanșează în mintea lui Mihai Chirica o dezaprobare spontană. „Nu suportă pesedismul radical, i s-a spus că trebuie să vorbească altfel unui oraș cu un electorat majoritar de dreapta, urmărind să ia și o felie din voturile liberalilor”, mai explică sursa din PSD Iași.

 

Îi ies porumbei pe gură
Un al treilea element care i-a influențat atitudinea în spațiul public este vechea teorie a sfătuitorului său, fostul primar Constantin Simirad, care spune că „Provincia trebuie să se scoale împotriva Centrului”, conform sursei menționate mai sus. „Dacă Dragnea nu te ajută să te ridici, nu o poți face decât sărind la Dragnea”, explică aceasta. 
Un al patrulea element care a condus la disidența sa prost nuanțată a fost exagerarea expunerii sale publice. Mihai Chirica a ajuns la 20 de emisiuni TV lunare, plus alte 10 interviuri radio, ajungând să vorbească foarte mult și de multe ori nepregătit. „Îl ia gura pe dinainte, nu e ceva regizat. Zece ani a stat în umbră, iar acum vrea să recupereze și ajunge să spună și ceea ce nu trebuie”, explică omul din PSD.


Un scenariu: sprijinirea lui Ivan

În final, o altă explicație vehiculată în mediul politic local este existența unei mișcări subversive în PSD, la care a aderat și Mihai Chirica. Scenariul vehiculat îl are în centrul mișcării pe ieșeanul Cătălin Ivan, care așteaptă un moment favorabil pentru accederea la vârful PSD. Europarlamentarul nu mai are nicio funcție în acest moment, este simplu membru de Dobrovăț, și își pregătește revenirea. Conform scenariului, tinerii Silviu Macovei (deputat de Iași) și Bogdan Cojocaru (consilier județean) sunt camarazi de la început cu Cătălin Ivan și au fost îmbrățișați fără rezerve de primarul Mihai Chirica.
Cei care acreditează acest scenariu menționează blocajul de la Consiliul Județean, unde, de două luni, nu a fost numit un nou vicepreședinte în locul lui Victorel Lupu, ajuns senator. Mihai Chirica îl vrea pe Bogdan Cojocaru, iar vechea gardă din PSD, cu acordul lui Maricel Popa, îl preferă pe Romeo Olteanu.

 

„Nu-și permit să piardă Iașul”

Sursa din PSD contrazic teoria unei disidențe organizate. „Nu există o tabără subversivă. Da, sunt grupuri care aspiră la Putere, dar se lucrează conjuctural, când mai apare vreun eveniment. Există oameni în PSD care gândesc așa: Dragnea are o problemă în justiție, deci nu va putea ajunge președintele României. Nu există un plan de acțiune, ci oameni care pur și simplu așteaptă să pice Dragnea”.
Interesul pentru marele public se referă la consecințele asupra Iașului, în urma nealinierii lui Mihai Chirica în cadrul PSD, care conduce România. Pesediștii cu rol important în filiala locală cred că riscurile sunt mici: „Scandalul se va stinge, PSD nu-și permite să piardă primarul unui oraș mare, e vorba de voturi în primul rând, iar Codrin Ștefănescu nu e reprezentativ la vârful partidului. Chirica nu e agreat, dar proiectele Iașului înseamnă voturi”.

 

Reacții la cald

Cătălin Ivan (europarlamentar PSD): „Eu nu cred că există un conflict între Mihai Chirica și Liviu Dragnea. Nu cred în scenariul excluderii. Nu știu declarațiile, sunt la Bruxelles. E păcat ce se întâmplă, dar cred că se poate merge mai departe.”


Petru Movilă (deputat PMP): „Codrin Ștefănescu nu va fi decât o maimuță care cară genți pe Kiseleff. Dacă oamenii protestează nu înseamnă că este lovitură de stat. Se caută o luptă în filiala locală ca să nu existe pretenții la funcțiile din agenții sau alte instituții. Se va ajunge ca Iașul să nu obțină nimic. Deja sunt trei tabere în PSD.”


Camelia Gavrilă (deputat PSD): „Au existat niște orgolii rănite în negocierile cu Bucureștiul. Punctele de vedere sunt importante în partid, au fost opinii scoase din context, Mihai Chirica va avea ocazia să le nuanțeze. Și în opinia mea mișcările civice trebuie tratate cu toată atenția. Toți trebuie să sprijinim Iașul, toți decidenții politici, nu se pune problema unei respingeri a proiectelor locale”. 


Constantin Simirad (consilierul primarului): „Nu mă privește pe mine politica. Nu m-am amestecat și nici nu mă voi ocupa. Să-i lăsăm pe cei mai tineri. Nici nu m-aș pricepe, pe vremea mea lucrurile nu erau așa înșurubate”.


Costel Alexe (deputat PNL): „Nu comentez războiul lor intern. Pentru Guvernul Grindeanu, Maricel Popa și Mihai Chirica nu există. În propunerera pentru bugetul național din 2017, autostrada Iași-Târgu Mureș nu este o prioritate, iar partea de investiții este ca și inexistentă. Puterea celor doi s-a văzut la București, prin numărul de miniștri și secretari de stat provenit din Iași.”


Lucian Dîrdală (analist politic): „Mihai Chirica tinde să-și înțeleagă electoratul. Prin declarațiile lui ne arată că nu ne ia de proști. Nu se pune problema excluderii din PSD, au și ei un statut. E vorba doar de intimidare.”

 

Sinteza declarațiilor lui Mihai Chirica

„Proiectele privind grațierea și modificarea Codului Penal ar trebui prezentate cât mai pe larg și pe înțelesul tuturor.”

„Nu cred că asistăm neapărat la o lovitură de stat. O lovitură de stat în primul rând se programează de cei care vor să preia Puterea. În momentul de faţă, nu s-a arătat neapărat o structură care vrea să preia puterea. Prin urmare, e un val de emoţie".

 „PSD cu siguranţă nu va organiza contramanifestaţii, ăsta-i un lucru cert, motiv pentru care nici nu cred că se va pune vreodată în discuţie acest lucru.”


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30