Vineri, 15 12 2017
Liberalii ieșeni au deconspirat un fals grosolan pe zona de Urbanism

Liberalii ieșeni au deconspirat un fals grosolan pe zona de Urbanism

Astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, Marius Bodea, preşedintele Biroului Politic Local al PNL Iaşi, împreună cu vicepreşedinţii organizaţiei municipale, au prezentat, public, un fals grosolan la nivelul Primăriei Municipiului Iaşi. Mai exact, în dezbaterea publică la un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) a fost o anumită documentaţie, cu nişte indicatori clari specificaţi în schiţe, iar în Consiliu Local (CL) au fost puse alte schiţe la fundamentarea proiectului de hotărâre de CL pentru acel PUZ. Terenul la care face referire la acest PUZ este pe partea dreaptă a drumului Iaşi – Voinești, între ieşirea din Iaşi si intrarea în Miroslava.

 

„Am spus în mai multe rânduri că la Primăria Municipiului Iași s-a instalat un sistem periculos, ce acţionează discreţionar, în scopul intereselor particulare ale celor aflaţi la conducere.  În susținerea a ceea ce spun am venit în mai multe rânduri cu exemple de practici de la nivelul Primăriei care confirmă acest lucru: achizițiile netransparente de la societățile din subordinea municipalității, contractele date cu dedicație „prietenilor” celor aflați la conducere (cazul „Gafița” de la Spații Publice sau achiziţia stâlpilor de iluminat public de pe Splai Bahlui) sau arbitrariul în autorizațiile emise de Primărie, mai ales pe zona de urbanism. Haosul urbanistic din oraş este cu premeditare întreţinut de actuala conducere a Primăriei pentru a servi intereselor private. Faptul că PUG-ul, documentul fundamental care stă la baza dezvoltării armonioase a oraşului, este prelungit an de an tocmai din 2009, iar din 2007 nu s-a realizat încă un registru al spaţiilor verzi, desi este obligaţie prin lege, sunt elemente care susţin ceea ce spun. Tergiversarea acestor două proiecte obligatorii pentru municipalitate are rolul de a proteja interesele obscure ale rechinilor imobiliari. Poluarea şi atmosfera sufocantă din oraş, aglomeraţia din trafic, inundaţia din Iaşi la ploile mai abundente reprezintă efecte ale lipsei unui Plan Urbanistc General. Astăzi am arătat cum un grup infracţional organizat de la nivelul Primăriei Iaşi a falsificat întreaga documentaţia de la un proiect de hotărâre de Consiliu Local pentru a favoriza un investitor. Pe scurt, în dezbaterea publică la un PUZ a fost o anumită documentaţie, cu nişte indicatori specificaţi în schiţe, iar sistemul corupt patronat de Chirica i-a păcălit pe consilierii locali şi a pus alte schiţe la fundamentarea PHCL pentru acel PUZ. Am luat decizia politică de a nu mai vota niciun PUZ în Comisia de Urbanism şi în plenul Consiliului Local până când nu va fi aprobat un Plan Urbanistic General. Totodată, vom sesiza organele de anchetă penală pentru a cerceta această speţă şi Instituţia Prefectului pentru a suspenda această hotărâre de CL ilegală”, a spus Marius Bodea, preşedintele Biroului Politic Local al PNL Iaşi.

 

 

Acesta a mai precizat faptul că diferența dintre cele două  planşe ale Planului de Urbanism Zonal, cea inițială și cea falsificată, înseamnă  aproximativ 4 milioane euro, profitul investitorului imobiliar pentru cele 7 blocuri ce urmează a fi construite ilegal.

 

„Acest profit este în strânsă legătură cu Primaria Iaşi, care a schimbat planşele prin intermediul funcționarilor implicați în acest domeniu şi este  un profit împotriva sănătății noastre, a ieșenilor”, a mai spus Bodea.

