fbpx
 
Bodea: „Pe Chirica îl bate și un primar de țară din vestul țării"

Bodea: „Pe Chirica îl bate și un primar de țară din vestul țării"


PNL a terminat azi, 28 aprilie, toate complicitățile cu PSD. Chirica a adus 12 autobuze în doi ani, e tot ce-a făcut. Îl bate orice primar de comună din vestul țării. Iașul a fost umilit prin așezarea lui Chirica la balcon în ședința solemnă a parlamentului. Fondurile pentru Șoseaua de centură, o poveste despre lipsa de respect față de Iași. Nu se dau bani pentru studiile autostradei. Chirica avea bani pentru autobuze din bugetul local, pentru că anul trecut n-a cheltuit 50 milioane de lei pentru investiții.

 

Marius Bodea, președintele BPL PNL Iași și deputat PNL, împreună cu Răzvan Timofciuc, consilier local și vicepreședinte al BPL PNL Iași, au susținut, astăzi, o conferință de presă la sediul PNL Iași.

Deputatul liberal a făcut câteva precizări cu privire la alegerile interne pentru Biroul Politic Local.

„Aşa cum am mai spus, transmit şi pe această cale un mesaj de reconciliere, de unitate, de consens către toţi membrii liberali pentru că acest partid nu poate continua la nesfârşit împărţit în tabere. Prioritatea mea ca preşedinte al BPL PNL Iaşi este clar asumată: câştigarea Primăriei de către PNL Iaşi în 2020. Activitatea organizaţiei se va axa în perioada următoare pe munca de reconstrucţie internă – şi aici mă refer la constituirea unei reţele electorale veritabile, la cimentarea relaţiei între membri, la crearea unor mijloace de comunicare permanentă cu baza partidului, la identificarea de simpatizanţi care să ne ajute să transmitem mesajul către ieşeni – şi pe munca de opoziţie constructivă la PSD”, a precizat Marius Bodea, președintele BPL PNL Iași și deputat.

 

PNL a terminat azi, 28 aprilie, toate complicitățile cu PSD

Totodată, liberalul a subliniat că PNL că „vremea complicităților cu PSD” a trecut.

„Vă asigur şi îi asigur şi pe toţi ieşenii că vremea complicităţilor cu PSD a trecut. PNL Iaşi a început un nou drum, o nouă abordare cu o nouă mentalitate. Vreau ca această organizaţie să aibă o mentalitate de învingători. Adversarii noştri sunt cei de la PSD, primarul Mihai Chirica şi întreagul sistem clientelar care ţin Iaşul în loc. Au trecut 2 ani de când Mihai Chirica este primar, oraşul este încremenit, nu s-a întâmplat nimic, în afara achiziţiei a 12 autobuze. Este extrem de puţin pentru un oraş de dimensiunea Iaşului”, a precizat Marius Bodea.

 

 

Marius Bodea a adus o serie de clarificări cu privire la alegerile din interiorul PNL de mâine, 29.04, care vor desemna echipa de conducere a Biroului Politic Județean a PNL Iași.

„Nu este niciun secret că îl susţin pe Costel Alexe pentru preşedinţia PNL Iaşi. Costel este un liberal energic, determinat, cu deja multă experienţă politică. Are o relaţie foarte bună cu primarii noştri şi organizaţiile noastre din judeţ, cunoaşte foarte bine problematica cu care se confruntă aleşii noştri locali şi cred că este cel mai potrivit pentru această funcţie. Vă anunţ, pe aceată cale, că la alegerile de mâine vor participa doamna Raluca Turcan, președinte PNL, şi dl. Cristian Buşoi, secretar general al PNL, și dl. Ludovic Orban, candidat la preşedinţia PNL”, a spus Marius Bodea.

 

 

Iașul a fost umilit

Marius Bodea a făcut câteva precizări referitoare la ședința solemnă din Parlamentul României dedicată Iașului.

