fbpx
 
Constructor trimis în judecată pentru explozia de la Ciurea

Constructor trimis în judecată pentru explozia de la Ciurea


Premieră în justiţia ieşeană. Un investitor imobiliar a ajuns în faţa judecătorilor după ce mai multe locuinţe pe care le-a ridicat au fost mistuite de flăcări. Constructorul-administrator al imobilului a fost acuzat de producerea dezastrului după ce a permis unei persoane neautorizate să facă lucrări la instalaţia de utilizare a gazelor. Muncitorul a fost trimis şi el în judecată. Locatarii cer despăgubiri de 136.000 de euro.

 

Flăcările au cuprins, în martie 2015, o locuinţă de tip vilă din cartierul Astoria din Lunca Cetăţuii (comuna Ciurea), lăsând mai multe persoane pe drumuri. La mai mult de doi ani de la producerea incendiului, procurorii au găsit doi vinovaţi: pe cel care a construit imobilul şi îl administra, precum şi un muncitor, ambii fiind trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătorie pentru distrugere din culpă. Anchetatorii au concluzionat că focul a pornit de la folosirea necorespunzătoare a unui aparat de sudură.

 

Schimbări pe bandă rulantă

Victor Hîrzopariu (45 de ani), cel care a ridicat construcţia de tip vilă în care locuiau mai multe persoane, a fost acuzat că a lăsat o persoană neautorizată să facă lucrări la instalaţia de utilizare a gazelor naturale, în vederea montării unui contor la apartamentul mătuşii sale. Astfel, în 17 martie 2015, i-a permis lui Gheorghe Hoamia (46 de ani) să folosească un aparat de sudură cu autogen în interiorul „imobilului construit cu materiale uşor inflamabile, fără a lua nicio măsură de prevenire a incendiilor”, având drept consecinţă producerea focului ce a dus  la distrugerea mai multor locuinţe şi a unor bunuri.

Potrivit rechizitoriului, Hîrzopariu a construit, în 2008, imobilul prevăzut ca „hală cu locuinţe la mansardă”, ulterior extinzându-l şi racordându-l la gaze în baza unei autorizaţii de construire din iunie 2013. Proprietarii exclusivi ai unor apartamente au devenit ulterior socrii şi mama investitorului, iar ulterior acestea au fost vândute. Una dintre locuinţe a fost cumpărată de mătuşa lui Victor Hîrzopariu, care apoi l-a împuternicit pe el să-l vândă şi să o reprezinte în faţa furnizorilor. Locuinţa cu 3 camere a fost împărţită în trei locuinţe cu câte o cameră, în care urmau să fie montate contoare pentru măsurarea cantităţii de gaz consumate în fiecare apartament.

 

„Sfânta” improvizaţie

În acest scop, bărbatul ar fi apelat la serviciile lui Hoamia, care nu avea autorizaţie pentru a efectua lucrări asupra instalaţiilor de gaze naturale, şi care, împreună cu o altă persoană, s-ar fi apucat de treabă.  Pentru realizarea lucrării, muncitorul a folosit şi un aparat de sudură autogen. „Scânteile incandescente degajate ca urmare a arderii materialelor combustibile (oxigen şi acetilenă) din flacăra aparatului de sudură autogen au aprins izolaţia (polistiren expandat) în interiorul peretelui”, se arată în rechizitoriu.

Pompierii s-au luptat aproape 10 ore cu focul (Foto: Ziarul de Iaşi)

 

Incendiul, care a izbucnit în jurul orei 12.40, s-a extins foarte repede şi a cuprins toată mansarda. Pompierii care au sosit la faţa locului au lichidat focul, iar intervenţia lor s-a încheiat în jurul orei 22.00. Potrivit unei note de constatare a Inspectoratului de Stat în Construcţii, mansarda imobilului, cu structură din lemn şi pereţi despărţitori de gips–carton a fost distrusă integral, iar etajul în proporţie de 70%, fiind afectate mai multe apartamente şi bunuri. „Prin încheierea unui contract verbal de prestări–servicii între inculpatul Hîrzopariu Victor şi inculpatul Hoamia Gheorghe, în vederea montării unui contor de gaz la apartamentul numitei P.T. cu consecinţa efectuării în data de 17 martie 2015 de lucrări la instalaţia de utilizare a gazelor naturale de către o persoană fizică neautorizată (inculpatul Hoamia Gheorghe) şi producerea unui incendiu, ce a provocat distrugerea mai multor apartamente şi bunuri din imobil, inculpaţii au încălcat prevederile legale (...), săvârşind, în calitate de coautori infracţiunea de distrugere din culpă”, se mai precizează în documentul citat.

 

Daune de sute de mii de euro

În cauză, 12 locatari s-au constituit părţi civile cu suma totală de aproximativ 136.000 de euro: opt dintre aceştia au cerut contravaloarea apartamentelor, trei contravaloarea bunurilor, iar unul nu a precizat suma. Victor Hîrzopariu şi Gheorghe Hoamia au refuzat să dea declaraţii în cauză. În schimb, primul dintre ei a pus la dispoziţia anchetatorilor toate documentele solicitate în legătură cu situaţia imobilului. Cei doi nu au putut fi contactaţi, iar Daniel Atasiei, avocatul care l-a reprezentat pe Hîrzopariu în faţa anchetatorilor, a refuzat să-şi spună punctul de vedere despre caz.

 

Casele noi, aproape de terminare

Locatarii afectaţi de incendiul din 2015 nu s-au mai putut întoarce la casele lor. Investitorul le-ar fi pus însă la dispoziţie un teren din apropiere pentru ridicarea altor locuinţe, ridicate până acum „la roşu” cu bani din donaţii sau de la Ministerul Muncii. „Construcţia este destul de avansată, dar mai durează”, a declarat Cătălin Lupu, primarul comunei Ciurea. După o perioadă de doi ani petrecuţi la rude sau în chirie, familiile sinistrate speră să aibă o casă înainte de iarna viitoare.

 

Imobilul din Copou nu mai poate fi reabilitat

 

Explozia din Copou: blocul, aproape de demolare

Dosarul altei catastrofe care a afectat un bloc, de data aceasta în municipiul Iaşi, mai are de aşteptat până la judecată. La aproape 10 luni de la tragedia în care şi-au pierdut viaţa două persoane din blocul C2 de pe strada Văscăuţeanu din Copou, iar 11 au fost rănite, procurorii încă mai aşteaptă răspunsuri. Potrivit unor surse judiciare, zilele trecute la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, care instrumenteză dosarul, a ajuns expertiza în construcţii. „Din câte am înţeles, opinia expertului a fost că imobilul trebuie demolat. Aşteptăm să ne fie comunicat raportul”, a precizat, pentru REPORTER DE IAŞI, unul dintre avocaţii locatarilor.

În urmă cu câteva săptămâni pe masa anchetatorilor a ajuns şi raportul expertizei criminalistice care trebuia să stabilească, printre altele, modul în care a fost produsă o fisură la o conductă de gaz şi să o localizeze în timp. Avocaţii locatarilor au formulat însă o serie de obiecţiuni. După ce acestea vor fi lămurite, specialiştii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) vor finaliza a treia expertiză care va stabili cauzele exploziei. După deflagraţie, reprezentanţii E-ON Gaz au asigurat cazarea locatarilor.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30