 

 

La conferinţă a participat şi Iulian Grumăzescu, cetăţean direct afectat de această nedreptate de la nivelul Primăriei. Acesta a precizat că s-au încălcat următoarele legi:

  • Legea 350/2001, art.32 pct. 7 si 7.1 cu privire la faptul ca se depăsesc prin PUZ -uri ulterioare, parametri urbanistici ai PUZ -ului de introducere in intravilan .

- Se adauga niveluri in plus

- se depaseste inaltimea maxima admisa.

  • Prevederile (care nu sunt recomandari, ci sunt obligatorii) legate de sanatatea populatiei ORD M.S.  nr. 119 /2014, prin:

- lipsa spatiilor verzi - (lipsa completă la blocurile deja construite)

- lipsa platformelor de colectare deseuri si a distantei de 10m dintre locuințe și aceasta

- lipsa locurilor de joaca pentru copii

-  distanta minma intre parcaj si locuinte

- lipsa numarului de parcaje proportional cu numarul de aprtamente conform HCLHCL425/29.10.2007

  • Prevederile legale ISU (din P118-99):

- privind distanta dintre cladiri in raport cu gradul de rezistenta la foc al acestora.

- din cauza lipsei parcajelor nu este asigura calea minima libera de acces de 4 m pentru autospeciale

  • Dar, cel mai grav, toată documentaţia acestui PUZ, cu plansele, datele care a fost  în dezbaterea publică a dost supusa HCL într-o altă formă. Astfel, prevederile falsurilor devin lege.

 

 

Răzvan Timofciuc, consilier local din partea PNL, a precizat că gupul de consilieri ai PNL lucrează la un proiect de hotărâre de Consiliu Local pentru a impune un număr minim de metri pătraţi de spaţiu verde per locuitor ce vor trebuie asiguraţi de către dezvoltatorii imobiliari.

„Noi ne gândim ca în proiectul de hotărâre să impunem dezvoltatorilor imobiliari să asigure minim 20 mp spaţiu verde/cap locuitor, norma impusă de UE fiind de 26 metri. Astfel de HCL există în Constanta, Timişoara, Oradea şi alte oraşe mari.  Actuala politică urbanistică la nivelul Primăriei Iaşi este un retrogradă. Pe termen lung, va avea efecte extrem de nocive. Administraţia PSD nu înţelege că dezvoltarea unui oraş nu înseamnă doar betoane şi asfalt, ci o comunitate în jurul căreia este cetăţeanul, individul. Iar oraşele moderne, unde sunt administraţii care gândesc vizionar, se concentrează pe configurarea spaţiilor urbane care duc la creşterea calităţii vieţii: mai mult spaţiu verde, mai multe zone redate pietonilor şi cetăţenilor, mai  multe zone transformate în piaţete publice. Primăria Iaşi face tocmai opusul: întreţine voit haosul urbanistic, fără reglementari clare puse investitorilor, fără preocupare pentru dezvoltarea armonioasă a oraşului. Şi face toate aceste pentru că, din urma acestui haos urbanistic, profită o mână de potentaţi din jurul primarului Chirica”, a spus Răzvan Timofciuc, consilier local PNL Iaşi.

 

Eduard Boz, liderul consilierilor locali ai PNL, a precizat faptul că liberalii nu se opun dezvoltatorilor imobiliari, ci se opun dezvoltării haotice a oraşului, fără nicio viziune.

„Noi nu ne opunem dezvoltatorilor imobiliari, ci acestui haos urbanistic care îi favorizează pe unii în dauna altora. Ne dorim ca Iaşul să fie un oraş respirabil, aerisit, cu o calitate a vieţii ridicată. Acum, lucrurile arată taman invers”, a precizat Eduard Boz.

Ciprian Bostan, membru în Comisia de Urbanism din cadrul CL, a precizat că va cere ca toate proiectele de hotărâre care vor veni în Comisia de Urbanism să aibă toate schiţele ataşate, inclusiv cele care au fost în dezbaterea publică, pentru a mai evita ca în perioada următoare să mai existe astfel de situaţii.

 

Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Clipul zilei

Go to top