„A frapat atitudinea jignitoare a PSD şi a lui Liviu Dragnea cu privire la primarul Iaşului, care a fost ţinut într-o tribună a Parlamentului, iar primarul Bucureştiului la tribuna oficială. Aici nu mai este vorba de Mihai Chirica, care oricum ştim că este un personaj mic în relaţia cu Bucureştiul, fără influenţă, fără capacitatea de a se lupta pentru proiectele Iaşului. E vorba de noi,  ieşenii, care suntem pur şi simplu suntem trataţi cu dispreţ, ignoranţă şi sfidare de Liviu Dragnea şi cei de la PSD. Ne-au amăgit cu fonduri pentru finalizarea variantei ocolitoare pentru Iaşi. Cei 153 mil. lei pentru acest proiect s-au dovedit a fi o minciună. Ne-au amăgit cu fonduri pentru finalizarea studiilor şi documentaţiilor pentru şoseaua de centură. Nu avem până acum o linie de finanţare certă pentru asta. Ne-au amăgit cu spital regional de urgenţe. Din proiectul de la Ministerul Sănătăţii, vom avea un spital cu 770 paturi, fără specialităţi precum chirurgia toracică, neurochirurgia, nefrologia, obstetrica şi ginecologia, pediatria, oncologia medicală şi neonatologia. Adică pacienţii vor fi plimbaţi de la un spital la altul în continuare”, a spus liberalul.

 

Banii de autobuze, din fondurile rămase necheltuite de anul trecut

Totodată, Marius Bodea a vorbit despre realizarea mică a gradului de investiții de către Primăria Iași în 2016.

„Anul trecut primăria a „reuşit performanţa”  de a cheltui 30% din fondurile pentru investiţii pe care le-a avut la dispoziţie. Primarul Mihai Chirica putea rezolva problema autobuzelor şi cu bani de la bugetul local. Anul trecut au fost bugetaţi pentru investiţii 70 mil. lei. Această sumă apare în proiectul de buget pentru anul 2016. Primăria a reuşit să cheltuie doar 20 mil. lei. Această sumă apare şi în execuţia bugetară pe anul 2016, şi în raportul de activitate al primarului mihai chirica transmis consilierilor locali. 12 mil. euro au rămas necheltuiţi în 2016 din cauza incompetenţei şi lipsei de transparenţă în procedurile de achiziţie. Asta înseamnă să vii nepregătit la primăria unui oraș precum Iaşul. Primarul Mihai Chirica a ratat șansa de a face ceva cu banii pe care-i i-a avut  mână”, a conchis Marius Bodea.

 

 

FIE – „Masca folosită de Primărie pentru a risipi bani publici”

Răzvan Timofciuc, consilier local al PNL Iași și vicepreședinte al BPL PNL Iași, a punctat câteva aspecte despre FIE, Festivalul Internaţional al Educaţiei, ediţia 2017.

„Înainte de toate, e important de spus că FIE nu e nici festival, cu siguranţă nu are valenţe internaționale, şi nu e celebrată educaţie. FIE a devenit masca folosită de Primărie pentru a risipi bani publici. Practic, tot ce se întâmplă în oraş în perioada martie  - iunie domnii de la primărie au trecut într-un tabel în word şi, gata, spun că au făcut un festival pentru care cheltuie 500.000 euro. Este o bătaie de joc la adresa banilor publici. Însă mai grav este că primarul Mihai Chirica nu a sinchisit să  treacă prin CL, până acum, organizarea FIE. În  bugetul pe 2017 este trecută o sumă generală pentru organizarea  FIE la capitolul general cultură, însă era obligatoriu pentru primar să treacă prin CL suma exactă pentru desfăşurarea FIE şi programul de activităţi propus.  Nu s-a întâmplat asta şi vă anunţ, pe această cale, că vom face o sesizare la Curtea de Conturi dacă lucrurile vor rămâne aşa. Primăria cheltuie ilegal bani pentru organizarea FIE, fără o hotărâre care să treacă prin Consiliul Local. Suntem în 28 aprilie, iar primarul Chirica a anunţat că pe 9 mai începe festivalul. Evident tratează CL ca pe o anexă fără importanţă, asta din cauza consilierilor locali din majoritatea PSD-ALDE-PMP care au devenit o simplă maşinărie de vot. În final, remarc că în urma ediţiei de anul trecut, când, la fel Primăria a evaporat 500.000 euro pentru organizarea FIE, se pot lăuda cei din Primărie cu o realizarea, trecută şi în acest rapirt de acvitvitate al primarului chirica, că pagina dedicată festivalului a strâns 8000 likeuri.  Remarc cât de scump e likeul la Primăria Iaşi…cam 63 euro. 8000 de ieşeni au plătit impozitul pe apartament pentru 8000 de likeuri pe pagina festivalului”, a spus Răzvan Timofciuc.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30