Sambata, 15 12 2018
Hubrica, afacerile imaginaţiei într-un singur loc

Hubrica, afacerile imaginaţiei într-un singur loc

O idee funcţională în Occident de decenii a fost pusă în aplicare şi în zona industrială a Iaşului. Într-un spaţiu de la Moldomobila „convieţuiesc” mai multe tipuri de afaceri personalizate, care au în comun creativitatea. Pe 700 de metri pătraţi se află ateliere de arhitectură, design, pictură, street art, prototipare, bijuterie contemporană, cosmetice bio, ilustraţie sau robotică. Principiul acestei vecinătăţi inedite este „fiecare îşi vede de atelierul lui, dar dedică o doză de efort şi spaţiului comun”.

 

Aflat în căutarea unui spaţiu nou unde să-şi desfăşoare activitatea, Alexandru Paicu, a aflat că Moldomobila închiriază fostele ateliere de proiectare.

 

Un hub de „fabrici“

Făcând modele de turnare pentru turnătoriile de fontă din Iaşi, Alexandru spune că avea nevoie de un spaţiu mai mare. Discutând cu mai multe cunoştinţe, acesta şi-a dat seama că şi alte persoane sunt interesate de închirierea unui spaţiu pentru a-şi desfăşura activitatea. „Am închiriat împreună cei peste 700 de metri pătraţi anul trecut în aprilie şi, încet-încet, am dat drumul la treabă. A fost multă muncă pentru reamenajare, dar mă bucur că am reuşit să revitalizăm o clădire părăsită. Clădirea era la nivelul anilor ’60, dar am reuşit să o facem funcţională“, spune Alexandru Paicu.

Aşa s-a ajuns în toamnă ca Hubrica, „un hub de mici fabrici“, să fie operaţională la Moldomobila.

 

Uniţi de pasiunea pentru creaţie

Folosind un design modern, tinerii au reuşit să transforme un întreg etaj într-un spaţiu nonconformist de lucru pentru ateliere de arhitectură, design, pictură, street art, prototipare, bijuterie contemporană, cosmetice bio, ilustraţie sau robotică. „Sunt 14 ateliere, pe care fiecare şi l-a personalizat. Mai avem o sală mare, unde desfăşurăm fiecare sau împreună diverse evenimente. Noi credem că am reuşit să creăm un hub creativ competitiv într-un spaţiu independent, al experimentului, muncii inteligente şi antreprenoriatului. Chiar dacă este amenajat modular, în sala mare există un spaţiu de co-working, ateliere practice, expoziţie. A fost jucată acolo chiar şi o piesă de teatru. Pe viitor ne dorim să facem o bibliotecă, o cafenea şi un mic muzeu industrial“, adaugă Alex, care este convins că un asemenea proiect este replicabil în orice oraş din România.

 

Atelierele din cadrul Hubrica au trezit curiozitatea ieşenilor

 

Papetărie, lămpi sau săpunuri

Domeniile în care activează cei implicaţi în Hubrica este extrem de variat, iar fiecare atelier este o lume în sine. Printre iniţiatorii proiectului se află şi Alexandra Floarea, una dintre tinerele pictoriţe din Iaşi, care tot timpul dezvoltă tehnici noi. Pasionată de arta urbană, Alexandra îşi desfăşoară activitatea într-unul dintre ateliere.

Tot aici, lucrează cei de la aPUNCT, arhitecţii care au imaginat proiectul Afterhills, dar şi colegi de-ai lor care dezvoltă proiecte pentru o firmă din Australia. „Bulb27 este un atelier care face lămpi. Sandrino este unul dintre cei doi ieşeni care au participat la Romanian Design Week. E o mândrie pentru noi să împărţim acest spaţiu. La Hubrica are atelier şi Elena Ignea, care studiază grafică şi are un atelier de papetărie. Tot aici au atelier Iulia şi Carmen, care au o afacere mică - Lavorator, şi care fac tot felul de cosmetice naturale. Îl avem coleg şi pe Andrei Weingold, care face tâmplărie şi care insistă să folosească îmbinări clasice. Mai este «Handymen» a lui Marian Saizu, un meseriaş al designului interior, care poate prelua orice temă şi să lucreze cu orice tip de material“, îşi prezintă succinct Alex colegii de palier.

Ultimii sosiţi la Hubrica sunt Silviu Apostol şi Andrei Cozlac, specialişti în videomappare. Aceştia au luat locul al doilea şi al treilea, la finele anului trecut, la Competiţia internaţională de video mapping LightUp Festival, de la Iaşi.

 

„Modelăria“ lui Alex

Unul dintre ateliere este „Modelăria“, proiect gândit şi pus în aplicare de Alex. „Sunt pasionat de design de produs, iar atelierul meu funcţionează pe principiul atelierului deschis, un spaţiu comun de manifestare a dorinţei de crea. Eu am o freză numerică, dar îmi place să lucrez în 3D, chiar dacă la nivel de turnătorie se lucrează încă la nivelul secolului al XIX-lea. Pot să lucrez cu studenţii de la arhitectură sau de la design de produs, cu care am colaborări. Îmi place să experimentez în sculptură, turnare şi prelucrare de metal, termoformare. De obicei, pun accent pe materiale naturale, folosind lemn, piele, ceramică, textile, metal şi sticlă”, zice Alex.

 

„Lucruri frumoase importante se pot face şi în Iaşi, important este să vrei”, Alex Paicu, fondator Hubrica

 

Work-shop-uri în toate domeniile

La Hubrica, fiecare îşi vede de atelierul lui, dar dedică o doză de efort şi spaţiului comun, iar primul eveniment împreună a avut loc anul trecut: „Când a fost evenimentul Noaptea albă a Galeriilor, a venit propunerea să apară şi Hubrica în listă. Ni s-a părut interesant şi am zis să participăm. Marea noastră surpriză a fost că vreo 700 de oameni au fost interesaţi să vadă atelierele noastre. Era coada până la Baza 3. A fost încurajator pentru noi şi am realizat că aceasta este o formă de implicare socială. Să poţi da înapoi ceva din ce ai învăţat.“

 

Inspiraţie pentru cei ce vin din urmă

Periodic, la Hubrica vor avea loc work-shop-uri cu copii, susţinute de cei care atelierele. „Ne gândim să invităm oameni din corporaţii, care vor să vină să şlefuiască ceva, să creeze, să facă nişte ambalaje. Vrem să facem sesiuni de mentorat, cu designeri din Olanda sau Spania, prin skype. Avem multe idei, în diferite domenii“, conchide Alex.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Clipul zilei

Go to top